Saptamana Patimilor exprima perioada de la Florii pana in Sambata cea Mare inclusiv. Conform randuielilor canonice, in aceasta saptamana se ajuneaza pana spre seara. Caracteristica esentiala a acestei saptamani sunt Deniile.

Drept să faci crucea. Dacă nu, nu eşti ortodox, că îţi baţi joc de Sfânta Cruce şi râde dracul de tine!
Prin caracterul si continutul lor, deniile sunt unicate in cultul divin ortodox. Etimologic vorbind, cuvintul „denii” este de origine slava si inseamna zilnice, de la care a derivat „bdenie” ce se traduce ca priveghere sau slujba nocturna. Mai precis, denia este slujba utreniei sau „de dimineata” care se savirseste seara, in ajun. Denia se deosebeste de priveghere, care inseamna tot slujba de seara, prin faptul ca se refera numai la utrenia savirsita seara. Scopul acestor rinduieli bisericesti este ca prin post, rugaciune, cintare, citirea Sfintei Scripturi, meditatie si pocainta sa ne dezgolim de toata rautatea si sa ne umplem de prezenta iubitoare a lui Hristos.
Deniile din Săptămâna Sfintelor Patimi sau Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos au în centrul lor taina suferinţelor sufleteşti şi trupeşti ale Mântuitorului ca urmare a păcatelor oamenilor, arătate în invidie şi ură, lăcomie şi trădare, frică prea mare şi lipsă de fidelitate, etc. Pe de altă parte slujbele deniilor arată şi puterea pocăinţei.
Cântarea: „Iată, Mirele vine la miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind…”, precum şi cântarea: „Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa…”, exprimă cel mai intens tensiunea dintre pocăinţă şi iertare, dintre priveghere şi aşteptarea bucuriei învierii şi a întâlnirii cu Hristos.
Odinioară, mai ales la sate, lumânarea de ceară curată aprinsă de credincioşi în biserică, la deniile din Săptămâna Patimilor, era la sfârşit purtată în mână până acasă, ca arvună a luminii învierii, ca semn că rostul şi folosul slujbei deniilor este acela de a aduna în timpul Postului lumină în suflet spre a ne bucura de lumina cea mare şi deplină a Sfintelor Paşti.
Începând cu Denia de duminică seara, după cei şase Psalmi ai Utreniei, se cântă până în Sfânta şi Marea Joi troparul: „Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednică este iarăşi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreunezi, ca să nu te dai morţii şi afară de împărăţie să te încui; ci te deşteaptă grăind: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”.
O altă cântare deosebit de frumoasă care ne cheamă la priveghere în primele trei zile ale Săptămânii Sfintelor Patimi, până în Joia cea Mare, este Luminânda sau Svetilna Deniilor: „Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule dë lumină, şi mă mântuieşte”.
Tradiția română ne spune că, până la începerea Deniilor, casele trebuie curățate și îngrijite, atât în interior, cât și prin ogrăzi. Toată lumea contribuie la realizarea curățeniei, care include chiar și văruitul pomilor de prin livezi. Seara oamenii se îmbracă în haine de sărbătoare și se duc la biserică.
In Sfanta si Marea Luni, la denie, este pomenit Iosif cel preafrumos, patriarhul din Vechiul Testament in care Biserica vede o preinchipuire a lui Hristos. Acesta fusese vandut de fratii sai pe 30 de arginti. Iosif iesise viu din groapa unde il azvarlisera fratii lui, ajunsese stapanul Egiptului si salvase poporul de foamete, sfarsind prin a-i ierta pe toti pentru raul pe care i-l facusera.
Tot in timpul deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, care s-a uscat blestemat fiind de Domnul. Smochinul inchipuie pomul pacatului si secatuirea Legii celei vechi. Dumnezeu cere de aici inainte roada Legii celei noi, a harului venit prin Iisus Hristos.
In Sfanta si Marea Marti, denia aminteste de sirul predicilor in care Hristos a prevestit distrugerea templului din Ierusalim, moartea si invierea Sa, dar si semnele vremurilor de pe urma. Un accent deosebit se pune pe parabola celor 10 fecioare care zabovesc la usa camarii Mirelui: 5 intelepte, care asteapta cu candelele pline, si 5 neintelepte, care asteapta cu candelele ramase fara ulei. Refrenul acestor zile este indemnul la priveghere.
Pomenirea celor zece fecioare este o pilda care are menirea sa ne tine treaza datoria de a trai permanent in Hristos. Numai asa vom avea raspuns bun la judecata finala, caci prin implinirea voii dumnezeieşti Hristos ia chip in noi. Concluzia acestei pilde este ca Hristos trebuie sa Se regaseasca in fiecare dintre noi in orice moment. Din pilda retinem ca cinci fecioare au avut doar candela fara ulei, iar celelalte cinci au avut si candela si ulei. Candela fara ulei reprezinta relizarea de sine in totala nepasare de ceilalti. Candela cu ulei reprezinta evlavia insotita de milostenie.
In Sfanta si Marea Miercuri, denia aduce in prim-plan pe Iuda, apostolul vanzator, in mintea caruia se coace gandul tradarii, si desfranata, femeia devenita marturisitoare, care spala picioarele lui Iisus cu lacrimi pline de cainta si Il unge cu mir spre vesnica ei mantuire. Conform Evanghelistului Ioan, nu ar fi vorba despre o desfranata, ci de Maria, sora Martei, pe care Iuda o acuza de risipirea mirului. Sfantul Ioan Gura de Aur este de parere ca este vorba despre doua femei care au facut acelasi gest. In aceasta zi, crestinii obisnuiesc sa tina post negru.
Pomenirea femeii pacatoase care a spalat cu lacrimi si a uns cu mir picioarele Mantuitorului, inainte de Patima Sa este simbol al pocaintei si indreptarii omului pacatos. „Doamne”, zicem noi catre Hristos, „femeia care cazuse in pacate multe, simtind dumnezeirea Ta”, deci, fiind miscata de harul dumnezeiesc spre cunoasterea cea mai presus de intelegere, „a luat randuiala de mironosita”. A facut ceea ce doreau sa faca femeile mironosite dupa inmormantarea Mantuitorului. A anticipat inmormantarea lui Hristos si pregatirea Lui cu miresme, „aducand mir de mult pret”. A fost mistuita de dorinta de a i se dezlega pacatele: „Dezleaga-mi pacatele mele, asa cum eu mi-am dezlegat parul”.
In Sfanta si Marea Joi este randuita denia celor 12 Evanghelii. In aceasta zi, Iisus a spalat, in semn de mare smerenie slujitoare, picioarele ucenicilor Sai. In aceeasi zi, la Cina cea de Taina, cand si-a adunat ucenicii pentru a celebra Pastele evreiesc, Iisus instituie Sfanta Taina a Euharistiei: “Luati, mancati, acesta este trupul Meu, care se frange pentru voi. Beti dintru aceasta toti, ca acesta este sangele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsa, spre iertarea pacatelor”. Apoi, Iisus se roaga, cu sudori de sange, Tatalui ceresc, in gradina Ghetsimani (rugăciunea arhierească), si primeste in toiul noptii sarutul lui Iuda vanzatorul (Începutul Patimilor Domnului prin vinderea lui de către Iuda).
Dupa ce a savarsit Cina cea de Taina, Mantuitorul le da ucenicilor o noua porunca: „Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii.” Nu intamplator in fata Sfantului Potir, noi spunem Mantuitorului: „Nu-ti voi da sarutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrajmasilor Tai; ci, ca talharul marturisindu-ma, strig Tie: Pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta”.
Sfanta si Marea Vineri (Vinerea Patimilor sau Vinerea neagra) este ziua cand a fost adus la judecata, batjocorit, schingiuit, rastignit, mort si ingropat Iisus. In Vinerea Mare se face pomenirea de sfintele, infricosatoarele si mantuitoarele Patimi ale Mantuitorului si de marturisirea talharului celui recunoscator care a dobandit raiul. Patimirile Domnului sunt numite sfinte, mantuitoare si infricosatoare. Sfinte pentru ca Cel ce sufera este Fiul lui Dumnezeu, mantuitoare pentru ca Cel ce patimeste nu este un simplu om si infricosatoare caci toata faptura s-a schimbat la rastignirea lui Hristos: ” Soarele s-a intunecat, pamantul s-a cutremurat si multi din morminte au inviat”.
Guvernatorul roman Pilat a incercat sa-L scape pe Iisus de la moarte, din pricina neintelegerilor cu evreii si a unui vis al sotiei sale. Dupa cum era obiceiul, de Pasti, era eliberat un intemnitat. Pusa sa aleaga intre Hristos si Baraba, multimea cere eliberarea talharului si rastignirea lui Iisus, strigand: “Sangele Lui asupra noastra si asupra copiilor nostri!”
Iisus Isi poarta Crucea spre Golgota, unde este rastignit intre doi talhari, dintre care unul, recunoscandu-I nevinovatia si dumnezeirea, se invredniceste de mantuire.
La ceasul al noulea, Iisus Isi da Duhul, iar Trupul Lui este luat de Iosif si Nicodim si ingropat, dupa randuiala, intr-un mormant nou, pecetluit si pus sub paza, “ca nu cumva ucenicii Lui sa vina si sa-L fure, spunand poporului ca S-a sculat din morti.”
In seara de vineri se canta in biserici Denia Prohodului, adica slujba inmormantarii Domnului. Alaiul indurerat al credinciosilor trece pe sub Sfanta Masa, ca si cand ar trece prin mormantul lui Iisus, dupa care, in frunte cu preotii, da ocol bisericii de trei ori, adica o data pentru fiecare zi a sederii in mormant.
In Sfanta si Marea Sambata praznuim ingroparea lui Hristos cu trupul si pogorarea la iad cu dumnezeirea pentru a ridica din stricaciune la viata vesnica pe cei din veac adormiti.
Astfel, noi zicem: „Cand Te-ai pogorat la moarte Cela ce esti fara de moarte, atunci iadul l-ai omorat cu stralucirea dumnezeirii. Iar cand ai inviat pe cei morti din cele de dedesubt, toate puterile ceresti au strigat: Datatorule de viata, Hristoase Dumnezeul nostru, marire Tie”. Randuiala Bisericii noastre este ca indata dupa ce se spun cu cantare cuvintele in care facem prohodirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, indata dupa aceea se pomeneste Invierea.
Sfanta si Marea Sambata este zi de reculegere. Aceasta inchipuie odihna in mormant a trupului lui Hristos. Credinciosii se pregatesc pentru marea veghe de peste noapte, cand, in toate bisericile, la miezul noptii, preotii vestesc Invierea, vor imparti lumina si vor tine slujba Sfintelor Pasti. Ei vor sfinti pasca, oule rosii si celelalte bucate. Painea stropita cu vin, numita “Sfinte Pasti”, si impartita credinciosilor, se va manca dimineata, “pe inima goala”.
Traditia mai spune ca in timpul sederii in mormant, Iisus s-a pogorat la Iad, de unde i-a scos pe Adam si Eva, precum si pe dreptii Vechiului Testament, ca arvuna a invierii si a mantuirii tuturor dreptilor, fapt adeseori infatisat in icoanele inchinate praznuirii Sfintelor Pasti.
Iată, Mirele vine în miezul nopții
Și fericită e sluga pe care o va afla priveghind
Iar nevrednică-i aceea
Pe care o va afla lenevindu-se.
Vezi, dar, suflete al meu,
Cu somnul sa nu te îngreuiezi
Ca să nu te dai morții
Și afară de Împărație să te încui
Ci te deșteaptă, strigând:
Sfânt, Sfânt, Sfânt
Ești Dumnezeul nostru,
Pentru Născătoarea de Dumnezeu
Miluiește-ne pe noi!
Mîntuitorul le-a descoperit ucenicilor Săi despre pătimirea Sa, pentru a-i pregăti duhovniceşte pentru cele ce aveau să se întîmple. Intrarea Sa în Ierusalim s-a făcut spre împlinirea profeţiilor din Scriptură(”Bucură-te, Fiica Sionului…”) .
Dar Patimile Domnului încep odată cu vînzarea Lui de către Iuda în seara zilei de miercuri (spre joi). În primele trei zile ale Săptămânii Patimilor Biserica Ortodoxă aminteşte de persoane simbolice sau evenimente care se vor întîmpla (preafrumosul Iosif-Îl preînchipuie pe Hristos, trădat şi vîndut şi smochinul neroditor este poporul care nu aduce roade duhovniceşti, cele 10 fecioare sunt sufletele noastre care au sau nu fapte bune şi femeia păcătoasă Îl unge pe Mântuitorul cu mir spre Îngroparea Sa).