fisa medicala electronicaÎn ultimele decenii, dosarele electronice de sănătate s-au dezvoltat semnificativ, fiind o alternativă eficientă pentru cartelele medicale pe hârtie.

Mulți pacienți aleg să se trateze sau să efectueze controalele medicale de rutină în diferite instituții medicale, iar fiecare dintre ele creează, de obicei, pacientului o fișă medicală nouă. Astfel, atunci când bolnavul ajunge să se trateze în alt spital, medicii de aici nu au acces la toată informația despre pacient, deoarece fișele medicale rămân în arhiva spitalului în care acesta s-a tratat anterior. Mai pe scurt, doctorii nu au acces la informațiile ce se conțin în fișe, lucru care i-ar ajuta foarte mult la stabilirea corectă a diagnosticului, procedurilor profilactice sau la indicarea tratamentului.

Citeşte şi:  În ciuda pandemiei, Serviciul Fiscal de Stat raportează creşteri din încasări la Bugetul Public Naţional

Crearea unui dosar electronic de sănătate este soluția ideală pentru problema dată. Acesta permite stocarea informațiilor de sănătate într-un singur document. Acesta cuprinde întreaga istorie de sănătate a unei persoane și la el are acces proprietarul, precum și personalul medical care-l tratează.

Mai simplu, dosarul electronic de sănătate este o versiune digitală a cartelei medicale. El poate fi actualizat cu informații noi despre starea dumneavoastră de sănătate. La acest dosar are acces doar deținătorul (pacientul) și persoanele autorizate. Dosarul conține, tradițional, istoricul medical, tratamentele urmate, investigațiile, informații despre imunizare, etc.

Citeşte şi:  Administraţia Starnet încearcă să se debaraseze de orice vină pentru publicarea datelor clienţilor săi

Formatul digital permite ca dosarul să poată fi accesat de oriunde. La el pot avea acces furnizori din sistemul de asistență medicală, precum, laboratoare, diferiți specialiști, laboratoarele de imagistică, farmacii, serviciul de urgență, cabinetele medicale, etc. Astfel, orice instituție sau specialist implicat în îngrijirea pacientului poate avea acces la informații despre starea de sănătate a persoanei prin intermediul acestui dosar electronic.

Citeşte şi:  Șoferii din Moldova vor achita în acest an milioane de lei în bugetul de stat

Deseori, dosarul electronic de sănătate este confundat cu fișa medicală electronică. Spre deosebire de aceasta, dosarul oferă mai multe facilități, deoarece există posibilitatea să se facă schimb de informații în timp real. Fișa medicală electronică însă poate servi drept sursă de date pentru dosarul electronic de sănătate.

Sursa: e-sanatate.md