Sfântul Voievod Ştefan cel Mare: ’’Vom lupta până la moarte pentru legea creştinească!’’

Ortodoxia la noi este şi înseamnă întreg trecutul de viaţă religioasă, morală şi naţională a poporului român, tezaurul spiritual şi moral al neamului , este dreapta credinţă păstrată cu sfinţenie în dogmele sfinte şi în Sfânta Tradiţie a Bisericii noastre. Este legea creştină, duhul apostolic, idealul de evlavie şi de omenie, este har şi pace, iubire şi milă, rugă smerită şi cucernicie, credinţă şi faptă, smerenie şi frică de Dumnezeu. Este tot trecutul nostru de luptă, de suferinţă, de răbdare, de nădejde, de evlavie şi de dărnicie ctitoricească. Este şirul neîntrerupt al pravoslavnicilor creştini, părinţi şi strămoşi, care din neam în neam au păstrat credinţa curată în care au fost crescuţi şi îndrumaţi de mame evlavioase şi sfinte. Este cultul strălucit de frumos, cântarea duioasă de strană, slovă şi duh religios, pomenirea morţilor noştri scumpi, sunt sfintele noastre denii, şcolile în tinda bisericii şi bucoavnele bisericeşti, sunt tradiţiile străvechi şi datinile religioase.

Ortodoxia pentru poporul român şi, mai ales, pentru săteanul român, este bisericuţa din deal, albă şi curată, în care atâtea suflete credincioase au intrat şi s-au rugat , s-au smerit, s-au uşurat de păcate, s-au luminat şi au plecat mai departe la casele lor. Este clopotniţa de la poarta bisericii, de unde porneşte în zare glas duios de clopot, vestitor de bucurii şi de dureri, de biruinţă şi de înfrângeri, de năvală a duşmanilor şi de alungare a lor. Sunt schiturile şi mănăstirile ce împodobesc pământul şi sufletul nostru, cetăţi de evlavie şi cuvioşie, făuritoarele vieţii duhovniceşti a poporului nostru. Sunt chipurile de sfinţi, blânde şi iertătoare, adesea înnegrite de fumul cădelniţelor de argint. Sunt lumânările de ceară curată aprinse în sfeşnice de lemn, înflorate de mâini ce ştiu să lucreze şi să se închine.

Ortodoxia este candela ce arde în biserici sau prin casele creştinilor, aprinse de inimi pioase în faţa sfintelor icoane. E mirosul de tămâie care îmbălsămează cuprinsul sfintelor locaşuri şi alungă duhurile necurate din casele oamenilor. E ceaslovul îngălbenit şi ros de vremuri, cu filele picate de ceară, pe care au citit ochii rugători, în lacrimi adesea, şi din care au desluşit înţeles adânc pentru viaţă. E piatra pe care atâţia genunchi s-au smerit şi s-au plecat, îngreuiaţi de povara atâtor păcate. Sunt troiţele de la răscruci şi de la izvoare, sunt crucile de lemn şi cimitirele unde odihnesc părinţi şi copii, fraţi şi surori, bunici şi strămoşi.

Acesta fiind înţelesul Ortodoxiei, se cuvine să ne cercetăm inimile şi să ne verificăm credinţele noastre la lumina puternică a trecutului nostru ortodox.

S-o îndreptăm când este abătută, s-o sporim când este slabă. Mai mult, să purtăm grijă şi de credinţa semenilor noştri.

Predică de Episcopul Nifon Criveanu al Huşilor, din ’’Pe drumul datoriei’’, 1935