CUVÎNT DE ÎNCEPUT
Toată industria presei scrise şi a audio-vizualului trăieşte (bine) de pe urma dorinţei omenirii de a afla răspuns la două întrebări: Ce se întîmplă azi? Ce va fi mîine? Şi îşi închipuie că va găsi răspunsuri în paginile ziarelor şi revistelor sau pe sticla „lanternei magice” a televizorului. Este o amăgire, pe care cei mai mulţi o simt, căci fiecare vede că răspunsurile se lasă aşteptate. Dar e în firea noastră să nădăjduim şi să aşteptăm lămuriri de la un „viitor” ce se amînă la nesfîrşit. Mulţi se întreabă dacă aceste răspunsuri există cu adevărat, dacă ceea ce numim „istorie” chiar are vreun înţeles. Şi aici sînt două păreri între care ne clătinăm, nehotărîţi să alegem. Cea dintîi, că totul este un joc al întîmplării şi că prin urmare întrebările nu-şi au rostul. Aceasta e credinţa cu totul deznădăjduită a gîndirii noastre atee. A doua părere e că zisa „istorie”se întîmplă după un „plan” dinainte hotărît. De către cine? De către o „forţă”, ce poate fi „dumnezeu” (care „dumnezeu”?): sau de către „nişte forţe” („puteri oculte” mai mult sau mai puţin politice) sau pur şi simplu de către astre (astrologia este mai la modă decît niciodată, precum vedem cu toţii). Aceasta e credinţa gîndirii noastre magice.
Amîndouă părerile sînt de înţeles într-o lume întoarsă din nou la păgînism (adică la necunoaştere, aici intrînd şiateismul, şi magia). Înfricoşător şi de neînţeles este cum de nu pricep ce se întîmplă cei cărora li s-au încredinţat toate cunoştinţele de folos în această lume, anume Creştinii Ortodocşi.
Căci, în marea Sa purtare de grijă, Dumnezeul a toate şi Ziditorul nostru nu ne-a lăsat întru necunoştinţă, precum sîntem plecaţi să credem de cele mai multe ori. Astfel, prin aleşii Săi purtători de Duh Sfînt, El ne-a învăţat întreaga istorie, de la ce a fost întru începuturi, şi pînă la ce va fi cînd ne vom întoarce la El întru viaţa cea de veci. Şi chiar ceea ce va fi după aceea. Şi toate acestea au fost cuprinse într-o singură carte fără început şi fără sfîrşit – numită chiar „Cartea”, „Biblia” – adică în Sfînta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament.
Astfel, cărţile Vechiului Testament spun ce a fost de la facerea lumii simţite (a aceleia văzute cu ochii cei trupeşti) şipînă la întruparea lui Hristos Dumnezeu-Cuvîntul. Naşterea Mîntuitorului-Hristos, propovăduirea Sa, răscumpărareaomenirii prin moartea şi învierea Sa, toate acestea sînt cuprinse în Evanghelii. Mai departe, Faptele Apostolilor cuprind întoarcerea firii omeneşti la Dumnezeu-Tatăl, prin înălţarea lui Hristos Iisus la cer, şi înfiinţarea, prin pogorîrea Sfîntului Duh, a Bisericii, adică a adunării celor care se împărtăşesc de Hristos-Dumnezeu prin Sfintele Taine, şi mai ales prin Sfînta Taină a Împărtăşirii cu trupul şi sîngele Său. În sfîrşit, Apocalipsa (adică descoperirea) Sfîntului Ioan Teologul, ultima carte cuprinsă în canonul Noului Testament, povesteşte ce se va întîmpla de la zidirea Bisericii şi pînă la schimbarea acestei lumi (nu desăvîrşita ei nimicire!), cînd Hristos-Dumnezeu Se va pogorî în slavă, ca Împărat Judecător, şi o va reînnoi, şi îl va doborî pe diavol împreună cu toţi ai lui întru focul cel nestins şi îi va aduce lîngă Sine pe toţi ai Săi întru viaţa cea fericită; şi cînd astfel se va încheia istoria pricinuită de greşeala Evei şi a lui Adam, şi va începe o alta, pe care nu o putem decît bănui…
Ce ne-a lipsit pînă nu demult au fost tîlcuirile acestor cărţi ale Bibliei (care sînt scrise în scurt), şi anume tîlcuirile Sfinţilor lui Hristos, singurele de crezut, de vreme ce sînt insuflate (ca şi Scriptura) de Sfintul Duh-Dumnezeu. În ultimii ani, le avem şi pe acestea (în bună măsură), acesta fiind singurul folos al părutei noastre re-încreştinări de după desfiinţarea comunismului ateu. Acum însă mai e nevoie şi de scrieri care să pună întîmplările istoriei pe care o trăim în legătură cu înainte-vestirile Sfintei Scripturi, pentru a şti ce să înţelegem din ceea ce se petrece. Precum zice Sfintul Ioan Teologul: „Cine citeşte, să priceapă!” Căci, altminteri, la ce ar folosi proorociile, la ce ni s-ar fi lăsat Sfînta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament?
Tocmai acest lucru îl urmăreşte revista-carte pe care am numit-o Oglinda Vremii: să răspundă (pe cît e cu putinţă) la întrebarea: Ce înţeles au lucrurile ce se întîmplă în jurul nostru şi împreună cu noi? Cu alte cuvinte: În care ceas al istoriei ne aflăm? Pentru ca, înţelegînd aceasta (iarăşi, pe cît e cu putinţă), să dobîndim frica cea bună şi să fim cu mai multă luare aminte la ceea ce facem, de vreme ce nimic nu e fără rost şi nimic nu e fără urmări nu numai aici, dar mai ales în viaţa cea viitoare şi veşnică. Pe scurt, urmărim ca revista pe care o începem să fie o oglindă teologică a istoriei vremii noastre, care să răsfrîngă (şi să lumineze totodată) înţelesurile ascunse ale acesteia.
Oglinda vremii.