Parastasul pentru cei mutaţi la Domnul are două conotaţii. El arată, pe de o parte, grija noastră şi respectul pentru cei care ne-au fost sprijin în această viaţă trecătoare, aducând totodată în faţa Domnului nostru Iisus Hristos iertarea pe care o primesc prin rugăciunile de dezlegare, implorând pe Preabunul nostru Mântuitor pentru aşezarea sufletelor lor „în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinul”.
Ce semnifică pomenirile pentru cei mutaţi la Domnul?
Pe de altă parte, însă, sensul acestei rugăciuni se îndreaptă spre noi, cei care ne rugăm, întrucât „filozofia cea adevărată este gândul la moarte”, după cum spune Sfântul Vasile cel Mare. Importanţa rugăciunii din timpul parastasului ne face să cugetăm mai limpede cele duhovniceşti, cu precădere cele despre moartea trupului şi nemurirea sufletului omenesc.
Dumnezeu ne vrea sfinţi. El aşteaptă mişcarea noastră, astfel că Biserica ne aduce aminte permanent la ce stadiu suntem aşteptaţi să ajungem: acela de fii şi moştenitori ai Împărăţiei lui Dumnezeu.
Mai cu seamă, prin parastas ni se aduce aminte de patima lui Hristos, Care S-a făcut „începătura învierii celor adormiţi” (I Corinteni 15, 20). Dacă Hristos nu ne-ar fi răscumpărat de sub sclavia păcatului, a iadului şi a morţii, astăzi nu am fi avut posibilitatea de a cugeta măcar la mântuirea sufletului şi la cucerirea unui colţişor de rai.
Tâlharul de pe cruce este primul suflet care s-a făcut părtaş la redeschiderea raiului, pe care Adam cel dintâi l-a pierdut prin păcat. Acesta este sensul parastasului pentru noi, cei vii, care aşteptăm în aceste cutii de lut – trupurile noastre – momentul în care ne vom înfăţişa înaintea Preadreptului Judecător şi vom da seama pentru faptele săvârşite în această viaţă.
Sufletele celor mutaţi la Domnul aşteaptă de la noi rugăciunea şi milostenia făcută în numele lor, ca jertfă adusă lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor. Din acest motiv noi aducem ofrande la biserică la rugăciunea parastasului pentru a le sfinţi şi pentru a le împărţi celor nevoiaşi, zicând de fiecare dată când oferim, sintagma „de/ pentru sufletul lui (nume)”.
Autor: Codrin Constantin Iliescu
Prin parastas ni se aduce aminte de patima lui Hristos, Care S-a făcut „începătura învierii celor adormiţi” (I Corinteni 15, 20) 👉 https://c.aparatorul.md/qkr2w
Obicei roman păgân . Romanii își pomeneau soldații morți că sa nu li se uite numele. Lui Dumnezeu nu trebuie sa ii aduci aminte de un copil al Lui, dar numele celor rai va fi stres .
Nimic biblic
Costica Narcis Asa, si? Biblia nu contine tot adevarul. Rolul Bibliei este de a arata ca Domnul Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu intrupat. Biblia nici nu ar fi putut sa cuprinda toate invataturile. O parte au fost descoperite de El in Biblie, o alta parte au fost descoperite de Duhul Sfant, Sfintilor Parinti ai Sfintei Biserici. „Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi.Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul.” – Ioan 16, 12-13.
Iustinian Man te întreb cine a fost sfinți părinți
Iustinian Man de ce. razi Cerdic Popescu am întreba biblic cine a fost sfinți părinți
Dar oare ce mai putem face pentru o persoana adormita in Domnul? Sau mai putem face ceva?
Iisus Hristos ne raspunde. Haideti sa nu Il mai cenzuram tinand Biblia inchisa, ci sa o deschidem la Luca 16:26 „Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi SĂ NU POATĂ, nici cei de acolo să treacă la noi.”
Pentru a intelege acest verset, trebuie sa stim contextul. Relatarea incepe de la versetul 19 „Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi SĂ NU POATĂ, nici cei de acolo să treacă la noi.” (Luca 16:19-26) 💕