– Părinte, atunci când se vorbeşte împotriva Bisericii sau împotriva monahismului etc., ce trebuie să facem?
– Dacă cineva vorbeşte, de pildă, urât despre tine, nu-i nimic. Să gândeşti: „Pe Hristos, Care a fost Hristos, L-au ocărât şi n-a vorbit. Eu, care sunt păcătos, ce merit oare?”. Dacă ar veni să mă ocărască pe mine ca persoană, nu m-ar deranja deloc. Dar dacă mă blamează ca monah, ei ocărăsc toată rânduiala monahismului, pentru că eu, ca monah, nu sunt independent, şi atunci trebuie să vorbesc. În aceste cazuri trebuie lăsaţi puţin să se descarce, iar apoi să le spuneţi două cuvinte.
Odată, într-un autobuz, o femeie ocăra pe preoţi. Am lăsat-o să se descarce, iar atunci când s-a oprit, i-am spus: „Avem pretenţii de la preoţi, însă pe aceştia nu i-a aruncat Dumnezeu cu paraşutele. Sunt şi ei oameni şi au slăbiciuni omeneşti. Dar spune-mi, te rog, o mamă ca tine, vopsită, cu nişte unghii ca de şoim, ce copil va naşte şi cum îl va educa? Dacă va fi preot sau călugăr, cum crezi că va fi?”.
Îmi aduc aminte, altă dată, pe când călătoream cu autobuzul de la Atena la Ioanina, era unul care nu a tăcut deloc tot drumul, ci a judecat un mitropolit care atunci crease nişte probleme. I-am spus două cuvinte, după care am început să ma rog. Aceia a continuat. Când am ajuns la Ioanina şi am coborât, l-am luat puţin deoparte şi i-am spus: „Ştii cine sunt?”. „Nu”, mi-a răspuns. „Atunci cum poţi să spui astfel de lucruri? Eu se poate să fiu mai rău decât acela pe care îl judeci sau se poate să fiu un sfânt. Cum îndrăzneşti să spui înaintea mea lucruri pe care nu pot să-mi închipui că le fac nici mirenii? Caută să te îndrepţi, căci de nu, o să încasezi o palmă puternică de la Dumnezeu. Fireşte, pentru binele tău!”. L-am văzut după aceea cum a început să tremure. Dar şi ceilalţi şi-au dat seama de greşeala săvârşită, pentru că am văzut o tulburare care s-a creat între ei.
Vezi cum înjură de cele sfinte, şi nimeni nu zice nimic. În cazul acesta, blândeţea este diavolească.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003 – fragment
– Părinte, atunci când se vorbeşte împotriva Bisericii sau împotriva monahismului etc., ce trebuie să facem? – Dacă cineva vorbeşte, de pildă, urât despre tine, nu-i nimic. Să gândeşti: „Pe Hristos, Care a fost Hristos, L-au ocărât şi n-a vorbit. Eu, care sunt păcătos, ce merit oare?”. Dacă ar veni să mă ocărască pe mine […] 🔺 https://c.aparatorul.md/aumr4 🔺
Eu cred că mulți confundă biserica lui HRISTOS ,cu clădirile somptuoase și aurite.Oameni buni,biserica lui JRISTOS este zidită din **pietre vii**…Restul …sandramale unde se pot face afaceri.
Atunci când se vorbește împotriva cuvântului lui Dumnezeu trebuie să luam atitudine nu împotriva altora ca nu sunt mai importanți ca Dumnezeu!
Ioana Pitu si biserica ce are cu asta?
Biserica se foloseste de cuvantul domnului,nu il preamareste! De ce nu vedeti realitatea .ard bisericile la rand ,il supara pe dumnezeu .voi nu vedeti asta.
Dar când se „vorbește”adevărul ??? Pornohaciul,visarionul,tomitanul,suceveanul,calistratul și alți infractori ( a se citi „păcătoși”) de drept comun !?!?!? 🤮🤮🤮🤮🤮
Ce ipocrizie, ați devenit niște fariseii care v-ați vândut sufletul pentru bani, înțeleg că lichelele există în orice organizație,dar ați devenit majoritarii la conducere și fără frică de Dumnezeu, nici marș nu vă zic că insult câini, așa că hai sictir băi jeguri cu două picioare. Să crezi În Dumnezeu nu trebuie aur.
Câti popi su trecut asa, făra să-i plătească cinava, pe la amărâții bătrâni din azilele groazei ? Rușine !
Deci nu ai voe sa vorbesti daca vezi un preot sau episcop ca este lgbtq gen Episcopul de Husi nu ai voe sa spui de Biserica cind vezi ca nu respecta Biblia si Cele Zece Porunci care trebue pazite cu sfintenie Legi lasa-te de Dumnezeu sa facem exact ce spun popi sa te inchini la tot felu de morti pe care ii ploclama ei sfinti si prea sfinti ca si pe ei si toate acestea pentru a aduna bani Biserica a ajuns un bisnis se vind tot felu de prosti zicind ca sint sfinte BOR este ce mai bogata institutie din Romania
Amin Doamne ajutane
Pai voi popii ati cerut moartea lui IISUS.
Bogdan Bogdan Ionut Clerul iudaic de acum 2000 ani.E cu totul altceva.
Corneliu Ciobanu tot popi. Ca doar nu erau ingineri.
Bogdan Bogdan Ionut N-aveau legătură cu cei de astăzi.
Nu judeca , să nu fii judecat ! Oamenii din jurul nostru sunt foarte diferiți ! Mă gândesc la mine dacă merit ” să arun cu piatra ” !
Tragem cu pusca de vinatoare pt pisici !
Dacã discuția are o logicä creatã cu argumente clare contra „SÃ SE ACCEPTE ADEVÃRUL”…DOAR ASTA SE DOREŞTE, MINCIUNA CREAZÃ DAUNE MENTALITÃȚII UMANE.IAR DAUNELE SUNT SUPORTATE IN PRIMUL RÀND DE COPII(DE CE SÃ SUPORTE EI ANORMALITATEA ABERANTÃ CARE CREAZÃ DAUNE” NEGATIVUL MENTALITÃȚII „
ce trebuie facut cand popii sunt hoti sau gay nu toti ca vad ca nu se intampla nimic cu cei dovediti