– Părinte, atunci când se vorbeşte împotriva Bisericii sau împotriva monahismului etc., ce trebuie să facem?

– Dacă cineva vorbeşte, de pildă, urât despre tine, nu-i nimic. Să gândeşti: „Pe Hristos, Care a fost Hristos, L-au ocărât şi n-a vorbit. Eu, care sunt păcătos, ce merit oare?”. Dacă ar veni să mă ocărască pe mine ca persoană, nu m-ar deranja deloc. Dar dacă mă blamează ca monah, ei ocărăsc toată rânduiala monahismului, pentru că eu, ca monah, nu sunt independent, şi atunci trebuie să vorbesc. În aceste cazuri trebuie lăsaţi puţin să se descarce, iar apoi să le spuneţi două cuvinte.

Citeşte şi:  Sfântul Inochentie al Odesei - Despre biruinta Crucii

Odată, într-un autobuz, o femeie ocăra pe preoţi. Am lăsat-o să se descarce, iar atunci când s-a oprit, i-am spus: „Avem pretenţii de la preoţi, însă pe aceştia nu i-a aruncat Dumnezeu cu paraşutele. Sunt şi ei oameni şi au slăbiciuni omeneşti. Dar spune-mi, te rog, o mamă ca tine, vopsită, cu nişte unghii ca de şoim, ce copil va naşte şi cum îl va educa? Dacă va fi preot sau călugăr, cum crezi că va fi?”.

Îmi aduc aminte, altă dată, pe când călătoream cu autobuzul de la Atena la Ioanina, era unul care nu a tăcut deloc tot drumul, ci a judecat un mitropolit care atunci crease nişte probleme. I-am spus două cuvinte, după care am început să ma rog. Aceia a continuat. Când am ajuns la Ioanina şi am coborât, l-am luat puţin deoparte şi i-am spus: „Ştii cine sunt?”. „Nu”, mi-a răspuns. „Atunci cum poţi să spui astfel de lucruri? Eu se poate să fiu mai rău decât acela pe care îl judeci sau se poate să fiu un sfânt. Cum îndrăzneşti să spui înaintea mea lucruri pe care nu pot să-mi închipui că le fac nici mirenii? Caută să te îndrepţi, căci de nu, o să încasezi o palmă puternică de la Dumnezeu. Fireşte, pentru binele tău!”. L-am văzut după aceea cum a început să tremure. Dar şi ceilalţi şi-au dat seama de greşeala săvârşită, pentru că am văzut o tulburare care s-a creat între ei.

Citeşte şi:  Din Patericul Maicii Domnului

Vezi cum înjură de cele sfinte, şi nimeni nu zice nimic. În cazul acesta, blândeţea este diavolească.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003 – fragment