
Dar nu numai de păcatele cele de moarte trebuie să se depărteze cel ce voieşte să se împărtăşească, ci şi de cele mai mici, care răcesc căldura evlaviei, pentru că este cea mai mare pregătire pentru aceştia Taina și este de trebuinţă să se depărteze şi de la acestea pe cât pot, ca să sporească dragostea şi evlavia. Și să nu îndrăznească cineva să mănânce această cerească Pâine nemărturisit şi având săvârşit vreun păcat de moarte, că foc şi flacără pune în sufletul său, ticălosul, şi moşteneşte, cu vânzătorul Iuda, munca veşnică. Deci să se înfricoşeze cei care se împărtăşesc nemărturisiţi pentru plăcerea oamenilor ca aceștia să-i aibă în evlavie şi să-i socotească drept oameni îmbunătăţiţi.
Monah Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009
Sfânta Pâine cuprinde în ea preacuratul şi feciorescul Trup, pe Care L-a născut Pururea Fecioara şi Preacurata Maria. Și trebuie să fie curat și neîntinat cu sufletul și cu trupul cel ce voieşte să se împărtăşească. Mai ales dacă se întâmplă cuiva în somn o umbră sau o nălucire de trupească îndulcire, porunceşte legea să se oprească […] 👉 https://c.aparatorul.md/ct3ni
🛑 Felicitări vouă, ați fost extrași printre beneficiarii unei sume importante de 300.000 de euro de către Fundația George BECALI din România. Astăzi este ziua ta norocoasă✨🎉👏
Vă rugăm să contactați fundația prin linkul de mai jos pentru a vă revendica premiul…🌺🌺🌺👇👇👇
wa.me/+40791399086