Sursa ascunsa a ereziei ramane intotdeauna mandria mintii umane

„Zilele trecute am cinstit memoria Sfinților Părinți ai Sinoadelor Ecumenice, care au lucrat în apărarea Credinței Ortodoxe, împotriva diferitelor învățături eretice. Dar, ce este erezia?

Erezia este o aberație a credinței; este o denaturare a adevăratei învățături a lui Hristos, care a fost propovăduită de Apostoli și a fost păstrată intactă de Biserică.

Sursa ascunsa a ereziei ramane întotdeauna mândria minții umane, care nu vrea să se supună învățăturii Bisericii, dar pune propria minte, înțelegerea proprie, deasupra Bisericii. Eretici au fost oameni care au fost siguri de sine, incapatanati și gata sa reziste chiar si in fata adevărului evident, mergand împotriva Sinoadelor Sfinților Părinți. Având grijă de puritatea Credinței Ortodoxe, Părinții Bisericii au gasit un mijloc eficient pentru a face fata ereticilor: Sinoadele au examinat doctrinele lor și au sugerat, că cei care au căzut în eroare trebuie sa se pocăiască. Și, dacă ei nu acceptau pocainta, trebuia sa fie exclusi din Biserică, iar doctrina lor sa fie anatemizata, pentru a-i proteja pe ceilalti fii ai Bisericii, de pericol. Fiecare rand din Simbolul Credinței (Crezul Ortodox), care se intoneaza la Sfanta Liturghie, este un răspuns sinodal la o erezie concreta.

Pericolul învățăturilor eretice constă în faptul că eroarea este atât de inteligent acoperită, susținuta și amestecata cu invataturi adevarate, incat persoana lipsita de experiență va mai putea intelege cu greu ce este bine și ce este greșit. Spre exemplu, in învățătura lui Arie totul era corect, cu excepția faptului că Iisus Hristos nu era recunoscut drept Dumnezeu adevărat. Un alt eretic, Macedonius, a fost corect în toate, cu excepția faptului că el nu L-a recunoscut pe Duhul Sfânt, ca pe Dumnezeu Adevărat. Nestorie nu a recunoscut-o pe Maica lui Dumnezeu, ca Nascatoare de Dumnezeu (Theotokos). Simbolul de Credință (Crezul) Catolic nu diferă de cel al ortodocșilor, cu excepția faptului că Duhul Sfânt ar purcede atât din Tatăl cat și din Fiul. Protestanții poarta cu ei și citesc o aceeași Evanghelie ca si noi, dar ei nu recunosc Tainele Bisericii, Crucea sau icoanele. Mai mult decât atât, pentru a dovedi învățăturile lor eretice, ereticii fac uz de Sfânta Scriptură, de argumente și dovezi științifice. Ei au chiar propriile lor universități. Și, spre ce i-a condus invatatura lor sofisticată? În vremurile noastre, confesiunile protestante au preoți și episcopi care chiar pot fi femei, sodomiți, asa incat cuplurile de același sex se pot căsători în bisericile lor. Iar ei vin, acum, in tara noastra, să ne învețe Credința Creștină.

Uneori, în viață, avem de-a face cu oameni care, deși cred în Dumnezeu, nu sunt ortodocși. Ei încearcă de multe ori sa înceapa o conversație cu noi, despre credință, încercând să ne demonstreze și să ne explice cate ceva. Si ne trezim prost pregătiți pentru astfel de argumentari, neștiind cum sa raspundem. Nu este nevoie să va simtiti jenati pentru asta, pentru că nu sunteti pe picior de egalitate: ei s-au pregătit în prealabil, marcând pasajele necesare din Biblie, și au primit instrucțiuni privind modul de a raspunde in cazuri diferite. Nu ne pun propriile lor întrebări, ci unele special concepute în centre misionare de specialiști de înaltă calificare. Si, ei se apropie de cineva de pe stradă, care se grăbește spre casă, de la locul de muncă, sau care merge la magazin, a cărui minte este ocupata cu lucruri complet diferite, la acel moment… Poate că persoana oprita a fost la biserică doar de câteva ori în viața sa și nu poate recita nici macar „Tatăl nostru” fără vreo greșeala. Și iată, dintr-o dată, ca i se cere să răspundă la întrebări teologice dificile. Desigur, ea nu poate găsi un răspuns decent! Asta seamănă cu un atac surpriză, al unor tâlhari care sar pe o persoană nepregătită.

Ce ar trebui să se facă, în astfel de cazuri? Există cazuri cunoscute, când unii oameni din Biserică au putut purta cu succes astfel de polemici. Dar trebuie să fie pregătiti, fiindca dacă răspund la o prima întrebare, atunci li se va cere sa raspunda la o a doua, a treia și a patra întrebare, până când se clatina. Insa, chiar dacă veți câștiga o astfel de argumentatie, ei tot nu vor renunța la erorile lor; ei pur și simplu vă vor lăsa în pace și vor merge dupa altii. Acest lucru se datorează faptului că acestia nu sunt în căutarea adevărului, ci mai degrabă in sporirea rândurilor organizației lor. O persoana nepregătita ar face mai bine să nu să se angajeze în astfel de dialoguri. Este mai bine să spunem, pur și simplu, că nu suntem buni la astfel de întrebări. Dar, dacă doriți cu adevărat sa aveti un răspuns corect, atunci cel mai bine este să apelati la Seminarul Teologic sau la Departamentul Misionar Eparhial. Adesea, pseudo-misionarii stradali spun: „Ne-ar plăcea să va intalnim din nou”. De ce au nevoie de asta? Pentru a se familiariza, pentru a va găsi punctele slabe, pentru a aduce o persoană avansata, cu ei, și astfel să o atragă în organizația lor. Prin urmare, este cel mai bine sa se răspunda politicos: „Nu, nu. Nu e nevoie. Imi pare rau, dar ma grabesc”. Asta-i tot.

În istoria statului rus, exista un astfel de exemplu, similar. Odată, armata suedeză a asediat Novgorodul. Capitanul suedez i-a cerut, atunci, Arhiepiscopului ortodox de Novgorod sa organizeze o dezbatere pe tema credinței. El a promis că, în cazul în care cei din Novgorod castiga, se va retrage din oras; dar dacă suedezii câștiga, atunci li se va permite sa preia orașul fără luptă. Arhiepiscopul Novgorodului a răspuns: ‘Am primit credința de la greci. Prin urmare, dacă doriți să discutati despre credința, mergeti la Constantinopol’.”