Circulă acum o idee care pune stăpânire pe mulţi oameni: aşa-numita idee a emancipării femeii. Această idee a luat forma preoteselor din Biserica Anglicană. Desigur că dacă priviţi cu seriozitate aceste lucruri, aşezându-vă undeva şi căzând pe gânduri, şi mai ales dacă veţi citi ceea ce spune Apostolul Pavel despre femei, toate problemele se vor risipi.

Ideea emancipării femeii îşi are începutul acum mai bine de două sute de ani. Desigur, putem merge mai departe, la înaintaşii lui Karl Marx, la primii socialişti, totuşi prezenţa ei concretă datează de acum aproximativ două sute de ani. Socialiştii vorbeau despre o eră nouă, utopică, care se va instaura atunci când toate distincţiile de clasă, rasă, religie ş.a.m.d. vor fi abolite. Va fi o societate nouă, măreaţă, spun ei, când toţi oamenii vor fi egali. Bineînţeles că această idee s-a întemeiat iniţial pe Creştinism, apoi i-a stat împotrivă, ţintind în cele din urmă la răsturnarea lui.

Un filosof chinez de la sfârşitul secolului XIX a reuşit, pe cât s-a putut, să ducă această filosofie la o concluzie logică. Numele lui este K’ang Yu-Wei (1858-1927). El a fost de fapt unul dintre precursorii lui Mao Tse-Dung şi a preluării puterii de către comunişti. Şi-a întemeiat ideile nu numai pe un Creştinism răsturnat, preluat de la liberalii şi protestanţii din Vest, dar şi pe idei budiste, venind cu ideea unei utopii prognozată a lua fiinţă, cred eu, în secolul XXI, conform profeţiilor. În această utopie, toate treptele societăţii, toate diferenţele religioase şi toate celelalte tipuri de diferenţe care pot afecta relaţiile sociale vor fi abolite. Toate distincţiile dintre sexe vor fi abolite. Ştim de asemenea că budiştii au un mare respect pentru plante şi animale; de aceea, întreaga împărăţie va trebuie să intre în acest paradis, chiar împreună cu lumea neînsufleţită. Astfel, la sfârşitul lumii, va fi o utopie absolută ce va cuprinde toate felurile de fiinţe care s-au amestecat în oarecare fel una cu alta, iar toată lumea va fi absolut egală.

Citeşte şi:  Arhim. Serafim Alexiev: Singura osândire îngăduită - erezia

Bineînţeles că, citind despre toate acestea, veţi spune că omul trebuie să fi fost nebun. Dar dacă priviţi mai în adâncime, veţi vedea că viziunea lui provine dintr-o dorinţă adâncă de a avea un fel de fericire pământească. Cu toate acestea, e clar că nici o filosofie păgână nu poate oferi fericirea; nici o filosofie omenească nu poate da fericirea. Numai Creştinismul dă speranţă pentru o Împărăţie care nu este din această lume. Ideea găsirii unei împărăţii desăvârşite vine din Creştinism, dar, întrucât primii socialişti nu au crezut în cealaltă lume sau în Dumnezeu, au ajuns să viseze o realizare pe pământ a acestei împărăţii.

Citeşte şi:  Ecumeniștii sunt coresponsabili pentru falsificarea evangheliei și pierzarea eterodocșilor

Sigur că, atunci când ideea este pusă în aplicare, se poate vedea limpede ce se întâmplă. Aveţi experimentul Revoluţiei Franceze, care în aparenţă a avut idei pozitive – libertate, egalitate, fraternitate – sau a Revoluţiei Bolşevice sau a altor revoluţii comuniste din vremurile mai noi.

Ultima dintre ele e cea din Cambodgia, o mică ţară săracă, care timp de trei ani a suferit un comunism absolut, unde cel puţin o pătrime din populaţia sa a fost exterminată din cauză că nu se „potrivea” sistemului. Toţi cei care aveau ceva mai mult decât studii medii trebuiau eliminaţi, cei care aveau păreri proprii ş.a.m.d. Acum regimul a fost răsturnat de oameni care sunt ceva mai puţin cruzi, dar nu avem cine ştie ce motive de bucurie. Aceasta ne arată că odată ce încerci să pui în lucrare aceste idei, nu obţii un paradis pe pământ, ci dimpotrivă, ceva ce seamănă mai mult a iad pe pământ.

Citeşte şi:  Slugile antihristului vor să interzică cash-ul pentru a se ajunge la cipuirea omenirii (pecete antihristului)

Dar şi întregul experiment din ultimii şaizeci de ani din Rusia a fost o dovadă concludentă că nu poate exista un paradis pe pământ decât în Biserica lui Hristos prin suferinţe şi prigoniri. Domnul nostru a proorocit că vom primi înapoi însutit ceea ce dăm, încă din această viaţă, dar numai cu suferinţe şi prigoniri. Cei ce doresc să aibă această fericire pe pământ fără suferinţe şi prigoniri, şi chiar fără a crede măcar în Dumnezeu, aduc iadul pe pământ.

Din: Pr. Serafim Rose, Semnele sfarsitului lumii, Editura Egumenita, 2004