Cu liber arbitru este înzestrat şi un om care nu crede în Dumnezeu. Zice: „Eu am liber arbitru.” E altceva libertatea care presupune relaţia permanentă cu puterea divină, şi altceva liberul arbitru, în sensul „eu pot să fac şi altceva, pot să am şi alte direcţii.”

Sigur că de acest liber arbitru se poate prevala oricine, ca să scape de răspunsul la marea întrebare: „Ai dobândit libertatea duhovnicească?”

Am considerat necesare lucruri de fineţe pentru libertatea omului. Trebuie să intri într-o mare stare de simţire pentru a te desfiinţa ca om şi să trăieşti în fiinţa ta duhovnicească. De fapt vă spun, e o mare cucerire, şi un punct de ajungere destul de folositor şi de încurajator, ca să ajungi să fii liber cu Hristos în rugăciunile tale şi să ai o mare nădejde că te-aude, că nu te rogi în zadar.

Te inspiră aşa cum spuneam şi o înţelegere de mare fineţe a lucrurilor, ştiind că Dumnezeu te iubeşte şi cu orice chip este lângă tine. Şi această realitate nu poţi s-o cuprinzi dacă nu ai această mare libertate, nu libertinaj pur şi simplu, să te distrugi sufleteşte. Libertatea nu e un concediu după care tânjesc oamenii.

Citeşte şi:  Trebuie să sporim în înțelegere, dar deopotrivă și în bunătate. Așa se menține echilibrul minții

Lupta este să-ţi capeţi libertatea în funcţie de prezenţa lui Dumnezeu în fiinţa ta. Este vorba de libertate vizavi de marea răspundere pe care o avem ca să folosim timpul cum trebuie, singurul timp pe care îl avem, să ajungem cu orice chip să fim şi noi oamenii Lui.

Dumneavoastră încă nu ştiţi cât e de scumpă libertatea şi pentru ce ne-a lăsat-o Dumnezeu! Cel mai scump dar de la Dumnezeu e timpul pe care ni-l dă să-l trăim. Pentru că a sufla şi a răsufla e tot de la Dumnezeu. Vedeţi, eu pun cu conştiinţă problema mântuirii, fără să raţionalizăm lucrurile şi repet, nici să nu pierdem timpul, pe care-l socotesc extrem de scump, poate cel mai scump lucru pe care ni l-a dat Dumnezeu. Că trăim încă.

Aici trebuie să vedem (să avem bunul simţ de a recunoaşte) că Dumnezeu ne-a păzit, ne-a îndreptat, ne-a trecut cu vederea o serie întreagă de greşeli de-ale noastre tot cu scopul ca noi să ne îndreptăm, să ne trezim. Dacă am ajunge la o hipersensibilitate, ne-am da seama de câte ori ne-a păzit Dumnezeu ca să nu murim. Sigur, pun şi problema veşniciei noastre.

Aceasta ar putea fi gândul, cu orice chip, la sfârşit, la viaţa de după moarte. Cu orice chip! Pentru că trebuie să amintesc lumii de bună credinţă că va fi un vaiet dincolo de închipuirea noastră, la răspântia celei din urmă zi, când omul va realiza că a pierdut timpul. Am văzut oameni pe patul de moarte care doreau să mai trăiască o zi.

Citeşte şi:  Oamenii din ziua de azi nu de predi­catori au nevoie, ci de oameni care sa le asculte durerea

Eu, care trăiam momentul lui într-o oarecare măsură (intensitatea numai el, săracul, o trăieşte şi sigur o vom trăi toţi) îmi dădeam seama de starea lui disperată, că începuse să vadă ceea ce de fapt îi spusese Biserica: duhurile rele; pe urmă, procesul conştiinţei şi al poruncilor divine, dincolo de a face o comparaţie cu cea mai înaltă construcţie filosofică.

Adam a fost creat liber, dar nu cu o libertate absolută. Dacă i-a pus condiţii nu mai era absolută: „Să nu mănânci din pomul…” (Fac 2, 16-17). Adam n-a făcut o greşeală faţă de Libertatea Absolută, a depăşit limita libertăţii lui, asta a făcut „mititelul.”

Şi atunci, fiind fiinţă omenească creată cu un scop nemaipomenit, să ţină loc de dumnezeu după har în creaţie, l-a scos din Rai, dar cu putinţa de a-1 readuce acolo. Lucru care nu s-a întâmplat cu Satana! De ce? Pentru că Satana a făcut o greşeală faţă de Libertatea Absolută: „… că vrea să fie Dumnezeu!” Şi acum tot aşa vrea: „El nu permite să-i spui că nu-i Dumnezeu!”

Citeşte şi:  Sf. Porfirie: Uite de ce NU E BINE să urăști pe cineva care îți face rău...

Credeţi voi că dracul e liber? Nu! E cel mai muncit, pentru că nu e în Hristos. Mai mult, e declarat duşmanul lui Hristos. Aşa că nu vă temeţi de el; e tolerat, nu e o putere. Dar trebuie să aveţi smerenie! Smerenia, fără ea nu se poate! Să nu se amăgească cineva. Harul vine unde este smerenie – smerenia constituie ierarhia!

Adică, ce vrei: „Bulgăre, pământule, ce vrei să faci? Să faci… perine vrei să faci?” Dumnezeu te-a făcut, taci din gură. „Ţi-a dat harul să ajungi până la El şi când ajungi la El,” cum spune un sfânt părinte, „eşti mare ca El, şi când vine la tine este Mic ca tine.”

Deci, drumul acesta al smereniei. Sigur, dacă cineva se pregăteşte în felul acesta, s-a înregistrat mereu: „Uite ce am făcut”, şi atunci avem nădejde că s-a spovedit ceva mai bine.

„Leacuri pentru frământările omului contemporan”, Părintele Arsenie Papacioc – Ieromonah Benedict Stancu. – Constanţa: Editura Elena, 2016