Diavolul, ne arată Sfântul Ioan Scărarul, ne sapă trei gropi, adică trei ispite: prin cea dintâi încearcă să ne împiedice să lucrăm binele. Prin a doua, chiar dacă facem binele, să nu-l facem pentru Dumnezeu, ci spre mândria noastră.
Iar, dacă nu a reușit prin aceste două curse, ne dă o îndrăzneală nejustificată în săvârșirea lui, pentru a ne duce pe culmile mândriei. Sufletul nostru are împotriva acestor trei ispite, trei arme specifice; pentru cea dintâi-sârguința și gândul la moarte; pentru cea de-a doua –supunerea și ocara; iar pentru cea din urmă- defăimarea de sine”.(Sfântul Ioan Scărarul).
Diavolul declanșează asupra minții în scopul atragerii noastre la păcat două mecanisme: cel al închipuirii sau imaginației și cel al amintirii. Prin închipuire, diavolul caută să născocească tot felul de idei și reprezentări păcătoase și pătimașe, iar când nu reușește, ne aduce aminte de păcatele trecute, prin declanșarea mecanismelor amintirii.
Diavolul adoptă o dublă strategie: până la săvârșirea faptei rele diavolul dă curaj și îndrăzneală ca să primim ispita, să o însoțim cu gânduri proprii, să consimțim la lucrarea ei și să o facem, iar după săvârșirea păcatului, caută să ne strecoare în suflet întristarea și deznădejdea, îngrozindu-ne cu spaimele Judecății. (Sfântul Ioan Scărarul)
Referindu-se la procesul de împătimire, Evagrie vorbește despre diavolul care face ca sufletul împătimit să devină nesimțitor. ,,Când năvălește acela, iese sufletul din starea sa firească și leapădă cuviința și frica Domnului, iar păcatul nu-l mai socotește păcat, fărădelegea n-a mai socotește fărădelege și la osânda și munca veșnică se gândește ca la niște vorbe goale. Acest demon poate fi izgonit prin atenția la nenorocirile, bolile și suferințele altora care ne sensibilizează și care, pun pe fugă pe acest diavol întrucât sufletul este străpuns puțin câte puțin și trezit la milă fiind dezlegat de împietrirea venită de la demon.”
Cel mai tare ne luptă vrăjmașii diavoli în timpul rugăciunii. Scopul lor este ,să ne fure rugăciunea cea de ceas de la noi. Evagrie Ponticul ne spune că ,,tot războiul ce se aprinde între noi și vrăjmașii diavoli nu se poartă pentru nimic altceva decât pentru rugăciunea duhovnicească. În timpul rugăciunii, lupta și năvălirea vrăjmașului diavol are amploarea și răutatea fiarelor sălbatice. Ei se reped asupra rugătorilor ,,în cârduri”, luând forme și consistențe materiale dintre cele mai ciudate și periculoase și încercând să-i îngreuneze prin moleșeala somnului, vedenii, lumini, amăgiri, năluciri, tulburări chiar și hormonale”.
Sfinții Calist și Ignatie Xanthopol spun că aceste ispite au rostul de a face mintea să nu se mândreacă de binele ce l-a aflat ci, dimpotrivă, războită, certată și umilită, să sporească în smerita cugetare.
În legătură cu aceste momente, Părinții filocalici vorbesc despre îngăduința lui Dumnezeu sau despre ascunderea harului de la noi. Dar chiar în această ascundere, harul ajută în chip tainic sufletul, ca să arate vrăjmașilor lui că biruința este numai a sufletului.
Părintele Daniel de la Rarău, Gândurile bune în viața creștinului ortodox. Viața ca o prăznuire duhovnicească
Diavolul, ne arată Sfântul Ioan Scărarul, ne sapă trei gropi, adică trei ispite: prin cea dintâi încearcă să ne împiedice să lucrăm binele. Prin a doua, chiar dacă facem binele, să nu-l facem pentru Dumnezeu, ci spre mândria noastră. Iar, dacă nu a reușit prin aceste două curse, ne dă o îndrăzneală nejustificată în săvârșirea […] 🔺 https://c.aparatorul.md/kagcz 🔺
Amin
La cata invidie rautate este in lume sa ne fereasca bunul Dumnezeu mai ales in famili 😉🙏
Amin
@. AMIN. Slava. Tie. Doamne. Iisuse
Hristoase. Fiul. Lui. Duhumnezeu
Miluiește-ne. După. Mare. Mila. Ta
Doamne. Ajută-ne. Amin
@. Doamne. Ajuta. Maica. Domnului
Roagate. Parinte. Calistrat. Cefan.
Sarut. Mina. Parinte. Da-le. Bucuii
Sănătate. La. Toata. Lumea. Și. Copiiiii
Lor. Și. Ocrotestei. Doamne. De. Toate
Relele. Și. Lineste. Suhufleteasca. Pace
Amin
@. Doamne. Ajuta. Maica. Domnului
Bucurite. Bucuria. Noastra. Acopere-ne
Cu. Cinstitul. Tau. Acoperemint. Caruia
Cu. Credință. Ne. Inchinam. Tot. Neamul
Crestinesc. Amin. Doamne. Iisuse. Ajuta
@. Doamne. Iisuse. Ajuta. Amin
Să luăm aminte, adevărat spune acestea sunt ispite care nu le luăm în seamă
Doamne ajuta 🙏
🙏🙏🙏🙏🙏
Amin
Amin doamne ajuta aleluia
Doamne ajuta ne amin
Doamne ajută -ne Amin.
Daca l-ai văzut spune când și cum arată mincinosule
Doamne ajuta ne.Amin.
Amin Amin Amin Doamne ajuta pe toata lumea si família mea Amin Amin Amin Doamne ajuta
Doamne tr rog ajuta neputintele mele si miluieste pe noi pacatosi Amin
Sa facem.binele ,sa l dam ca exemplu sinpt alții nu ca mândrie și ca indem. Căci ca mândrie esre doar atunci când arunci cu banii pe Strada ca fanfaranca de Becali si fă ci.pe interesantul cu fapta ta fi umil dar nu prost.fa i și pe alții sa îți urmeze exemplul Amin
Doamne ajuta ma sa ma feresc de ei
Amin.
Amin.
Gasiti filmul Lucifer pe Netflix. Vizionare plăcutā! Amin!
Gasiti filmul Lucifer pe Netflix. Vizionare plăcutā! Amin!
Amin Doamne lumineaza ne si ne miluieste pe noi pacatosii !Amin !
Amin Doamne lumineaza ne si ne miluieste pe noi pacatosii !Amin !
Amin
Amin
Doamne Ajuta
Doamne Ajuta
Altceva mai în spre bine nu se poate da un articol?
Altceva mai în spre bine nu se poate da un articol?
USR SATANISTI SPURCATI
USR SATANISTI SPURCATI
Doamne luminează mințile și dă-ne liniște sufleteasca,credință și putere sa putem trece mai departe.AMIN
Doamne luminează mințile și dă-ne liniște sufleteasca,credință și putere sa putem trece mai departe.AMIN
Doamne ajuta ne amin
Doamne ajuta ne amin
Amin !
Amin !
Da încearcă el dar noi suntem copiii tatălui Ceresc suntem tari în credință puterea harului duhului sfânt Domnul a coborât peste noi și biruim! Slăvit sa fie Domnul Iisus Hristos în veci Amin! ❤️🙏
Da încearcă el dar noi suntem copiii tatălui Ceresc suntem tari în credință puterea harului duhului sfânt Domnul a coborât peste noi și biruim! Slăvit sa fie Domnul Iisus Hristos în veci Amin! ❤️🙏
DOAMNE AJUTA AMIN
DOAMNE AJUTA AMIN
Doamne.ajuta.ne.amin
Doamne.ajuta.ne.amin
Marș cu vrăjeli
Marș cu vrăjeli
Dacă ești internat la psihiatrie scrie amin și doamne ajută!
Dacă ești internat la psihiatrie scrie amin și doamne ajută!
Adevarat,doamne ajutane da-ne putere ,rabdare sitimp de pocainta,amin!
Adevarat,doamne ajutane da-ne putere ,rabdare sitimp de pocainta,amin!
Doamne ai mila de noi
Doamne ai mila de noi
Doamne-ajută
Doamne-ajută
DOAMNE AJUTĂ SI NE PĂZEȘTE! AMIN
DOAMNE AJUTĂ SI NE PĂZEȘTE! AMIN
Doamne ajuta Amin
AminDoamne ajută
Amin !
Doamne ajută tuturor Amin!
Doamne iartane!🙏🙏🙏
Amin
Vă considerați creștini sau torționari ?
Poate vouă vă sapă
Amin
Dom.ajuta
Doamne ajuta
Amin
Si Fat-Frumos unde era?
Cu ortodoxi chiar nu se luptă diavolul. Pentru ca știe ca sunt ai lui .😂
Amin!Doamne ajuta la toată lumea!
Amin!
Asa este,apare-ne DOAMNE!!!
Tot ce se întâmplă, e cu voia Domnului! Toți copiii mor, doar dacă vrea Dumnezeu!!!!
Mai da-l in pizda ma-sii de diavol! Nu ne sperie destul viata? Va manca-n cur si pe voi? Doamne ajuta la toti! Leru-i ler!
Doamne ajuta tuturor amin amin amin doamne
Doamne Ferește De Rău FeresteneeDe Rau
Apărător al minciunii ,hoției, fărădelegii… Sistem religios, fals, Anticrist = 666
🙏🙏🙏🙏🙏
Doamne te rog ajută neputinței mele și ne miluiește pe noi păcătoși Amin 🙏🙏🙏🙏🙏
Amin
Slăvit să fie numele Domnului nostru Iisus Hristos fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru, Amin 🙏😇
Doamne ajuta Amin mulțumesc
🙏🙏🙏
Amin
Toate gropile sunt pentru voi reprezentanții bisericii care sunteți cei mai păcătoși și murdari la suflet, umblați numai după bogăție și averi care nu sunt deloc în concordanță cu ce scrie în cartea sfântă. Ne-ați adus în postura în care să ne fie rușine și scârbă de voi.
Depărtează Doamne toți vrăjmașii văzuți și nevăzuți de la noi !
Amin!
Doamne luminează ne și ne miluiește pe noi păcătoșii! Amin!
Doamne ajută la toată lumea. 🙏
Doamne ajuta! Tuturor! Amin!
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta
Nu diavolul ne face rău ci dzeu.El ne dă toate bolile, războaiele și toate nenorocirile.Sunt acte de cruzime făcute de dzeul vostru „iubitor” cu care diavolul n-are nicio legătură..Nu mai mințiți lumea.
Cristina Ungurușan
Vai de mama ta că spui numai aberații.
Dispari după site-ul creștinilor satanisto, nu ai ce lucra?
Veronica Draghici Du-te undeva cu dzeul tău Nebună habotnică.Spun ce vreau.Ce proastă ești! Eu sunt atee nu satanistă Ateii nu sunt cred nici dzeu nici în satana Proasta dracului Nu mă face să-ți urât cum ai merita.;aș putea dar nu vreau de dragul unor persoane dragi mie că altfel ți-aș vorbi cum meriti Spală-te pe cap cu dzeul tău HAbotnica dracului.!!😡
Veronica Draghici Oaie inapoiată și fraieră ce ești.Nici n-ai citit biblia și nici nu trăiești pe lumea asta dar știi să jignești, tu tâmpita dracului! Vai de capul tău!🤮🤮🤮🤮
Veronica Draghici Meriti sa te postească preoții cum vor ,oaie proastă.Meriti să te stoarcă de toți banii .că ești proastă
Veronica Draghici Vai de capul tău 🐑proastă🤮
Amin
Doamne ajuta Amin!
Amin!
Dacă va rugați la icoane și la idolii sa știți ca acolo este Satana și lucrurile lui Satana, de ce nu aruncați acești idolii la foc, de ce nu va incredeti în Dumnezeu și în Fiul lui Isus Hristos Domnul nostru care ne-a creat, ne hrănește zilnic și ne ajuta dacă ne rugăm Lui
Doamne ajută neputinței mele
Amin
Eram tot în evul mediu daca ne luăm după zisele popilor . Omul se mândrește cu Hristos nu cu diavolul EL cu trupul nostru locuit de EL ne ajuta sa fim harnici și să ne bucurăm de izbânda noastră .
Doamne ajuta amin
Amin.
Amin!
Doamne ajuta ne
Doamne ajuta ne, nu ne lasa in mina vrasmasilor nostri!Amin!🙏🏻❤🥰🤗🐥
Amin
Doamne ajuta!AMIN!
Doamne ajuta ne Amin
Doamne ajutane la toti Amin!
Doamne ajuta ne Amin
Doamne ajuta-ne!
⁹Doamne ajuta-ne
Amin
Cu ce rost scrieți „Doamne ajută”?! „Doamne ajută”,ce?! Să vă ajute Dumnezeu să vă necăjească diavolul în timpul rugăciunii?!
Amin!
Doamne ajută-ne ajută-mă doamne ajuta fam mele și ne păzește de cel. Rau
Doamne ajută 🙏 Amin, slăvit să fie numele Domnului nostru Iisus Hristos fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru 🙏
Doamne miluiește-mă amin
Amin
Amin
😪😪Adevărat cînd te rogi cu toată inima și din tot sufletul mîntuitorului nostru iisus ristos și maici domnului atunci vrășmașu îi ciudă și vria să te ispitiască amin și îi cîntăm mîntuitorului aliluia că ne apăra de cel rău
Amin!
Doamne ajuta! 🙏🙏🙏
Amin
Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi! Amin amin amin!
Amin!
Amin
Amin!
Amin Doamne ajută ne și ne ferește de cel rău Amin
Doamne ajuta Amin 🙏🕊🕊🕊❤
Nu exista Diavol ♨️. Diavolul, întruchipare a Răului, e o tulburare care face parte din simbolistica bolnavului psihic creștin, diagnosticat sau nu, și din mesajul public al Bisericii.
Diavolul este o componentă a imaginarului colectiv uman indiferent de cultura, vârstă, epoca istorică sau arie geografică, la fel ca Dumnezeu 🧖♂️ ca simbol al Binelui.
Aceasta dualitate ancestrala Bine-Rău este mai veche decât homo sapiens, ea existând in forma simplificata inclusiv la animale, din care ne tragem genetic 🧬, desigur fără componenta mistică specific umană, doar pentru a asigura supraviețuirea speciei, fără a-i complica inutil existența.
Răul exista simbolic și in imaginația copilului, cu neocortexul in formare, care încă neînțelegând creștinismul și simbolistica lui, are deja conceptul mitologic de Rău, in întruchiparea Lupului preluat din poveștile populare la care are acces cultural, cu rol psihoafectiv identic Diavolului din simbolistica creștina. Aceasta înseamnă ca Răul, sub diversele sale forme culturale, există implicit în mintea umană alături de Bine, indiferent de credințele religioase dobândite ulterior, de vârstă sau de zona geografică. Dualitatea Bine-Rău este în natura ființei umane încă de la conștiința de sine.
Sociologia 🧠, știința despre psihologia colectivă a societății umane, explica astăzi in detaliu aceasta dualitate simbolica preexistentă ființei umane, astfel ca acest comentariu este in egala măsura o invitație la lectura.
Amin ✝️.
Amin!
Amin
Cine sunteti voi ,, doar ortodox ,, ???
Amin
Doamne ferește ne.amin
Amin
Doamne ocrotește ne sub semnul crucii tale
Doamne ajuta. Amin.
Dumnezu este mare si maica domnului Amin
Rugativa către EMANUEL MESIA ISUS HRISTOS DUMNZEU.
Doamne ajută amin
🙏🙏🙏
🙏🙏🙏
Amin
Amin.
Amin
Ca să nu ne luptăm cu ,,vrăjmașii diavoli” se recomandă să nu facem rugăciuni !
DAR CARE ARE CREDINTA NU SE ATINGE NIMIC DE EL. AMIN AMIN AMIN AMIN AMIN AMIN AMIN AMIN AMIN
ADEVARAT AMIN AMIN AMIN AMIN AMIN AMIN AMIN AMIN
🙏🙏🙏