Există o povestire interesantă despre un celebru preot grec.

Celor ce spun că nu există nicio diferență între comunism și creștinism: Creștinii nu sunt comuniști!

Un comunist l-a abordat odată cu argumentul că nu există nicio diferență între comunism și creștinism. Ambele propovăduiesc libertatea, egalitatea, fraternitatea și justiția socială.

Preotul avea un caracter smerit, cunoștea bine învăţătura lui Hristos și a afirmat că mai exista încă o diferență, care pentru mulți părea mică.

Comunistul l-a întrebat care este diferența.

Preotul a spus că creștinismul îi spune credinciosului: „De ce tu ai, și celălalt nu are? Du-te și dă-i şi celuilalt!”.

Această cerință este dificil de realizat și chiar mai dificil de respectat. Dar creștinismul cere tocmai această atitudine față de aproapele.

Comunismul le sugerează adepților săi: „De ce altcineva are și tu nu ai? Du-te și ia de la el!”.

Iar acest lucru este mult mai ușor de înțeles și de realizat. Și exact în aceasta este vorba de o abordare de clasă.

Lenin, la cel de-al III-lea Congres al Sovietelor din Rusia, aşa şi afirma: „Noi jefuim ceea ce a fost jefuit” – pe baza abordării sale revoluționare de clasă.

Așadar, între creștinism și revoluție, între dreptatea creștină și cea revoluționară există o diferență la fel de mare ca între jaf și milostenie.

Între aceste două extreme – a „jefui ceea ce a fost jefuit” sau de bună voie a „da ceea ce ai câștigat” – se întinde de fapt teritoriul relațiilor umane, de la răul revoluționar de la marginea stângă – la marginea dreaptă a tradiției bunătății creștine.