Selectați Pagina

Încetează a mai chema ajutorul omenesc! Cheamă neîncetat pe Dumnezeu Căruia îi slujești şi toate se vor rezolva într-o clipită

Încetează a mai chema ajutorul omenesc! Cheamă neîncetat pe Dumnezeu Căruia îi slujești şi toate se vor rezolva într-o clipită

”Hai să ușurăm rana deprimării tale și să risipim gândurile care adună norul acesta! Căci ce este ceea ce-ți tulbură gândul? Faptul că furtuna sălbatică și întunecoasă care cuprinde Bisericile a cufundat toate într-o noapte fără lună, că ea se înalță în fiecare zi producând naufragii umane și crește prăpădul lumii întregi? (…)

Dar deşi ştiu toate acestea nu disper pierzându-mi nădejdile mai bune, gândindu-mă la Cârmaciul acestui univers, Care nu biruie furtuna printr-un meşteşug, ci potoleşte vijelia cu un semn. Iar dacă nu desființează cele cumplite încă de la început, nici degrabă, obiceiul Lui nu e să o facă de la început, ci atunci când ele au crescut, au ajuns la sfârșit și cei mai mulți au disperat, atunci obișnuiește să facă minuni și lucruri uimitoare, arătându-Și puterea și exersând răbdarea celor ce cad.

Aşadar, nu cădea, rogu-te! Căci un singur lucru este înfricoșător, Olimpiada, şi există o singură încercare, *păcatul*; şi n-am încetat să-ţi cânt necontenit acest cuvânt. Toate celelalte sunt poveşti, chiar dacă mi-ai vorbi de uneltiri, de ură, de viclenii, de calomnii, ocări, învinuiri, confiscări, exiluri, de săbii ascuţite, de ocean şi de războiul întregii lumi. Fiindcă oricare ar fi acestea, sunt vremelnice și pieritoare, au loc într-un trup muritor și nu vatămă cu nimic sufletul care veghează.

Citeşte şi:  Să nu te tulburi şi să nu cazi în deznădăjduire cînd eşti biruit: trebuie să începi iar lupta

Aşadar, nimic din ce se întâmplă să nu te tulbure, ci încetând de a mai chema în ajutor pe cutare şi cutare, și de a mai alerga după umbre – căci acesta este ajutorul omenesc – cheamă neîncetat pe Dumnezeu Căruia îi slujești, să facă doar un semn şi toate se vor rezolva într-o clipită. Iar dacă L-ai chemat şi nu s-au rezolvat, e pentru că acesta e obiceiul lui Dumnezeu: nu desfiinţează de la început cele cumplite – ca să repet cuvântul spus mai sus -, ci atunci când ele s-au ridicat şi au crescut şi celor ce se războiesc cu noi nu le-a rămas aproape nici o răutate de săvârşit, atunci preface dintr-o dată toate în senin şi duce lucrurile la stări neaşteptate. Fiindcă El ne poate face nu numai câte lucruri bune aşteptăm şi nădăjduim, ci mult mai multe şi nesfârşit de mari. De aceea şi Pavel vorbea despre El ca despre „Cel care poate să facă mult mai mult decât cele pe care le cerem sau gândim” [Efeseni 3, 20].

Citeşte şi:  De vrea cineva să fie luminat și încălzit de iubirea preadulce a lui Dumnezeu, acela trebuie să părăsească întunericul păcatului, al fărădelegii și al vieții necurate

Ai văzut iscusinţa lui Dumnezeu? Ai văzut înțelepciunea Lui? Ai văzut lucrurile Lui paradoxale? Ai văzut  iubirea de oameni şi purtarea Lui de grijă? Aşadar, să nu te mai tulburi, nici să nu te mai frămânţi, ci rămâi mulțumindu-I necontenit pentru toate, slăvindu-L, chemându-L rugându-L, implorându-L, chiar dacă năvălesc asupra ta zeci de mii de obligaţii, zeci de mii de tulburări, chiar dacă-ţi vin în faţă furtuni şi toate, nimic din ele să nu te tulbure. Căci Stăpânul nu se lasă întrecut de dificultatea  lucrurilor, chiar dacă toate s-ar prăbuşi în distrugerea ultimă. Fiindcă poate să scoată pe cei căzuţi, să întoarcă pe cei rătăciţi şi să îndrepte pe cei smintiţi, poate să elibereze pe cei plini de zeci de mii de păcate şi să-i facă drepţi, poate să facă vii pe cei morţi şi strălucitoare cele surpate şi să înnoiască cele învechite. Căci dacă face să existe cele ce nu sunt şi dăruie existenţa celor ce nu se văd nicicând şi nicicum, cu atât mai mult va îndrepta cele ce sunt şi devin.”

Citeşte şi:  Mănăstiri din Athos și din întreaga Grecie se opun obligativității actelor de identitate electronice: “Fără îndoială, trăim vremuri apocaliptice”

Sursa: Scrisoarea Sf. Ioan Gură de Aur către Olimpiada – Scrisă de către Sfânt din exil în anul 404

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Decizia de publicare a opiniilor dvs ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.

215 Comentarii

  1. Ionela Brînzan

    Mulțumim SF Fecioară pt fiecare zi !Amin!🙏❤️

    Răspuns
  2. Victor Balacescu

    hai să nu fim ipocriți; cum am putea trăi neajutîndu-ne unii pe alții? probabil Ap.Ort. sugerează indirect să ne încredem mai mult în forțele proprii…

    Răspuns
  3. Coana Ioana

    Doamne Ajuta

    Răspuns
  4. Aurel Pintea

    Doamne miluieste-ne .

    Răspuns
  5. Ioana Oprea

    Amin Amin Amin mulțumesc maica sfinta mulțumesc Isus Hristos mulțumesc tatăl ceresc va mulțumesc pentru grija ce purtați copiilor noștri și nouă Amin

    Răspuns
  6. Cristina Ungurușan

    Să-l slujească dracu,eu nu-l slujesc….nici pe dzeu nici pe Satana.Eu nu sunt sclavă sunt liberă și n-am nevoie de stăpân.

    Răspuns
  7. Cristina Ungurușan

    N-am știut că tot mă tot milogesc la un dzeu mofturos și surd la nevoile mele.A trecut baba cu colacii,s-a dus,gata!! Rugati-vă și umblați voi după mofturile lui.,eu n-o mai fac.

    Răspuns
  8. Anuta Marc

    Amin

    Răspuns
  9. Anuta Marc

    Amin

    Răspuns
  10. Cornelia Ursa

    Amin!

    Răspuns
  11. Marius Andrei

    Amin!

    Răspuns
  12. Costel Enache

    DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL DUMNEZEU AJUTA LA TOATĂ LUMEA ȘI FAMILIE MELE AMIN AMIN AMIN

    Răspuns
  13. Costinel Ilina

    Doamne ajuta amin amin amin

    Răspuns
  14. Daniel Deaconeasa

    Doamne ajuta Amin 🙏🙏🙏

    Răspuns
  15. Maria Tanase

    Doamne ajuta amin .

    Răspuns
  16. Rodica Cojocaru

    Doamne ajuta Amin!

    Răspuns
  17. Leoveanu Raluca Elena

    Amin

    Răspuns
  18. Oana Oana Oana

    Doamne ajutămi familia mea și pe mine însumi

    Răspuns
  19. Nina Jalba

    Amin

    Răspuns
  20. Aurora Cosereanu

    Amin !

    Răspuns
  21. Steluta Bara

    Amin

    Răspuns
  22. Ana Fiscutean

    Doamne ajuta. Amin!

    Răspuns
  23. Daniela Vlad

    Am nevoie de Tine Doamne!!!! Acum! Amin!!!!!

    Răspuns
  24. Consantin Anton

    Doamne ajuta. Amin

    Răspuns
  25. Doina Berciu

    Doamne ajuta ne!

    Răspuns
  26. Bojin Laura

    Amin🙏

    Răspuns
  27. Florica Manea

    Doadoamne ajuta amin

    Răspuns
  28. Deaconu Mariana

    Doamne ajută!

    Răspuns
  29. Angelina Böhringer

    Amin

    Răspuns
  30. Angelina Böhringer

    A.in

    Răspuns
  31. Viorica Boieru

    Doamne ajuta Amin!

    Răspuns
  32. Bogdan George Popescu

    Doamne ajută! Amin

    Răspuns
  33. Maria Szasz

    Amin doamne ajuta la toată lumea 🙏🙏🙏

    Răspuns
  34. Daniela Avramie

    Doamne ajută ne Amin

    Răspuns
  35. Jane Mcn

    Amin

    Răspuns
  36. Dana Dumitrache

    Doamne ajută

    Răspuns
  37. Stefania Onu

    DOAMNE AJUTA TUTUROR AMIN

    Răspuns
  38. Ovidiu Czz

    Amin

    Răspuns
  39. Marcela Marci

    Doamne ajuta amin

    Răspuns
  40. Mia Gurău

    Doamne ajuta!Amin!

    Răspuns
  41. Maria Rusu

    Doamne ajuta amin

    Răspuns
  42. Rodica Scalat

    Doamne ajuta ne amin

    Răspuns
  43. Mariana Stroie

    DOAMNE AJUTĂ! AMIN!

    Răspuns
  44. Claudia Dobrota

    Doamne ajuta. Amin

    Răspuns
  45. Radu Constanta

    Amin🙏🙏🙏

    Răspuns
  46. Roum's Marinoux

    Amin

    Răspuns
  47. Nela Sica

    Amin doamne ajuta

    Răspuns
  48. Violeta Burete

    Doamne ajută!AMIN!

    Răspuns
  49. Violeta Burete

    Doamne ajută!AMIN!

    Răspuns
  50. Lucian Ghita

    Amin

    Răspuns
  51. Lucian Ghita

    Amin

    Răspuns
  52. Margareta Maria

    Doamne ajuta Amin!

    Răspuns
  53. Margareta Maria

    Doamne ajuta Amin!

    Răspuns
  54. Maranda Lacanu

    Doamne ajuta Amin

    Răspuns
  55. Maranda Lacanu

    Doamne ajuta Amin

    Răspuns
  56. Ioana Oana Strahotin

    Doamne ajuta. Amin

    Răspuns
  57. Ioana Oana Strahotin

    Doamne ajuta. Amin

    Răspuns
  58. Martins Anca

    Doamne miluiește-ne pe noi păcătoșii Amin 🙏

    Răspuns
  59. Martins Anca

    Doamne miluiește-ne pe noi păcătoșii Amin 🙏

    Răspuns
  60. Maria Somfelean

    Amin

    Răspuns
  61. Maria Somfelean

    Amin

    Răspuns
  62. Harko Anisoara

    Doamne ajuta ne în toate și în tot și Miluiește ne pe noi păcătoșii DOAMNE AJUTĂ AMIN 🙏🙏🙏

    Răspuns
  63. Harko Anisoara

    Doamne ajuta ne în toate și în tot și Miluiește ne pe noi păcătoșii DOAMNE AJUTĂ AMIN 🙏🙏🙏

    Răspuns
  64. Adrian Tudorache

    Slavă Ție Doamne! Amin!

    Răspuns
  65. Adrian Tudorache

    Slavă Ție Doamne! Amin!

    Răspuns
  66. Laura Constantin

    Amin

    Răspuns
  67. Bosneag Gabryel

    Doamne ajuta Amin 🙏

    Răspuns
  68. Elena Enache

    Doamne ajuta Amin!

    Răspuns
  69. Fulgence Le Père

    Gabriela Lazar 🎉🎊 Felicitări, (🧑‍🎄Crăciun 🧑‍🎄) doamnelor și domnilor, la sfârșitul anului 2023 ați fost selectați printre câștigătorii Fundației Gigi Becali, ați primit o sumă de 📦📦 500.000€ la începutul anului dvs. de familie 🎊 2024 🎉 așa că asigurați-vă că faceți clic rapid pe acest link pentru a revendica premiul💶 Câștigă📦

    https://wa.me/message/X6BMOW56G2E2M1

    Răspuns
  70. Milita Mechenici

    Amin

    Răspuns
  71. Luminița Boaru

    Doamne ajută dar la Dumnezeu mă rog nu la oamenii ei îmi dau sugestii dar dacă nu am credință nu se rezolvă nimic niciodată! Doamne iar greșesc? Oamenii nu sunt a lui Dumnezeu? Dacă erau de rea credință nu îi mai urmăream pentru a le vizualiza și atît le pasă doar să facă puncte?Eu îl iubesc pe Dumnezeu foarte mult și se va rezolva cît de repede am răbdare indiferent de situație am să trec cu bine Măicuță Domnului nu mă lasă de izbeliște numai să-i cer,s-o chem cu credință!

    Răspuns
  72. Marina Rabei

    Amin

    Răspuns
  73. Laris Drosu

    Amin.

    Răspuns
  74. Doriana Iordache

    Mulțumesc mult ,Maica Domnului , Amin .🙏 🙏

    Răspuns
  75. Agota Campeanu

    Doamne ajuta Amin

    Răspuns
  76. Andrei Btn

    Amin❤️❤️🙏🙏

    Răspuns
  77. Corina Sutu

    Amin

    Răspuns
  78. Ana Budusan

    Doamne ajuta amin

    Răspuns
  79. Persida Tamy

    Doamne ajuta! Amin!

    Răspuns
    • Fulgence Le Père

      Persida Tamy 🎉🎊 Felicitări, (🧑‍🎄Crăciun 🧑‍🎄) doamnelor și domnilor, la sfârșitul anului 2023 ați fost selectați printre câștigătorii Fundației Gigi Becali, ați primit o sumă de 📦📦 500.000€ la începutul anului dvs. de familie 🎊 2024 🎉 așa că asigurați-vă că faceți clic rapid pe acest link pentru a revendica premiul💶 Câștigă📦

      https://wa.me/message/X6BMOW56G2E2M1

  80. Tuba Güler

    AMIN. 🙏🏽❤ DOAMNE AJUTA

    Răspuns
  81. Nela Frăţilă

    Doamne ajuta amin

    Răspuns
    • Fulgence Le Père

      Nela Frăţilă 🎉🎊 Felicitări, (🧑‍🎄Crăciun 🧑‍🎄) doamnelor și domnilor, la sfârșitul anului 2023 ați fost selectați printre câștigătorii Fundației Gigi Becali, ați primit o sumă de 📦📦 500.000€ la începutul anului dvs. de familie 🎊 2024 🎉 așa că asigurați-vă că faceți clic rapid pe acest link pentru a revendica premiul💶 Câștigă📦

      https://wa.me/message/X6BMOW56G2E2M1

    • Nela Frăţilă

      Fulgence Le Père

    • Nela Frăţilă

      Fulgence Le Père

    • Nela Frăţilă

      Doamne ajuta near ajuta la recuperste pentru copilul meu doar daca este adevatat

    • Nela Frăţilă

      Doamne ajuta near ajuta la recuperste pentru copilul meu doar daca este adevatat

    • Fulgence Le Père

      Nela Frăţilă este adevărat OK și vă va fi livrat, așa că asigurați-vă că faceți clic pe link pentru a vă alătura pe WhatsApp sau trimiteți-ne numărul dvs. de WhatsApp

    • Fulgence Le Père

      Nela Frăţilă este adevărat OK și vă va fi livrat, așa că asigurați-vă că faceți clic pe link pentru a vă alătura pe WhatsApp sau trimiteți-ne numărul dvs. de WhatsApp

    • Nela Frăţilă

      Fulgence Le Père o sa al trimit dae sa vina nora e la baiat la recuperari sf sava

    • Nela Frăţilă

      Fulgence Le Père o sa al trimit dae sa vina nora e la baiat la recuperari sf sava

  82. Mirela Nicu

    Doamne ajuta amin

    Răspuns
  83. Niko Nina

    Amin Doamne ajuta ne!!!!

    Răspuns
  84. Lau Elena Toma

    Doamne ajuta Amin

    Răspuns
  85. Maria Mari

    Doamne ajuta amin ❤

    Răspuns
  86. Denisa Fieraru Fieraru

    Doamne ajuta Amin

    Răspuns
    • Fulgence Le Père

      Denisa Fieraru Fieraru 🎉🎊 Felicitări, (🧑‍🎄Crăciun 🧑‍🎄) doamnelor și domnilor, la sfârșitul anului 2023 ați fost selectați printre câștigătorii Fundației Gigi Becali, ați primit o sumă de 📦📦 500.000€ la începutul anului dvs. de familie 🎊 2024 🎉 așa că asigurați-vă că faceți clic rapid pe acest link pentru a revendica premiul💶 Câștigă📦

      https://wa.me/message/X6BMOW56G2E2M1

  87. Lina Ienei

    Amin ❤

    Răspuns
  88. David David David

    Amin doamne ajuta la toată lumea

    Răspuns
  89. Radu Nistor

    Amin …

    Răspuns
  90. Nina Mora

    Doamne ajuta

    Răspuns
  91. Persida Buzgau

    Doamne ajuta Amin

    Răspuns
  92. Monica Sagehorn

    Si D-zeu lucrează prin oameni.

    Răspuns
  93. Dunea Oiaeneagra

    Amin Amin Amin Doamne ajuta pe toata lumea si família mea Amin Amin Amin Doamne ajuta

    Răspuns
    • Fulgence Le Père

      Dunea Oiaeneagra 🎉🎊 Felicitări, (🧑‍🎄Crăciun 🧑‍🎄) doamnelor și domnilor, la sfârșitul anului 2023 ați fost selectați printre câștigătorii Fundației Gigi Becali, ați primit o sumă de 📦📦 500.000€ la începutul anului dvs. de familie 🎊 2024 🎉 așa că asigurați-vă că faceți clic rapid pe acest link pentru a revendica premiul💶 Câștigă📦

      https://wa.me/message/X6BMOW56G2E2M1

  94. Elena Leonte

    Doamne ajută

    Răspuns
  95. Bianca Maria Pantilimon

    Doamne ajută Amin 🙏🙏

    Răspuns
  96. Brandusa Buruiana

    Amin ❤️❤️

    Răspuns
  97. Francisc Valicsek

    Doamne te rog miluește-ne și ne măntuește Amin 🙏🙏🙏

    Răspuns
  98. Lidia Horban

    DOAMNE AJUTĂ! AMIN

    Răspuns
    • Fulgence Le Père

      Lidia Horban 🎉🎊 Felicitări, (🧑‍🎄Crăciun 🧑‍🎄) doamnelor și domnilor, la sfârșitul anului 2023 ați fost selectați printre câștigătorii Fundației Gigi Becali, ați primit o sumă de 📦📦 500.000€ la începutul anului dvs. de familie 🎊 2024 🎉 așa că asigurați-vă că faceți clic rapid pe acest link pentru a revendica premiul💶 Câștigă📦

      https://wa.me/message/X6BMOW56G2E2M1

  99. Sorina Danaila

    Doamne Isuse Hristoase miluiestene pe noi pacatosii Amin

    Răspuns
  100. Mariana Alexa

    Amin! Doamne ajuta!

    Răspuns
  101. Liliana Dima

    🙏🙏🙏🌺

    Răspuns
  102. Vasilica Badea

    Doamne Isuse Hristoase fiul lui Dumnezeu miluieste ne pe noi !

    Răspuns
  103. Schipor Constantin

    AMIN

    Răspuns
  104. Pelaghea Bevza

    Доамне ажутэ

    Răspuns
  105. Stela Iovitoniu

    Amin

    Răspuns
  106. Maria Ionita

    Amin!

    Răspuns
  107. Mihai Cojocaru

    Amin🤍❤️🤍

    Răspuns
  108. Florin Ganta

    Amin

    Răspuns
  109. Mihai Hanganu

    Amin

    Răspuns
  110. Lucy Radu

    Amin

    Răspuns
  111. Dumitru Anghelina

    Amin. Amin. Amin. Doamne ajuta

    Răspuns
  112. Rusu Andreea

    Amin

    Răspuns
  113. Rusu Andreea

    Doamne ajuta

    Răspuns
  114. Szabo Hajnalka

    Doamne ajuta, Slava tie Dumnezeule, Ámen!

    Răspuns
    • Fulgence Le Père

      Szabo Hajnalka 🎉🎊 Felicitări, (🧑‍🎄Crăciun 🧑‍🎄) doamnelor și domnilor, la sfârșitul anului 2023 ați fost selectați printre câștigătorii Fundației Gigi Becali, ați primit o sumă de 📦📦 500.000€ la începutul anului dvs. de familie 🎊 2024 🎉 așa că asigurați-vă că faceți clic rapid pe acest link pentru a revendica premiul💶 Câștigă📦

      https://wa.me/message/X6BMOW56G2E2M1

  115. Costica Apreutesi

    Doamne Ajută
    Amin

    Răspuns
  116. Florica Stoica

    Amin amin. Doamne ajuta

    Răspuns
  117. Mariana Gabriela Tapirdea

    Doamne ajută!

    Răspuns
    • Fulgence Le Père

      Mariana Gabriela Tapirdea 🎉🎊 Felicitări, (🧑‍🎄Crăciun 🧑‍🎄) doamnelor și domnilor, la sfârșitul anului 2023 ați fost selectați printre câștigătorii Fundației Gigi Becali, ați primit o sumă de 📦📦 500.000€ la începutul anului dvs. de familie 🎊 2024 🎉 așa că asigurați-vă că faceți clic rapid pe acest link pentru a revendica premiul💶 Câștigă📦

      https://wa.me/message/X6BMOW56G2E2M1

  118. Ioana Grecu

    Amin

    Răspuns
  119. Camelia Stirbei

    Amin 🙏

    Răspuns
  120. Ivasca Lenuta

    Doamne ajuta_,ne!

    Răspuns
  121. Ana Cosmina Brăila

    Amin! Doamne ajuta!

    Răspuns
  122. Zanica Popa

    🙏❤❤❤❤❤❤❤Doamne ajuta și amin sănătate multa la antreaga familie și la lumea antreaga mulțumesc doamne pentru ziua de azi ca șanț sănătoasă lângă cei dragi

    Răspuns
  123. Cristian Voinea

    Doamne. Ajuta

    Răspuns
  124. Diaconescu Reghina

    Amin doamne ajuta

    Răspuns
  125. Ileana Buca

    Doamne ajuta! Amin!

    Răspuns
    • Fulgence Le Père

      Ileana Buca 🎉🎊 Felicitări, (🧑‍🎄Crăciun 🧑‍🎄) doamnelor și domnilor, la sfârșitul anului 2023 ați fost selectați printre câștigătorii Fundației Gigi Becali, ați primit o sumă de 📦📦 500.000€ la începutul anului dvs. de familie 🎊 2024 🎉 așa că asigurați-vă că faceți clic rapid pe acest link pentru a revendica premiul💶 Câștigă📦

      https://wa.me/message/X6BMOW56G2E2M1

  126. Pista Gabor

    Amin.

    Răspuns
  127. Dragos Mihaila

    Povesti de adormit copiii

    Răspuns
  128. Ionel Baron

    Sa ne ajute Dumnezeu la toată lumea

    Răspuns
  129. Ciulea Ildi

    AMIN

    Răspuns
  130. Elena Jerep

    AMIN.

    Răspuns
  131. Gaby Mindru

    Doamne ajuta! Amin!

    Răspuns
  132. Stefan Cosma

    Amin Amin Amin Doamne ajuta la toți Mulțumesc Doamne

    Răspuns
  133. Marian Anghelescu

    Slavă și Glorie Domnului nostru Iisus Hristos fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru, Amin 🙏😇

    Răspuns
  134. Cornelia Culea

    Doamne ajuta tuturor !! Amin !!

    Răspuns
  135. Alexandra Bertici

    Doamne ajuta 🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏

    Răspuns
  136. Georgeta Satnoianu

    Doamne ajuta.Amin!

    Răspuns
    • Fulgence Le Père

      🎉🎊 Felicitări, (🧑‍🎄Crăciun 🧑‍🎄) doamnelor și domnilor, la sfârșitul anului 2023 ați fost selectați printre câștigătorii Fundației Gigi Becali, ați primit o sumă de 📦📦 500.000€ la începutul anului dvs. de familie 🎊 2024 🎉 așa că asigurați-vă că faceți clic rapid pe acest link pentru a revendica premiul💶 Câștigă📦

      https://wa.me/message/X6BMOW56G2E2M1

  137. Ion Nica

    Doamne ajuta Amin

    Răspuns
  138. Elisabeta Paun

    Amin

    Răspuns
  139. Roman Constantin

    Doamne ajuta amin

    Răspuns
  140. Ramona Filip

    Amin Doamne ajuta pe Mine Pe Familia mea Si prieteni Mei Amin

    Răspuns
  141. Rodica Butnarasu

    Ajuta -ne Doamne pe noi păcătoșii Amin !!!

    Răspuns
  142. Galina Buraga

    Amin Amin Amin Doamne agută şi miluestene cu Xarul Tău pe noi toți

    Răspuns
  143. Claudia Nasta

    Amin

    Răspuns
  144. Pricop Vali

    Amin

    Răspuns
  145. Cecilia Onet

    Doamne ajută 🙏❤️

    Răspuns
  146. Elena Mihai

    Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu miluiește-ne pe noi

    Răspuns
  147. Cristian Ilie Chelariu

    Amin

    Răspuns
  148. Nitu Nitu

    Doamne ajuta amin

    Răspuns
  149. Luiza Ioniță

    Amin! Doamne ajută!

    Răspuns
  150. Efimia Pinzari

    Amin

    Răspuns
  151. Ioan Angelescu

    Doamne ajuta, AMIN !

    Răspuns
  152. Marian Apostolescu

    Doamne ajută Amin!🙏❤🙏

    Răspuns
  153. Daniela Ivan

    Doamne ajuta amin

    Răspuns
  154. Morar Rodica Nicoleta

    Doamne ajuta Amin 🙏🙏🙏

    Răspuns
  155. Radu Avadanii

    Doamne ajuta amin

    Răspuns
    • Micheline La Reine

      Radu Avadanii Îmi pare rău să împărtășesc viața mea tristă cu tine în acest fel, dragă în Hristos. Mă numesc Léonarda Joséphine. Vin din Finlanda, dar în prezent sunt internată în Franța, am cancer la gât, sunt surdă și am cancer de sân de lungă durată care mi-a afectat organul vorbirii, iar astăzi toate dorințele mele sunt scrise pentru că am mi-am pierdut vorbirea normală. Totuși, am 435.078 de euro în banca LCL pe care vreau să-ți dau înainte să mor, pentru că nu vreau să mor și să-mi las banca să profite de acești bani pentru că banca mea nu va ajuta pe nimeni dacă voi muri. Ma simt atat de rau in fiecare zi pentru ca zilele mele sunt acum numarate din cauza determinarii sanatatii mele. Așa că o să mor în curând. Domnul m-a trimis la tine și tu ești persoana perfectă pentru a-i accepta harul și a face o minune pentru a salva mulți oameni cu acești bani pentru că este destinul tău.
      Dacă vă scriu acum este pentru că nu mai am familie, mi-am pierdut soțul și copilul într-un accident de mașină în 2014 care m-a afectat foarte mult până astăzi. Vă rog din adâncul inimii să acceptați harul meu. Daca accepti donatia mea scrie-mi in privat.
      Iată e-mailul meu: [email protected]

  156. Petrina Cojocea

    Amin@

    Răspuns
  157. Petrina Cojocea

    Doamne Isuse Hristoase fiul lui Dumnezeu miluiește ne pe noi!

    Răspuns
    • Micheline La Reine

      Petrina Cojocea Îmi pare rău să împărtășesc viața mea tristă cu tine în acest fel, dragă în Hristos. Mă numesc Léonarda Joséphine. Vin din Finlanda, dar în prezent sunt internată în Franța, am cancer la gât, sunt surdă și am cancer de sân de lungă durată care mi-a afectat organul vorbirii, iar astăzi toate dorințele mele sunt scrise pentru că am mi-am pierdut vorbirea normală. Totuși, am 435.078 de euro în banca LCL pe care vreau să-ți dau înainte să mor, pentru că nu vreau să mor și să-mi las banca să profite de acești bani pentru că banca mea nu va ajuta pe nimeni dacă voi muri. Ma simt atat de rau in fiecare zi pentru ca zilele mele sunt acum numarate din cauza determinarii sanatatii mele. Așa că o să mor în curând. Domnul m-a trimis la tine și tu ești persoana perfectă pentru a-i accepta harul și a face o minune pentru a salva mulți oameni cu acești bani pentru că este destinul tău.
      Dacă vă scriu acum este pentru că nu mai am familie, mi-am pierdut soțul și copilul într-un accident de mașină în 2014 care m-a afectat foarte mult până astăzi. Vă rog din adâncul inimii să acceptați harul meu. Daca accepti donatia mea scrie-mi in privat.
      Iată e-mailul meu: [email protected]

  158. Florica Hulujan

    Amin🙏🙏🙏

    Răspuns
  159. Mihai Boteanu

    Doamne ajută Amin .

    Răspuns
    • Micheline La Reine

      Mihai Boteanu Îmi pare rău să împărtășesc viața mea tristă cu tine în acest fel, dragă în Hristos. Mă numesc Léonarda Joséphine. Vin din Finlanda, dar în prezent sunt internată în Franța, am cancer la gât, sunt surdă și am cancer de sân de lungă durată care mi-a afectat organul vorbirii, iar astăzi toate dorințele mele sunt scrise pentru că am mi-am pierdut vorbirea normală. Totuși, am 435.078 de euro în banca LCL pe care vreau să-ți dau înainte să mor, pentru că nu vreau să mor și să-mi las banca să profite de acești bani pentru că banca mea nu va ajuta pe nimeni dacă voi muri. Ma simt atat de rau in fiecare zi pentru ca zilele mele sunt acum numarate din cauza determinarii sanatatii mele. Așa că o să mor în curând. Domnul m-a trimis la tine și tu ești persoana perfectă pentru a-i accepta harul și a face o minune pentru a salva mulți oameni cu acești bani pentru că este destinul tău.
      Dacă vă scriu acum este pentru că nu mai am familie, mi-am pierdut soțul și copilul într-un accident de mașină în 2014 care m-a afectat foarte mult până astăzi. Vă rog din adâncul inimii să acceptați harul meu. Daca accepti donatia mea scrie-mi in privat.
      Iată e-mailul meu: [email protected]

  160. Lazar Lazar

    Amin

    Răspuns
  161. Tota Corina

    Amin

    Răspuns
  162. Elena Holbea

    AMIN

    Răspuns
  163. Stroe Alina

    Doamne ajuta amin

    Răspuns
  164. Moisa Cristiana Larisa

    AMIN DOAMNE BINECUVÂNTEAZANE IISUS HRISTOS🥰🥰🥰 IARTĂNE IISUSE HRISTOASE🥰🥰🥰 PĂCATELE NOASTRE AMIN🥰🥰🥰

    Răspuns
  165. Ionut Bulgariu

    Intervenția funcționează aici cu puțină rezistență umană de multe decenii. Planurile sale sunt acum într-o fază matură, așteaptă să exploateze slăbiciunea umană, diviziunea umană, superstiția umană și așteptările umane în propriul lor avantaj, pentru a câștiga controlul asupra lumii și a resurselor prețioase ale lumii.

    Răspuns
    • Ionut Bulgariu

      Trebuie să devii conștient de Intervenție și să nu te lași înșelat de promisiunile sale de pace și mântuire pentru umanitate. Aici nu trebuie să fii uimit de tehnologia avansată. Și nu trebuie să vă pierdeți încrederea în familia umană, instituțiile umane și conducerea umană, pentru că Intervenția va căuta să exploateze acest lucru în propriul avantaj. După ce și-au pierdut încrederea în conducerea umană și în instituțiile umane, oamenii se vor întoarce în mod natural către alte puteri pentru a-i ghida, pentru a-i proteja și, așa cred ei, pentru a răscumpăra și a restaura lumea.

  166. Geo Buliga

    Amin

    Răspuns
  167. Mihai Nicolae

    Indemnul este foarte greșit. Dumnezeu acționează prin oameni. Sa nu uitam zicala Dumnezeu îți dă dar nu-ti baga în traista.

    Răspuns
  168. Viorel Virgil Neculai

    Amin

    Răspuns
  169. Viorel Crusnevschi

    Doamne ajută! Amin!

    Răspuns
  170. Lidia Pervu

    Slava Domnului si Dumnezeului meu Cel Sfant! Amin!

    Răspuns
  171. Vasilica Taranu

    Doamne ajuta !Amin !

    Răspuns
  172. Mircea Si Gigi Zamacau

    Doamne ajuta tuturor. Amin.

    Răspuns
  173. Raluca Pripon

    Amin

    Răspuns
  174. Eugenia Gaitanaru

    Amin

    Răspuns
  175. Iulia Berihoi

    Doamne ajuta ♥️. Amin

    Răspuns
  176. Alin Marian

    Doamne ajută-ne Amin

    Răspuns
  177. Ion Zamfir

    Doamne ajută Amin

    Răspuns
  178. Tamara Patroiu

    Amin

    Răspuns
  179. Diana Diana

    Amin doamne

    Răspuns
  180. Mihaela Chirila

    Slavã Ție, Doamne, mulțumim!

    Răspuns
  181. Anna Borka

    Доамне ажутэ Аминь

    Răspuns
  182. Teodora Oancea

    Mulțumesc Doamne pentru tot și pentru toate câte mi-ai dat!Amin!

    Răspuns
  183. Balogh Irina

    Amin!🙏❤️🙏

    Răspuns
  184. Coca Neagu

    Doamne ajuta ne amin

    Răspuns
  185. Magda Revan

    Doamne ajuta ne!🙏💖🙏💖🙏💖Amin!💖⛪🙏💐

    Răspuns
  186. Elena Deaconu

    Amin

    Răspuns
  187. Sabin Trifescu

    Dumnezeu tot prin oameni ajută, sună ciudat pentru unii,dar ăsta este adevărul.

    Răspuns
  188. Fecioru Ioan

    Într-o clipită.. Sigur

    Răspuns
  189. Costi Rosca

    Doamne ajuta amin

    Răspuns
  190. Veronica Ioana

    Amin

    Răspuns
  191. Krauss Paula

    Amèn!!!

    Răspuns
  192. Gabriela Savin

    Doamne ajuta amen

    Răspuns
  193. Ileana Ilieș

    DOAMNE AJUTA AMIN

    Răspuns
  194. Anonim

    Incetati cu astfel de sfaturi! Omul trebuie sa invete sa se respecte,iubeasca si sa se ajute!

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *