Un umil călugăr a cutezat să înfrunte patru patriarhi ecumenici de Constantinopol. Numele acestora, Serghie, Pirus, Pavel şi Petru, nu le veţi regăsi printre Sfinţii lui Dumnezeu pentru că aceştia, in nevrednicia lor, au alunecat pe tărâmul ereziei şi s-au pierdut. Numele călugărului, Mărturisitor şi mare apărător al Dreptei Credinţe, străluceşte în cer şi în istoria noastră bisericească.

Sf. Maxim Mărturisitorul: Chiar dacă lumea toată ar începe să se împărtăşească cu patriarhul, eu nu pot să mă împărtăşesc cu dânsul

Sfântul Maxim Mărturisitorul, căci despre el e vorba, a trăit între anii 580-662, ani grei pentru Biserică, deoarece ereticii monofiziţi şi cei monotelişti erau deosebit de virulenţi. Împotriva acestor erezii s-a ridicat Sfântul Maxim Mărturisitorul.

Odată, au venit la Sfânt doi demnitari împărăteşti şi l-au întrebat: ,,Nu te împărtăşeşti cu scaunul Constantinopolului?’’ Răspunsul lui a fost direct, de neclintit: ,,Nu mă voi împărtăşi’’.

Cerându-i-se să-şi susţină refuzul de a fi în comuniune cu ereticii, Sfântul a grăit aceste cuvinte:

,,Deoarece au lepădat cele patru Sfinte Sinoade prin cele nouă capitole ce le-au alcătuit în Alexandria şi prin Alcătuirea scrisă după aceea de Serghie patriarhul…s-au blesemat pe sine de atâtea ori. Deci cei ce singuri de la sine sunt blestemaţi şi lepădaţi de sinodul ce a avut loc la Roma şi de preoţie sunt înstrăinaţi, aceia ce fel de taină săvârşesc? Apoi ce duh vine asupra acelora care se hirotonisesc de aceia?’’

Văzând logica şi înţelepciunea pe care le arăta Sfântul lui Dumnezeu, demnitarii l-au întrebat insinuant: ,,Numai tu te vei mântui?’’

Le-a răspuns cu smerenie:

,,Când toate popoarele se închinau în Babilon chipului de aur, cei trei Sfinţi tineri n-au osândit pe nimeni de pierzare; pentru că nu căutau la faptele altora, ci numai pe ei singuri se păzeau, ca să nu cadă din Buna Credinţă cea adevărată. Asemenea şi Daniil, cel aruncat în groapa cu lei, n-a osândit pe aceia care nu se rugau lui Dumnezeu, după porunca lui Darie; ci cugeta şi se îngrijea pentru sine şi voia mai bine să moară, decât să greşească lui Dumnezeu. Deci, să nu-mi dea şi mie Dumnezeu, să judec pe cineva, nici să zic că numai eu mă voi mântui. Însă, pe cât pot, voiesc mai bine a muri, decât să-mi tulbur conştiinţa mea, greşind cu ceva împotriva Dreptei Credinţe’’.

Demnitarilor împărăteşti l-au ispitit pe Sfânt:

,,Ce vei face când romanii se vor uni cu bizantinii? Căci aseară au venit de la Roma doi clerici şi dimineaţă, în ziua duminicii, se vor împărtăşi cu patriarhul din preacuratele Taine’’.

Ceea ce le-a răspuns Sfântul Maxim Mărturisitorul sunt cuvinte care au străbătut veacurile şi vor sta mărturie până la sfârşit de ceea ce înseamnă statornicie în Dreapta Credinţă Ortodoxă:

,,Chiar dacă toată lumea ar începe să se împărtăşească cu patriarhul, eu nu pot să mă împărtăşesc cu dânsul, pentru că ştiu că Duhul Sfânt, prin Apostolul Pavel, a dat anatemei chiar pe îngeri, dacă ar fi propovăduit într-alt chip, aducând ceva nou în Credinţă’’ (După Vieţile Sfinţilor pe ianuarie. Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 471-472).

Binecuvântat de Dumnezeu va fi acela care, asemenea Sfântului Maxim Mărturisitorul, alege să moară, decât să batjocorească Sfânta Credinţă Ortodoxă.

Presbiter Ioviţa Vasile