Guvernul chinez a lansat o serie de acțiuni de represiune la adresa congregațiilor creștine din Beijing și din alte câteva provincii din țară. Aceștia au ordonat distrugerea însemnelor religioase, arderea bibliilor și închiderea bisericilor. Pastorii din Beijing și un grup care monitorizează practicile religioase în China susțin că mulți dintre credincioși au fost obligați să semneze acte oficiale prin care renunță la credință, scriu cei de la APNews.
Campania corespunde cu ultimele eforturi făcute de Partidul Comunist din China pentru eliminarea religiei nu doar din viața membrilor de partid, ci și din țară.
Bob Fu, reprezentant al grupului american China Aid, susține că închiderea bisericilor din provincia Hennan și a unei biserici recunoscute din Beijing sunt semne ale escaladării semnificative a represiunilor guvernamentale.
,,Comunitatea internațională ar trebui să fie alarmată și șocată de această nerespectare evidentă a libertății de a avea orice tip de credințe religioase”, a scris acesta într-un email.
Sub conducerea președintelui Xi Jinping, despre care se spune că ar fi cel mai puternic lider al Chinei de la Mao Zedong, libertățile credincioșilor au avut foarte mult de suferit. Experții și activiștii susțin că, pe măsură ce acesta își consolidează puterea, Xi devine tot mai hotărât să suprime libertățile religioase trecute în Constituția Chinei încă din 1982.
În China crestinismul nu a fost niciodată o religie decât pentru o minoritate nesemnificativă, iar ortodocși putem să spunem că au fost doar rușii ajunși în China în timpul expansiunii ruse în Siberia. China este un stat comunist si comunismul a luptat întotdeauna activ împotriva tututuror credințelor religioase. Se spune că numărul de creștini ( toate confesiunile creștine), s- ar apropia de 100 de milioane, dar la o populație de un miliard și jumătate de chinezi , nu cred că constituie o preocupare. Mai ales că ortodoxismul rus lupta din toate puterile împotriva a tot ce e creștin, ba chiar împotriva ortodoxiei care nu se supune Patriarhiei Ruse, care nu face decât politică, și anume politică lui Putin.
Constantin Roman
Putin nu e Rusia şi Rusia nu este Putin
Ksenia Ksenia În momentul de față Putin e Rusia, Kiril i se închină lui Putin nu lui Dumnezeu , împreună cu Biserica Ortodoxă Rusă, iar Putin se crede chiar Dumnezeu.
Dar pe ucraina nu o-vedet