Sfinţii Părinţi ai Bisericii spun că dracii tremură auzind numele Maicii Domnului, căci ea L-a născut pe Mântuitorul nostru, Fiul Unul Născut al lui Dumnezeu, care a stricat şi va strica până la sfârşitul veacului lucrurile diavolului, care caută să ne depărteze de Hristos şi să ne piardă pentru totdeauna.
Chipul Maicii Domnului este de nesuportat pentru draci. Diavolul urăşte numele ei. Prin urmare, acest nume este mântuitor pentru noi. Este clar cât de necesar este mereu să alergăm la acoperământul şi mijlocirea rugăciunilor Preacuratei Maici a Domnului.
Şi cu cât ne vom ruga ei mai mult, cu atât mai mult vom simţi în viaţa noastră acoperământul ei şi ea va fi pentru noi rugătoare neadormită înaintea Domnului nostru Iisus Hristos.
Sfântul Ierarh Serafim (Sobolev) Făcătorul de minuni din Sofia, Predici, Editura Adormirea Maicii Domnului, Bucureşti, 2007, p. 51
☦️🙏☦️
Sfânta cruce rugăciune
Doamne ajuta ne
Doamne măicuța mea sfânta ajutama pe mine păcătosul in nevoile mele amin
Apostolii scoteau ” dracii” in numele lui Isus. Care Este adevarul?
Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluiește ne pe noi păcătoșii și netrebnicii fii tăi și ai Marelui Dumnezeu amin
Amin
Doamne ajuta
Doamne ajuta maica domnului amin
Slava Domnului
Doamne Isuse Hristoase fiul lui Dumnezeu miluiește-mă pe mine păcătosul
coroana de spini a Mîntuitorului https://www.facebook.com/photo/?fbid=1427826888171240&set=a.669377207349549&__cft__%5B0%5D=AZUmfrLESYQvXMvOulbTG4My91Yj0kRcwx6rqPhSvV6g9WDv_R6qyZWvlV7SsixtjHQ9ZogT4LTgfxAAbuDc1nJkR58qebWaFangGW7wSS_Z-iojh42_D8rR2cP0I465KeCHSE_2aj5SbvVAnF_v3oEl&__tn__=EH-R%5D-R
Săracii draci. Ce fricoși sunt. Interesant este că deși suntem creștini ignorăm invățăturle Bibliei. (Efeseni 6,12)
Arthur Re – De Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.Cred ,ca la acest paragraf va referiti.Sunt sigura ,ca nu stiti in ce consta lupta impotriva dracilor,nu scoateti energie satanica,pentru ca daca ati face-o nu ati avea timp sa scrieti pe faceb.Ospiciile,sanatoriile,puscariile,etc.sunt pline de satanizati,criminali,oameni ce asteapta sa moara ,in chinuri grele.Pina Biblia a fost scrisa ,dupa ce a fost scrisa,cei care invatasera in ce consta lupta contra satanei aveau experienta si au transmis-o mai departe ,nu in scris ,pentru ca secole multe ,lumea nu a stiut sa citeasca ,ci prin viu grai,oral,cum s-a transmis si Miorita,si meseriile ,si traditiile,etc.Revenind la biblie,acolo dracii nu-s de plins cum ii plingeti dumneavoastra.Nicaieri nu-s plinsi,nimeni nu-i plinge ,nici in Thora,nici in Kabbalah,etc.Trebuie sa lucrati contra acestei energii ca sa aflati cum se inlatura ,cum se controleaza,fac exorcizari,cum se materializeaza,etc.Un crestin,fie el ortodox,fie el catolic ,are ceva retineri in fata unei practici si invataturi despre care nu a vazut niniodata nimic. Sectantii,care se cred deasupra celorlati,mai destepti decit stramosii lor ,sfideaza ,dispretuiesc.Satanismul este o practica,o Meserie care se transmite in neam.Sunt congregatii satanice ,vechi de sute de ani.
Așa este, chiar ei au mărturisit prin niște oameni demonizați, că se tem de Maica Domnului, fiindcă i a dat trup Fiului Ei, și pt asta, Dumnezeu o asculta și nu îi iese din cuvânt, și Dumnezeu la rândul Lui ne a dat nouă, trup, de aceea, dracu, ne urăște, fiindcă el a pierdut, slava lui Dumnezeu și asemănarea cu Dumnezeu..
Doamne ajută
Maria nu a făcut nici o minune cât a trăit, cu atât mai puțin acum când e moarta. Va învia, ca să își ia răsplată, nimic mai mult. Credeți ce au scris Apostolii, nu ce spun oamenii.
Apostolii nu au vindecat și nu au scos draci DECAT IN NUMELE LUI ISUS! NU MAI MINTITI SI INSELATI OAMENII!
Maicuta sf apara si nefereste de tot cei rau.Amin
Amin. Doamne ajută tuturor. Mulțumesc Maicii Sfinte, bunului Dumnezeu și tuturor sfinților pt tot și pt toate
DAr pe voi tare mult va iubesc dracii ca semanati ura si fanatism.
Serios ?Unde anume ați citit asta ?🙄
Amin
Майка домнулуй роагэте пентру ной пэкэтоший амин
Doamne ajută. Amin
Mă plec smerit, îngenunchind cu ambele picioare în fața Domnului și a Maicii Sale !
,
Doamne ajuta
Biblia nu ne spune niciunde asa ceva!
Viorica Cislianu nu spune nici de tine, dar totuși exiști.
Laurentiu Matei daaaa prin harul Domnului Isus Hristos care este Viu!
Viorica Cislianu Iisus Hristos.
DOAMNE AJUTĂ AMIN!
Amin doamne ajuta
Maică Sfanta roagate pentru noi pacatosii Amin!
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,miluiesti-ne pe noi păcătoșii!
Sfânta Maica a Domnului binecuvanteaza-ma și roagă-te și pentru sănătatea mea Amin
Doamne ajuta Amin 🙏 ♥
Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu , Miluieste-ne !!!
Amin!
Amin
Doamne ajută tuturor!Amin!
Amin
Amin
Amin
Amin
Amin
Amin
Amin
Amin
Amin
Amin
Doamne ajută ! Amin
🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🌲🌹🙏🌲🌹🙏🌲🌹🙏🌲🌹🙏🌲🌹🙏🌲🌹🙏🌲🌹🙏🌲🌹🙏
🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🌲🌹🙏🌲🌹🙏🌲🌹🙏🌲🌹🙏🌲🌹🙏🌲🌹🙏🌲🌹🙏🌲🌹🙏
DAOMNE AJUTA AMIN !!
Amin!
Amin!
Amin
Amin
Amin
Amin!
Amin
Și ptr lutherani
Amin Bucură-te Ceea Ce Ești Plină de Har Marie Domnul este cu Tine Bine Cuvântată ești Tu intre femei și Bine Cuvântat este Rodul pântecelui Tău că ai născut pe Mintuitorul sufletelor noastre
Maicùta sfîntă nu ne părăsi AMIN
Maicùta sfîntă nu ne părăsi AMIN
Amin!
Amin
Amin!
Sfântă Fecioară Maria ajuta-ne. Amin !
Sfântă Fecioară Maria ajuta-ne. Amin !
Amin !
Amin AMIN AMIN AMIN AMIN AMIN AMIN AMIN AMIN 🙏🏽🙏🏽🙏🏽❤️❤️❤️
Amin doamne ajuta
🙏🙏🙏
AMIN .
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta amin
AMIN.,AMIN.,AMIN.!
AMIN.,AMIN.,AMIN.!
Măicuță Sfântă apără ne și ocrotește ne pe noi robii tăi Amin
Amin
Doamne ajuta doamne ajuta ficei mele doamne amin
Amin
Și sectarii nu sint mai departe de draci!
Amin!🙏♥️🌹
Amin
Amin🙏🙏🙏