O imagine clară a Sfintei Matrona a fost descoperită pe zidul unei biserici din Zelenodolsk, chiar in ziua de sarbatoare a sfintei, pe 2 mai 2017, când enoriașii au scos icoana de pe perete, pentru a o aseza în mijlocul bisericii, spre inchinare.
Prima istorisire despre acesta minune inregistrata intr-o biserica ortodoxa din Tatarstan, a apărut în mass-media socială, dar mai apoi ea a fost relatata de publicatia Stiri Zelenodolsk, sub semnatura jurnalistului Iurie Tagarov.
Conturul, cel mai probabil, ar fi putut fi creat de funingine, a spus parohul bisericii, Arhiepiscopul Vladimir, observând că există funingine de la lumânări și de la candelele cu ulei, în toată biserica.
Dar cum a ajuns aceasta funingine sub icoana și cum de a luat si forma Sfintei Matrona, asta nu a mai putut spune.
„Fiecare biserică are minunile ei”, a explicat Pr. Vladimir, amintindu-și cum a vrut să construiască un iconostas pentru biserică, dar lipsa fondurilor și a meșteșugarilor l-a împiedicat, până când tot ceea ce era necesar a aparut, brusc, într-o singura zi.
Un tânăr enoriaș, care o iubește foarte mult pe Sfanta Matrona, a venit la biserică, pentru a vedea imaginea formata, și a rămas fara niciun dubiu:
„Este o miunune! Este prima dată când vad așa ceva în viața mea”, a exclamat el.
„Minune sau nu – cred că timpul o va spune”, a declarat Pr. Vladimir.
„Pentru ortodocși, astfel de apariții sunt doar un alt motiv de fi întăriți în credință”.
Sursa: LONews