Sîmbată, 18 mai. Judecătoria sectorului Centru din mun. Chişinău în frămîntare. Se examinează cererea Primăriei Chişinău pentru a fi modificat traseul primului marş al gay-lor din Moldova. Judecătorul este confuz. Trecînd cu bine printr-o recuzare, de minune păstrează calmul. Activiştii pro-homosexuali insistă să fie petrecut marşul pe orice stradă, dar neapărat în perimetrul oraşului. Creştinii ortodocşi insistă să fie stopată parada gay-lor din motive de securitate publică, de păstrare a moralităţii şi pentru a evita tulburările în masă. Spre finele procesului, după dezbateri nenumărate, reprezentanţii gay-lor sînt întrebaţi dacă acceptă varianta de alternativă a marşului pe strada Bănulescu-Bodoni. Gîndindu-se puţin, aceştia refuză pe motiv că le este frică de securitatea personală. Reprezentantul primăriei confirmă acelaşi lucru şi cere să fie permisă acţiunea doar în Teatrul Verde, Valea Morilor. Judecătorul decide: de a permite desfăşurarea paradei gay-lor în Teatrul Verde, Valea Morilor, adică se interzice marşul homosexualilor pe străzile Chişinăului.

Citeşte şi:  Despre esența dreptului la protecția datelor personale

Desigur, vă apare întrebarea cum au minţit gay-ii şi poliţiştii?

Reprezentanţii Genderdoc-M şi toţi cei care apără pe homosexuali strigă în gura mare că respectă legile şi ordinea publică. De nenumărate ori în mass-media fac declaraţii precum că ei sînt, chipurile, cei mai oneşti şi corecţi oameni. Spun ei că, chiar de cer careva drepturi, le cer mai întîi în cadrul legal. Unde este supunerea lor faţă de o hotărîre de judecată? Respectă doar ce le convine să respecte? Sau au fost încurajaţi să scuipe în justiţia naţională de reprezentantul Uniunii Europene care a alergat în susţinerea acestor rătăciţi?

Citeşte şi:  Impozitele de „lux” se extind

Iar poliţia….? Nişte bieţi creştini cărora nu li s-a aprobat locul unei stări de rugăciune au fost arestaţi cu cîţiva ani în urmă. Chipurile nu au dreptul să se roage unde vor, dacă nu le permite Primăria oraşului! Iar gay-ii cu mare cinste, cu cordon viu de poliţişti cu şi fără măşti, cu şi fără arme, în uniformă şi în civil, au fost asiguraţi ca să petreacă ruşinosul marş pe străzile Chişinăului, contrar hotărîrii de judecată!

E clar şi simplu de înţeles pentru orişicine: dacă ar fi fost voinţă şi corectitudine legislativă, poliţia a avut dreptul şi chiar obligaţia de a nu permite minorităţilor sexuale să facă vreun singur pas pe uliţele Chişinăului!

Citeşte şi:  Cerere tip pentru părinți: Refuz termometria în școli

Să ne ferească Dumnezeu de funcţii şi servicii prin care putem şi sîntem ispitiţi pentru a ne pierde sufletele. Cum vor răspunde în faţa Domnului cei care, deşi au avut şi suport legal, totuşi au mers împotriva poporului, fiindu-le frică să nu-şi piardă serviciul? Şi atunci noi ca creştini, cum vom mărturisi adevărul şi cum vom avea curajul să ne jertfim cînd şi legea va fi împotriva noastră? Ruşine poliţiei naţionale!

pentru Apărătorul, Nicolae David, jurist