Așa s-a întâmplat, că cele mai vechi clădiri din Chișinău sunt bisericile, scire unimedia.info. Locuitorii au avut grijă mai mare față de ele, astfel edificiile de cult s-au păstrat până în zilele noastre.

 

Însă, chiar dacă sunt multe biserici vechi în acest oraș, s-au păstrat până  în zilele noastre puține de tot. Multe din ele s-au pierdut, un număr mare de clădiri frumoase, foarte vechi au fost distruse în anii 1950 și 1960, pe valul luptei religioase.

Au supraviețuit acele biserici, cărora le-a fost găsită, în mod rezonabil și pe termen lung, o altă utilizare (depozite, săli de expoziții, muzee și chiar săli de gimnastică).

Biserica Sfântul Ilie.
Biserica Sf. Ilie a fost construită în 1806-1808 pe locul unei alte biserici mai vechi din lemn, situată aproximativ la intersecția bulevardului Banulescu-Bodoni și strada Cosmonauților.
Lângă biserică stătea un stâlp de piatră ridicat de un anume Ștefan Nour. Pe această coloană au fost inscripționate numele oamenilor afectați de invazia tătară din 1781 la Chișinău.
În 1855, lângă biserică, pe aceeași stradă a fost deschisă piața piaţa Sfântul Ilie.
În 1960, când a fost extinsă strada Gogol (actualul bulevard Bănulescu-Bodoni), biserica a fost demolată.

 

Biserica Arhanghelilor Mihail și Gavriil (Catedrala Veche).

Prima mențiune despre această bisericăcdatează din secolul al XVII-lea. În mențiuni scrie că se mai numea și biserica Sfântul Nicolae, numită și Domnească, pentru că ar fi fost construită pe pământul Domnitorului. În anul 1739, biserica a fost distrusă în războiul ruso-turc, în timpul luptei care a avut loc în apropierea Chișinăului. La 27 iulie 1741,domnitorul Grigore Ghică i-a permis lui Lupu Năstase, fost Serdar (comandant de oaste, mai ales de călărime) în timpul distrugerii bisericii, să reconstruiască lăcașul de cult din temelie. După 2 luni, aceasta a fost construită și deja în ea slujeau doi preoți și un diacon. Dar, nici această construcție nu a rezistat mult timp (cel mai probabil suferit raidurilor tătarilor). Întrea anii 1802 și 1806, biserica a fost reconstruită din nou în același loc de frații Măcărescu – fii ai protoiereului Constantin Măcărescu.

Citeşte şi:  Pace cu arme de război: SUA menţine un distrugător în Marea Neagră pentru "stabilitate regională"

În 1813, în legătură cu înființarea Mitropoliei în centrul din Chișinău, Biserica Arhanghelilor a fost ridicată la statut de Catedrală. Aici slujbele erau conduse de Mitropolitul Gavriil Banulescu-Bodoni și după el – Dmitri Sulima. În 1836, când  a fost sfințită noua Catedrală – cea veche a devenit din nou o biserică simplă.

În clădirile din preajma bisericii, Mitropolitul Banulescu-Bodoni a fondat o tipografie care tipărea cărți în limba moldovenească între anii 1814-1870. La nord de biserică a fost prima reședință a Mitropolitului Gavriil. Era o clădire cu o galerie deschisă cu coloane Dorice. Aceeași clădire mai târziu a găzduit un muzeu istoric și bisericesc, fondat de Iosif Parcomovici.

Biserica a fost demolată la începutul anilor 1960. Deja după turnarea străzii „Raza Centrală” (bulevardul actual Grigore Vieru), pe locul bisericii a fost construit cinematograful „Moscova” (acum – teatrul „Eugen Ionesco”).

Biserica Acoperământul Maicii Domnului din casa episcopului

Simultan cu casa episcopului de la începutul secolului al XIX-lea, a fost construită o biserică în onoarea Acoperământului Maicii Domnului. În 1892, au fost realizate lucrări de restaurare, care au schimbat complet aspectul bisericii.

În cel de-al doilea Război Mondial, casa episcopului, ca și biserica, au fost grav afectate. În perioada sovietică, actuala clădire a Guvernului Republicii Moldova a fost ridicată în locul lor.

Biserica Seminarelor

Construită în 1862, Biserica Seminarelor face parte din așa-numitul complex „Metropolia” (perimetrul unde se află acum Guvernul Republicii Moldova și Palatul Național). A fost localizat chiar la colțul bulevardelor actuale Ștefan cel Mare și Bănulescu Bodoni.

Citeşte şi:  250 de mii de documente de la Arhiva Naţională au fost digitalizate

După cel de-al doilea Război Mondial, majoritatea clădirilor din complexul Mitropoliei au fost demolate, iar pe locul Bisericii Seminarelor se află acum Piața Marii Adunări Naționale.

Biserica Sfânta Vineri

Clădirea capelei a fost construită în anul 1916, în suburbia Chișinăului – Sfânta Vinei, (actuala Schinoasa).
Capela era situată pe strada Hîncești.

Construcția lăcașului a fost demolată după cel de-al doilea Război Mondial.

Biserica Sfântul Andrei

Biserica Sfântului Apostol Andrei inițial a fost spital. Spitalul însuși era situat pe locul actualului Muzeu de Istorie pe stradă 31 august 1989, biserica era situată alături. După ce clădiriea fostului spital a fost cumpărată pentru prima sală de Gimnaziu, biserica a intrat temporar în folosința Regimentului Lublin, dar în 1865 a trecut în posesia Gimnaziului. Primul paroh al bisericii a fost profesorul școlii de limbi străine, V.M. Parhomovici.
După cel de-al doilea Război Mondial și până la sfârșitul anilor ’70, clădirea a găzduit teatrul de păpuși „Licurici”.

Biserica Regimentului 54 Infanterie Minsk

Lăcașul a fost construit în 1903 pentru cel de-al 54-lea regiment de infanterie din Minsk al orașului. Construcția a costat 12.000 de ruble.
Biserica putea găzdui până la 800 de persoane. În apropierea bisericii, în memoria eroilor acestui regiment care au căzut în războiul ruso-japonez din 1904-1905, a fost ridicat un monument de marmură albă.
Biserica nu a suferit în timul cel de-al doilea Război Mondial, dar totuși, a fost distrusă în perioada sovietică.

Biserica Brigăzii a 14-a de Artilerie 

Biserica a fost construită pe o parcelă de pământ moștenită de văduva Alexandra Supruneko la cea de-a 14-a brigadă de artilerie din 1912.
Deja în perioada interbelică, clădirea a fost dotată cu un depozit militar.
În 1993, biserica a fost atribuită Metropoliei Moldovei. Metropolia a decis să demoleze vechiul lăcaș și să ridice o biserică nouă în locul ei, lucru care nu s-a întâmplat nici până azi. Cea veche se afla pe strada Cornului, 8 (Buiucani, adresa e actuală).

Citeşte şi:  CCM a decis: Biserica nu poate impune condiții gay-lor și lesbienelor

Capela de la cimitirul militar („Cimitirul eroilor”)

Capela a fost construită în cimitirul militar („Cimitirul Eroilor”) în perioada interbelică. La cimitir, erau îngropați inițial soldații care au murit în primul Război Mondial, dar el a primit în continuare trupurile neînsuflețite a soldaților decedați în timpul celui de-al doilea Război Mondial.

După cel de-al doilea război mondial, cimitirul a fost distrus (pietrele funerare au fost demolate, iar pe locul lui a fost construit un spital de tuberculoză, care a fost demolat în 2007). Din tot ce a fost, s-a păstrat doar  intrarea cu coloanele și fundația capelei, restaurată la începutul anilor 2000.

Locație – bulevardul actual Decebal, sub centrul comercial „Jumbo”.

Biserica Regimentului 53 Infanterie Volyn

Biserica a fost construită în 1900 pentru regimentul 53 de Infanterie Volyn al orașului.
Biserica putea găzdui până la 250 de persoane. Lângă biserică era o grădină mică. A  fost numită în onoarea Sfintelor Mucenice Sofia (înțelepciune), Vera (credință) , Nadejda (speranță) și Liubovi (dragoste).

În lista noastră, această biserică este deosebită, deoarece o parte din construcția s-a s-a păstrat până în zilele noastre.
Se află pe strada Mitropolit Dosoftei, pe teritoriul fabricii de cofetărie „Bucuria”și este utilizată în scopuri economice.

Această biserică poate fi restaurată, bazată pe cel puțin câteva ziduri vechi, ceea ce nu putem spune, din păcate, despre cele enumerate mai sus.

Poate, într-o bună zi, va deveni unul dintre exemplele pozitive de atitudine respectuoasă față de patrimoniul istoric al orașului nostru. Acum se construiesc multe biserici noi , uneori, cu scandaluri, în timp ce biserica actuală fost uitată și nu este folosită deloc conform destinației sale.

sursa: Oldchsinau / autor: Yuri Shvets