Mânia este amintirea urii ascunse, adică pomenirea răului. Mânia este dorința de a face rău celui care ne-a necăjit. Iuțimea este aprinderea de o clipită a inimii. Amărăciunea este simțământul neplăcut care a prins rădăcini în suflet. Întărâtarea este surpare a bunei așezări și rușinare a sufletului. Mânia, asemenea grabnicei mișcări a roții de moară, poate într-o clipită să sfărâme și să nimicească grâul cel sufletesc mai mult decât orice altceva într-o zi întreagă. Drept aceea, se cade să luăm aminte cu osârdie la noi înșine. Mânia, ca o flacără întețită de un vânt puternic, pârjolește și pustiește țarina sufletească mai grabnic decât un foc mocnit.

rabdare

Cine a aflat calea îndelungii răbdări și a nerăutății, acela a aflat calea vieții

Precum o dată cu ivirea luminii se depărtează întunericul, de la buna mireasmă a smereniei piere toată amărăciunea și mânia (Cuviosul Ioan Scărarul).

Citeşte şi:  Sfinții nu s-au temut de moarte, ci de judecata lui Dumnezeu de după moarte

Cine a aflat calea îndelungii răbdări și a nerăutății, acela a aflat calea vieții.

Mai bine este a curma întărâtarea printr-un zâmbet decât a te înverșuna neîmblânzit.

Precum otrava năpârcilor, așa sunt iuțimea și pomenirea răului, fiindcă și fața o schimbă, și gândul îl tulbură, și vinele le slăbănogesc, și pricinuiesc în om neajuns al puterilor spre săvârșirea lucrului său — iar blândețea și dragostea depărtează toate aceste neplăceri.

Fii cu luare-aminte la tine însuți ca să nu pună stăpânire pe tine iuțimea, întărâtarea, pomenirea răului, ce vor aduce tulburare și neorânduială în viața ta, ci agonisește-ți mărinimie, blândețe, nerăutate și tot ce este cuviincios pentru creștini, ca să duci viață tihnită și fără tulburare.

De ai ceva împotriva fratelui sau fratele împotriva ta, împacă-te cu el ! De nu vei face asta, prinosul pe care îl vei aduce lui Dumnezeu nu va fi primit deloc (Mc. 11, 25; Mt. 5, 23-24). Iar de vei împlini astă poruncă a Stăpânului, atunci roagă-te Lui cu îndrăznire, zicând: „Iartă-mi mie, Stăpâne, greșalele mele, precum și eu iert fratelui meu, plinind porunca Ta !” Iar Iubitorul de oameni va răspunde: „Dacă tu ai lăsat, las și Eu; dacă tu ai iertat, iert și Eu datoriile tale” (Cuviosul Efrem Sirul).

Citeşte şi:  Dezghețul lacurilor și al râurilor este o imagine a despărțirii sufletului de trup

Când mintea se supune lui Dumnezeu, inima se supune minții: iată ce înseamnă blândețea! Ce este blândețea? Blândețea este smerita supunere față de Dumnezeu împreunată cu credința și adumbrită de dumnezeiescul har (Sfântul Ignatie Briancianinov).

Mânia se preface în răutate și pomenire a răului (ranchiună) când e ținută și hrănită vreme îndelungată în inimă. Drept aceea ni s-a poruncit să o tăiem repede ca să nu crească și să ajungă ură și răutate, și astfel să se adauge rău peste rău. Soarele să nu apună peste mânia voastră, nici să nu dați loc diavolului, spune apostolul (Ef. 4, 26-27) (Sfântul Tihon de Zadonsk).

Citeşte şi:  Diavolul îl aruncă pe om în trufie cu uşurinţă

Omul supus iuțimii și care suflă (respiră) răutate simte foarte limpede în pieptul său prezența unei puteri vrăjmașe, rele; aceasta pricinuiește în suflet ceva cu totul potrivnic a ceea ce spune Mântuitorul despre prezența Sa: Jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară (Mt. 11, 30). În prezența acestei puteri vrăjmașe îți e cumplit de rău și greu, atât sufletește cât și trupește (Sfântul Ioan de Kronstadt)