„Sfântul Nil Sorski trăia în veacul al cinsprezecelea. El a întemeiat un schit nu departe de Lacul Alb, unde s-a consacrat rugăciunii într-o singurătate profundă. Este bine pentru părinţii duhovniceşti de astăzi să asculte cu câtă umilinţă şi discreţie vorbeşte Sfântul Nil despre sfaturile pe care le da fraţilor.

“Nimeni nu trebuie, din neglijenţă, să ţină ascunse cuvintele lui Dumnezeu, ci trebuie să-şi mărturisească slăbiciunea sa; în acelaşi timp nu trebuie să ascundă adevărul Iui Dumnezeu, pentru că altfel făcând va încălca poruncile Lui. Să nu ascundem cuvintele lui Dumnezeu, ci să le facem cunoscute. Sfintele Scripturi şi cuvintele Sfinţilor părinţi sunt aşa de numeroase ca şi firicelele de nisip în mare; cercetându-le fără osteneală, noi îi vom învăţa pe cei ce vin la noi şi au nevoie de ele. Mai precis, nu suntem noi cei ce învăţăm, căci nu suntem vrednici de a face acest lucru, ci sunt Sfinţii Părinţi care-l fac plecând de la Sfânta Scriptură”.

Avem aici modelul cel mai potrivit pentru îndrumarea duhovnicească din vremurile noastre. El este în mod absolut salutar şi pentru dascăl, şi pentru ucenic. El este expresia exactă a unui progres spiritual echilibrat. El implică refuzul prezumţiilor, aroganţei şi temerarei nebunii în care cad cei ce caută să-i imite formal pe Varsanufie cel Mare sau pe alţi părinţi vestiţi, fără să fi primit harul pe care aceia l-au primit. Ceea ce la Părinţi era expresia unei prezenţe îmbelşugate a Sfântului Duh, vădeşte la aceşti imitatori nechibzuiţi şi făţarnici o ignoranţă profundă, orbire, mândrie şi încredere în ei înşişi.

Fraţi preaiubiţi, să vestim Cuvântul lui Dumnezeu cu toată umilinţa şi cu toată cucernicia posibilă, recunoscându-ne pe noi înşine nevrednici de această misiune şi ferindu-ne de mândria care-i atacă violent pe oamenii supuşi patimilor, atunci când aceştia îi învaţă pe fraţii lor. Gândiţi-vă la aceasta: că vom da răspuns pentru orice cuvânt nefolositor ce ne iese din gură (Mt. 12, 36); va fi teribil să dăm socoteală de Cuvântul lui Dumnezeu propovăduit cu mândrie şi din motiv de slavă deşartă!

“Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene şi limba cea plină de mândrie. Pe cei ce au zis: cu limba noastră ne vom mări, căci buzele noastre la noi sunt; cine ne este Domn?” (Ps. 11,3-4).

Domnul va pierde pe cei ce caută propria lor mărire şi nu mărirea lui Dumnezeu. Să ne temem de ameninţarea lui Dumnezeu. Să spunem un cuvânt ziditor când este de neapărată trebuinţă, nu ca nişte învăţători, ci ca oamenii care au ei înşişi nevoie să fie învăţaţi şi care se străduiesc să se lase pătrunşi de învăţătura dată de către Dumnezeu în Cuvântul său preasfânt.

“După darul pe care l-a primit fiecare, zice Sfântul Apostol Petru, slujiţi-vă de el spre folosul tuturor, ca nişte buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu. Dacă vorbeşte cineva, cuvintele lui să fie ca ale lui Dumnezeu; temându-se şi respectându-L pe Dumnezeu, nu impunându-şi propriile idei; dacă slujeşte cineva, slujba lui să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu, pentru ca întru toate Dumnezeu să Se slăvească prin lisus Hristos” (1 Petru 4, 10-11).

Cine acţionează în numele său propriu, acţionează pentru propria sa slavă. El se oferă pe sine şi pe cei ce îl ascultă ca jertfă lui Satan. Cine acţionează în numele Domnului, acţionează pentru mărirea lui Dumnezeu; el îşi câştigă mântuirea sa şi a semenului său prin Domnul, singurul Mântuitor al oamenilor. Să ne fie teamă a da unui începător învăţături negândite, nefondate pe Cuvântul lui Dumnezeu şi pe o înţelegere spirituală a acestui Cuvânt. Este mai bine să-ţi recunoşti propria ignoranţă decât să răspândeşti o învăţătură vătămătoare sufletelor. Să ne ferim de un mare dezastru; a-l transforma pe un slujitor al lui Dumnezeu (un începător credul) în slugă a oamenilor (l Cor. 7, 27), determinându-l să împlinească voia căzută a unui om în locul voii preasfinte a lui Dumnezeu.

Simpla relaţie între cel ce dă sfaturi şi ucenicul care le primeşte, este cu totul alta decât raportul dintre un bătrân şi un novice care împlineşte o ascultare necondiţionată, care s-a făcut rob în numele Domnului. Un simplu sfat nu implică împlinirea lui necondiţionată: poţi să-l urmezi sau nu. Sfătuitorul nu-şi asumă nici o responsabilitate pentru un sfat, dacă l-a dat cu frică de Dumnezeu şi cu smerenie, nu din propria sa iniţiativă, ci la cererea insistentă a celui ce îl cere. La fel, cel ce a primit un sfat nu este legat de el; el are libertatea de a aprecia şi a decide dacă urmează sau nu sfatul primit. Este clar că alternativa sfaturilor, care corespund întru totul Sfintei Scripturi, corespunde nevoilor vremurilor noastre de decadenţă.

Să subliniem faptul că Părinţii interzic să dai sfaturi altora din proprie iniţiativă, fără a fi solicitat de ei: a lua iniţiativa de a da sfaturi altora este semn că-ţi atribui o cunoştinţă şi o demnitate spirituală, ceea ce este probă evidentă de orgoliu şi orbire. Sigur că acest lucru nu se referă la superiori, nici la cei cu responsabilitatea de a învăţa tot timpul, fiind necesar ca ei să facă acest lucru cu fraţii care le-au fost încredinţaţi, fără a fi solicitaţi (2 Tim. 4, 2). ”

Sfantul Ignatie Briancianinov,”Faramiturile Ospatului”