Nu se poate nici într-un chip a se cunoaște din numărul anilor venirea lui Antihrist și a Judecății celei înfricoșate a Domnului, că zice Hristos, Mântuitorul nostru, în Evanghelie: „De ziua și ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Mt. 24, 36). Și iarăși: „Nu este al vostru a ști vremile și anii pe care Tatăl le-a pus întru a Sa stăpânire” (Fapte 1, 7). Cum dar poate cineva să numere anii și zilele, și ceasul acela de care nimeni nu știe, ci numai Tatăl cel ceresc? Și cum, numărând cineva anii, știe venirea lui Antihrist și a doua venire a lui Hristos? Apoi cum se vor împlini cuvintele Iui Hristos cele adevărate, că de ziua și de ceasul acela nimeni nu știe?

Cine esti, o, omule, care ispitești cele neispitite judecăți ale Domnului?

Au fost oarecare în Biserica cea mai dinainte, care, după întâia mie de ani de la Patimile lui Hristos, au crezut a fi Judecata Domnului și venirea lui Antihrist, și această părere a lor au întărit-o cu textul din Apocalipsă: „Văzut-am un înger pogorându-se din cer, având cheia adâncului și un lanț mare în mâna lui. Și l-a prins pe balaur, pe șarpele cel vechi, care este diavolul și satana, și l-a legat pe el mii de ani. Și l-a aruncat în adânc, și l-a închis, și a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească neamurile, până se vor sfârși miile de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat câtăva vreme. Și am văzut tronuri, și celor ce ședeau pe ele li s-a dat să facă judecată. Și am văzut sufletele celor tăiați pentru mărturia lui Iisus și pentru cuvântul lui Dumnezeu, care nu s-au închinat fiarei, nici chipului ei, și nu au primit semnul ei pe fruntea și pe mâna lor. Și ei au înviat și au împărățit cu Hristos mii de ani” (Apoc. 20, 1-4).

Dintru această tainică descoperire a Sfântului Ioan Teologul, mulți au înțeles că de la Patimile Domnului s-a prins balaurul, și l-a legat ca la o mie de ani. Că atunci Hristos Insuși a zis: „Acum este judecata lumii acesteia; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară” (In 12, 31). Ci după mia de ani ce a trecut de la Patimile lui Hristos încă n-a venit Judecata Domnului, Antihrist n-a întâmpinat ziua Judecății Domnului; pentru aceasta alții într-altfel au înțeles, că acea mie de ani nu s-a început de la Patimile lui Hristos, ci din vremea lui Constantin cel Mare, întâiul împărat al creștinilor. De atunci, după părerea lor, s-a legat satana și s-a dezlegat după o mie de ani, la începutul împărăției lui Mahomed. Că de la trei sute de ani după Hristos, întru care a împărățit Constantin, până la o mie trei sute de ani, întru care a început a împărăți Mahomed, întâiul împărat turcesc, o mie de ani se numără; ci nici așa nu se împlinește părerea celor ce înțelepțesc în deșert.

Încă au mai fost și alți mulți în Biserica cea dintâi, dintru început, cărora li s-a părut că întru a șaptea mie de ani de la zidirea lumii va să vie Antihrist și Judecata cea înfricoșată a Domnului. Și această părere a lor a fost pentru trei pricini: în șase zile a făcut Domnul Dumnezeu această lume văzută (Fac., cap. 2). Iar întru a șaptea zi S-a odihnit de lucrurile Sale. La fel, după șase mii de ani ai lucrărilor omenești celor cu multă osteneală, întru a șaptea mie de ani de la zidirea lumii, Domnul Dumnezeu va să le dea odihnă aleșilor Săi, în locașurile Sale cele de sus, că o mie de ani înaintea ochilor lui Dumnezeu sunt ca ziua de ieri care a trecut.

A doua pricină, că numărul acela al șaselea este potrivit și cu cei dintâi mari patriarhi, care sunt: Adam, Set, Enos, Cainan, Maleleil, Iared, care au murit (Fac, cap. 5). Iar al șaptelea, ca unul mai mare, Enoh a fost și s-a adus în cer viu fiind. La fel, după șase mii de ani ai morții neamului omenesc, avea să urmeze sălășluirea în viața veșnică.

A treia pricină, că „după șase zile Iisus a luat cu sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus pe ei într-un munte înalt, de o parte. Și S-a schimbat la față înaintea lor” (Mt. 17, 1-2). Deci după șase mii de ani Iisus i-a luat pe aleșii Săi din valea plângerii la muntele ceresc, să le arate vederea cea strălucită a feței Sale desăvârșite.

Așa de mult au filosofat cei ce voiau să ajungă taina cea neștiută cu numărul anilor cel iscoditor. Și cum că s-au ostenit în deșert cu gândurile lor, poate a vedea fiecine, pentru că șapte mii de ani de la zidirea lumii au trecut.

Așteptarea iubitorilor de iscodire, cu rușine și cu ocară s-a săvârșit. Pentru aceasta tu cine esti, o, omule, care ispitești cele neispitite judecăți ale Domnului? Hristos adevărul zice: „De ziua și de ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din cer”, iar tu mai presus de îngeri și mai presus de Fiul lui Dumnezeu vrei să zbori cu iubire de iscodire? În Faptele Apostolilor scrie: „Nu este al vostru a ști anii sau vremurile pe care Tatăl le-a pus întru a Sa stăpânire” (Fapte 1, 7). Iar tu răpești stăpânirea cea dumnezeiască la tine, vrând a ști cu numărarea ta cea cu înțelepciune deșartă taina cea din veac ascunsă.

Ascultă ce zice Sfântul Atanasie, ca despre fața lui Hristos: „După trup am zis, că de ziua cea de apoi nu știu nici îngerii, nici Fiul, că nu este vouă și nimănui de folos ca să știți; iar de folos este vouă a auzi de îngeri și de Fiul, pentru înșelătorii cei ce vor să fie după aceasta. Că de s-ar preface diavolii în îngeri și ar începe a grăi pentru sfârșit, să nu-i credeți, ca pe cei ce nu știu; și de s-ar preface și Antihrist pe sine, zicând: «Eu sunt Hristos», și se va ispiti și singur ar grăi pentru sfârșit, ca să-i înșele pe cei ce vor auzi; având voi glas de la mine — că nici Fiul nu știe —, nici aceluia să nu credeti.

Iar într-alt chip nu folosește oamenilor a ști când va fi sfârșitul sau ziua sfârșitului, ca stiind să nu se facă nebăgători de seamă de vremea cea primejdioasă, așteptând aproape sfârșitul zilelor, că numai atunci de sine vor ști a purta grijă. Pentru aceasta și sfârșitul morții fiecăruia a fost ascuns, ca nu cumva, cu învăluirea științei mândrindu-se oamenii, să înceapă a nu purta grijă de sine la sosirea vremii.

Însă amândouă, și sfârșitul tuturor, și al fiecăruia, le-a ascuns de la noi Cuvântul, pentru că întru toate sfârșitul fiecăruia este, și întru sfârșitul fiecăruia tot ce este se adună, că necunoscut fiind și pururea așteptând, în toată ziua ca niște chemați sporim, către cele dinainte întinzându-ne, iar cele dinapoi uitând.

Că cine, știind ziua sfârșitului, nu leapădă vremea cea din mijloc? Iar cel ce nu știe, în tot ceasul este gata.

Pentru care zice Mântuitorul: «Privegheați deci, că nu știți în care zi va veni Domnul vostru. De aceea și voi fiți gata, că în ceasul în care nu gândiți Fiul Omului va veni» (Mt. 24, 42; 44)” Așa ne-a grăit nouă Sfântul Atanasie.

Și Apostolul Pavel zice: „Iar despre ani și despre vremuri, fraților, nu aveți nevoie să vă scriem, căci voi înșivă știți bine că ziua Domnului vine așa, ca un fur noaptea. Atunci când vor zice: pace și liniște, atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea, ca și durerile peste cea însărcinată, și scăpare nu vor avea” (I Tes. 5, 1-3).

din cartea: Antihristica, semnele venirii lui antihrist și sfârșitul lumii