Când Hristos ajunge un mijloc de politică lumească, de slavă şi bogăţie pământească, atunci El încetează să mai fie mijloc de mântuire.

Cu alte cuvinte, când Hristos ajunge un mijloc de câştig al bunurilor mai mici, atunci El ajunge o pricină de pierdere a bunurilor mai înalte.

Cine face negoţ cu Hristos, acela are negoţul drept cel mai primejdios tovarăş.

Citeşte şi:  De unde vin şi ce semnificaţie are stropirea în cruce cu vin a pomenilor şi a trupului celui adormit?

Cine ridică sabia împotriva lui Hristos, acela ţine inima sa în vârful săbiei.

Douăzeci de veacuri ale istoriei n-au reuşit să-L mărească pe Hristos, dar L-au îndreptăţit.

Nu se poate nici adăuga ceva, nici lua din neasemănata Sa mărire şi din medicina Sa duhovnicească. Ascultarea Sa deplină faţă de Tatăl, smerenia Sa, umilinţa, pătimirea şi iubirea Sa de oameni au fost îndreptăţite de istorie ca fiind singurul leac de folos al sufletului şi singurul chip al trainicei biruinţe.

Citeşte şi:  Când diavolul stârneşte în inima ta gânduri spurcate şi de desfrânare fă asta

Aşa cum este pământul faţă de harta pământului, tot aşa este şi înţelegerea Creştină a lumii faţă de filosofia de cabinet.

Într-adevăr, câteodată harta pare mai colorată şi mai frumoasă decât pământul, dar nici pe cea mai frumoasă hartă nu izvorăşte apă şi nu creşte grâul.

Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei şi Jicei, “Gânduri despre bine şi rău”, Editura Predania, Bucureşti, 2009