Trăim într-o societate cu moravuri moderne, totul este în permanentă schimbare şi dezvoltare, dar neştiind istoria, cine suntem şi unde ne ducem, putem fi uşor minţiţi şi duşi pe o cale greşită, de aceea voi face anumite recursuri la trecut.

troita doborita la pamint

Cine şi de ce loveste în credinţă?

Statul în care trăim se pretinde a fi unul modern şi democratic, oamenii sunt liberi aici în toate privinţele (?), să trăiască, să aleagă, să se exprime şi să gîndească. Unica oprelişte de acum este să nu încalce flagrant, vizibil (cel puţin să nu fie prins asupra faptului) libertatea altuia. Dar oare toate sunt aşa bune şi frumoase?

Societatea de astăzi este una declarată laică, în toate domeniile se impune această laicizare: în învăţămînt, în medicină, în administraţie. Mai că ar impune-o şi în credinţă. Dar oare laicizarea aceasta înseamnă ateism în toate domeniile? Da, se pare că pentru unii aceasta înseamnă…

Poporul nostru s-a născut în credinţa ortodoxă, şi multe greutăţi s-au abătut de-a lungul timpurilor pe aici. În credinţă se muncea, pentru credinţă oamenii se duceau la luptă, şi tot în credinţă se supuneau şi lăudau pe marii domnitori care conduceau acest popor cu bună rânduială. La începutul prigoanei sovietice exista o ocupaţie interesantă, numită în rusă: раскулачивание (autorităţile sovietice i-au numit pe oamenii cu pămînt şi averi – culaci şi au pornit lupta cu ei prin deposedarea de averi şi prin trimiterea în exiluri, în închisori), cunoaştem toţi ce însemna asta, şi mulţi oameni au fost rasculăciţi şi trimişi în Siberia sau chiar omorîţi. În fond, lupta cu culacii nu era altceva decît preluarea cu forţa a averilor unor oameni (practic toţi de la ţară, deci, ţărani cinstiţi şi harnici) care au avut neşansa de a fi un pic mai înstăriţi. Ca să dea mai multă legitimitate acestor acţiuni în fond de hoţie, îi prezentau pe culaci ca pe nişte oameni meschini, răi, hoţii poporului, caricaturi caraghioase, neoameni, într-un cuvînt. Ei luau cu forţa averea acestora, pentru binele ţării, pentru stat. Iar fiindcă istoria o scriau ei şi atunci aceasta era foarte bine impregnată cu „idei bune” (nimeni nu mai ştia pe mîna cui se duceau averile luate).

De ce am amintit de această filă a istoriei? Fiindcă putem face o paralelă la ceea ce ţine de rasculăcirea de pe timpurile bolşevicilor, cu rasculăcirea ce se referă la credinţă, sau secularizarea averilor bisericii. Aşadar, odată cu formarea statului modern, instituţiile acestuia au tins să preia imediat toată puterea, în această tendinţă trebuia supus tot şi toate, tot ce mişcă şi gîndeşte(în acest sens au fost scrise reuli şi legi de stat de către oameni). Ideea de luptă a statului cu lumea din jur este moştenită de la oraşe, anume aici au apărut organele statului modern şi anume oraşele erau cele care nu prea aveau pămînt şi trebuiau să se extindă din contul ţăranilor, al feudalilor cu pămînt şi, desigur, al pămînturilor bisericeşti.

În ceea ce priveşte poporul nostru, în Principatele Unite, a început să se dezvolte maşinăria de stat cu organele şi legile ei imediat după Unirea din 1859, acest mecanism era total deosebit de structurile de ţară cu tradiţii ortodoxe deja existente în cele două principate. Masoneria încerca să instaureze dictatura ei absolută prin pionii acesteia şi slujbaşii lor tocmai veniţi din Vest cu bani şi cu idei de distrugere. Aici a apărut problema principală şi s-a constatat că Biserica este o putere mare, însăşi comunităţile erau organizate în jurul bisericilor şi mănăstirilor, iar legile de stat nu puteau fi uşor acceptate, oamenii nu au mai văzut aşa ceva. Deoarece nu se putea alia cu credinţa, statul modern putea tolera o astfel de forţă, deci, iată şi primele atacuri: s-a creat o imagine că biserica este străină neamului, că a luat pămînturile ţării, că deţine circa 25% din teritoriul naţional – acestea şi alte aberaţii, ce le-am citit fiecare în cărţile de istorie. Astfel, statul, care era condus din umbră de cercurile masonice (la modă în acele vremuri, ca şi acum, de altfel), a făcut primul atac, a luat averile bisericilor şi le-a slăbit economic. Domnitorul Cuza (căruia îi vom dedica un articol special) a schimbat legea de a luat de la Biserică dreptul de a lega căsătorii, dreptul de a avea pămînt, dreptul de a şcoli şi învăţa cele sfinte pe copii, a prădat de orice averi mănăstirile, declarînd preoţii drept duşmani ai statului şi multe alte răutăţi a făcut acest mason. Iar acum să vedem, să stăm strîmb dar să gîndim drept: oare acele pămînturi, păduri, lacuri care erau pe lîngă biserici şi mănăstiri foloseau altcuiva decît oamenilor, comunităţii locale, care ţinea de respectiva biserică sau mănăstire şi lucra acele pămînturi? Oare nu trăiau acei oameni din munca şi averea lor? Da, trăiau şi erau mulţumiţi, era Ţara – Legea, era Legea Cărţii Sfinte. La oraşe se formase deja o altă elită şi alţi boieri, dar tot încă ţineau de tradiţiile şi de sufletul acestui popor.

Citeşte şi:  „Soluția” tehnocraților globaliști la problema „suprapopulării”: familiile „digitale” și „bebeluși” din metavers în viitor

Deci, primul pas al statului care pe atunci tindea deja la aşa-numita „democraţie” (de fapt condusă de minoritate) sau noua orînduire era să-i scoată pe oameni de sub legea cărţii din care nu prea poţi face bani, nu poţi corupe şi împinge interese, şi nu poţi institui o altă lege a statului căreia trebuia să i se supună totul şi toate, iar cine nu e de acord, se ocupă poliţia de el – aşa au făcut încă de pe atunci.

Dar, ca şi în cazul rasculăcirii, şi în cazul secularizării ţăranii sau oamenii simpli nu au avut nimic de cîştigat, nimic! A avut de cîştigat statul care ’’şi-a arătat muşchii’’, unii funcţionari care au primit bani, pămînt sau alte favoruri, iar cel mai mult au avut de cîştigat cei ce au avut pile la conducere, majoritatea străini neamului nostru. Ambele măsuri ’’democratice’’ din istoria poporului nostru (răsculăcirea şi secularizarea averilor mănăstireşti) reprezintă metode prin care statul a abuzat de puterea încredinţată lui.

Atacurile asupra credinţei au continuat, regimul comunist care venea deja cu o nouă ordine, cerea supunere totală şi credinţă oarbă regimului lor. Comuniştii au văzut pericolul în Biserică şi au distrus cît au putut lăcaşe, au împuşcat preoţi şi au băgat oameni nevinovaţi la închisoare etc. Dar iată ce ne-a arătat timpul: regimul comunist a căzut, Credinţa Ortodoxă, însă, a rămas.

Şi în ziua de azi se continuă atacurile la credinţă, dar precum şi în vremurile trecute, acestea nu sunt posibile fără două elemente importante: dezinformarea – (uneori chiar şi ameninţarea) oamenilor, ca să piardă încrederea în Biserică, să nu mai vadă în ea un lăcaş sfînt, să nu mai aibă un refugiu sufletesc în Biserică. Această metodă, actual, a fost adusă la culmile perfecţiunii de mass-media.

Citeşte şi:  Un nou raport al Organizației Mondiale a Sănătății încearcă să ne convingă că şi bărbaţii pot rămîne însărcinaţi

Al doilea element este slăbirea în credinţă şi, ca rezultat, comiterea unor abateri de la canoane a unor slujitori ai Bisericii, acceptarea unor reguli străine Bisericii Ortodoxe.

Referitor la situaţia din Republica Moldova: unii dintre slujitori sunt prea slabi să spună un: Nu! hotărît statului atunci cînd acesta impune legi ce merg contra Legii Sfinte. Poate reprezentanţii Bisericii se tem de stat, au fost multe experienţe negative cu acesta de-a lungul istoriei. Chiar capii actuali ai Bisericii Ortodoxe, ştiind că aceasta a fost slăbită economic şi nu rezistă să spună statului corupt ce e bine şi ce e rău, mai degrabă se aliază tacit fiecărui nou conducător al statului, nădăjduind că poate acesta le va da un ajutor material, un teren pentru vreo biserică sau poate să obţină nişte ore de religie în şcoală. Biserica parcă cerşeşte toate acestea şi cînd ne aducem aminte că pe vremuri erau şcoli eparhiale, iar educaţia era strict ortodoxă… Mă întreb: oare cînd s-a întîmplat asta, că din popor creştin, care ţinea cu sfinţenie sărbătorile şi posturile, am devenit parcă un alt neam, (păgân)…? Mai bine zis, un conglomerat de populaţie gata să primim în sînul nostru pe oricine cu alte moravuri, tradiţii, credinţe şi să le egalăm cu ale noastre, cu credinţa şi tradiţiile strămoşeşti. Încât s-a ajuns că astăzi trebuie să acceptăm comportamente deviante … în baza la ce? În baza drepturilor omului, care poate avea drepturi mai multe decît un popor, în baza unei legi care e pusă mai sus de legea lui Dumnezeu. Acum dacă mai spunem proverbul nostru vechi: „Cînd intri într-o cetate îţi laşi legile şi obiceiurile afară şi respecţi legea cetăţii”, riscăm să fim acuzaţi de încălacarea drepturilor acelui om. Deci, dărîmăm cetatea, dar construim un Opened Society, a Free World o lume liberă de legile drepte.

Din cele expuse mai sus se observă că, credinţa nu poate fi pusă sub legile statului corupt şi ateu modern.

Dar ce avem acum?

Avem o societate modernă, avem o presă dezvoltată, care s-a autodenumit a patra putere în stat, deci, atrageţi atenţia, atunci cînd Biserica se bucură de cea mai mare încredere în rândul poporului (mult peste preşedinţie, parlament, judecătorii) iar presa e la coada încrederii, ei se numesc a patra putere…. Am spus mai sus că un element important în atacul la credinţă este dezinformarea. Conform mass-mediei, Biserica nu trebuie să mai fie la modă, dogmele pot fi combătute la un talk – show, se prezintă oameni bogaţi şi influenţi atei. Se folosesc la maxim slăbiciunile infiltrate în Biserică ca să facă reportaje cît mai spinoase despre credinţă. Iar cînd nu sunt cazuri de reportaje, se găsesc exemple rele de peste hotare de la bisericile catolică sau protestantă. Uneori se găsesc „jurnalişti bravi”care provoacă scandal în Biserică, de genul: ’’este spaţiu public, pot să filmez, pot să intru în pantaloni şi cu capul neacoperit(pentru femei)’’.

Statul mai face şi legi neortodoxe, dar europene, deci – la modă, şi cine oare este „duşmaul poporului” şi vrea orbeşte integrarea europeană (?), doar atîţia bani se investesc în asta…În timp ce poporul trăieşte în mizerabilă sărăcie, încât au ajuns moldovenii să fie slugi prin Italia, Spania Israel, pentru a-şi întreţine familiile!

Dar Biserica noastră are datoria şi puterea să răspundă ferm la aberaţiile „statului de drept”. Se mai iese şi se protestează, se mai critică prostiile celor de la conducere, şi bine că se mai fac lucrurile acestea, ca să vadă poporul unde este lege adevărată şi unde este lege falsă. Dar imediat sar căţeii acestei orînduiri şi atacă Biserica: ’’să vă ocupaţi de suflet!’’ Păi, asta şi fac creştinii prin aceste proteste! De multe ori Biserica a dat ocară conducătorilor şi regilor dacă nu erau corecţi. Biserica răspunde, deci, este vie (!), mai sunt, totuşi, creştini adevăraţi care încă n-au fost smintiţi de mass-media şi de politicieni de doi bani, mai sunt stareţi şi preoţi care mai slujesc doar în credinţă şi nu cer bani de la nimeni, mai sunt oameni care cunosc adevărul, ţin la neam, la credinţă, la tradiţii!

Citeşte şi:  Foamete programată: Au început cu animalele și vor termina cu oamenii

Atacurile care se întreprind asupra Bisericii au menirea de a o slăbi, de a o supune.

Un următor pas al statului împortiva Bisericii va fi impunerea de taxe şi de impozite pe locaşurile de cult şi pe mănăstiri, astfel statul va controla şi mai bine micile finanţe ale acestora, iar dacă nu se vor conforma şi vor protesta, statul va aplica pedepse. Ideea controlului financiar al bisericilor este din Vest, dar conform logicii lor, orice se află pe teritoriul stabilit de autoritatea de stat trebuie să plătească taxe pe imobil, pe venit, pe pămînt etc. Conducătorii ţării aplică tot felul de taxe, doar ca să susţină un aparat de stat de multe ori inutil, dar foarte setos de a controla şi de a contabiliza totul. Iar împotriva credinţei se va lucra cu informarea incorectă şi multilaterală (de exemplu, se folosesc reportaje de la protestele credincioşilor unde doar persoane de vîrsta a treia sunt filmate şi intervievate).

Dar duşmanii credinţei nu vor reuşi toate acestea cu noi, cu acest popor ortodox. Dacă va trebui, vom lupta! Deci statul de acum, ce se pretinde democratic, nu este ţara poporului creştin şi dacă stăm aşa cum stăm – strîmb şi să gîndim drept: între democraţia ce ni se impune şi credinţa neamului voi alege (şi alături de mine – toţi creştinii ortodocşi) – CREDINŢA! Iar dacă va trebui s-o apărăm, e deajuns să ne-o ceară datoria, vom face totul pentru asta.

Vedem astăzi tot mai des unele persoane, ca fraţii blegi (Bregii), care fără nici o frică sau ruşine intră în Biserica neamului, filmează şi comentează aşa cum vor ei, insultă în mod direct Credinţa Ortodoxă şi noi toţi tăcem, ne otrăvesc inimile în fiecare zi şi îşi bat joc de cele sfinte, li se dau emisiuni pe la TV şi nimeni nu le face nimic, strămoşii noştrii plîng în morminte de asemenea fărădelegi, iar noi nu luăm nici o atitudine de apărare….

În credinţa omului a lovit mereu antihristul, în diferite timpuri acesta a avut diferite feţe şi diferite mijloace, dar oamenii au rezistat, Dumnezeu i-a miluit şi mulţi dintre ei ne-au lăsat exemple de urmat. Astăzi diavolul iarăşi atacă în credinţa omului, a creat atîtea mijloace şi ispite ca să ne piardă, dar dacă vom avea tărie în credinţă, vom rezista. Iar dacă nu, vom fi pierduţi ca oameni şi ca neam.

P.S. Credinţa este pilonul de bază şi sursa de valori pentru acest neam, şi cine atacă Credinţa şi Biserica, atacă poporul.

Pentru Apărătorul, Sergiu Ungureanu