Vă prezentăm în cele ce urmează, în traducere, o scurtă prezentare a unui fenomen interesant, în care mulţi pot vedea o mare asemănare cu ceea ce a fost Mişcarea Legionară din perioada interbelică în România: mişcarea intitulată Ciornaia Sotnia din Rusia.
La cele de mai jos mai trebuieşte adăugat că mulţi l-au văzut pe Sfântul Ioann de Kronştadt drept conducătorul duhovnicesc al Ciornosotnicilor. Astfel că, într-o înşiruire firească, vă prezentăm apoi, tot în traducere, un extras din cartea lui I. K. Surski, Părintele Ioann de Kronştadt, editată la Belgrad în 1938, ce ne dezvăluie felul mucenicesc prin care a trecut la Domnul Sfântul Ioann din Kronştadt; titlul acestui fragment, este grăitor: ‘Părintele Ioann de Kronştadt şi evreii’.
~ † ~
Atât pentru istoricii occidentali, cât şi pentru cei sovietici, denumirea de ciornosotnici este echivalentă cu cea de „antisemiţi ruşi”. În ediţiile sovietice, ciornosotnicii erau caracterizaţi ca „membri ai unor organizaţii monarhiste responsabile de pogromurile împotriva evreilor din Rusia, la începutul sec. XX, a căror activitate era îndreptată spre lupta cu mişcarea revoluţionară”.
Printre aceste organizaţii se numărau „Partidul monarhist rus”, „Uniunea poporului rus”, purtând numele de Legiune a Arhanghelului Mihail (!! –n. n.), „Uniunea cetăţenilor ruşi”, „Drujina sfântă” şi altele, care se formaseră stihinic după revoluţia din 1905.
Ciornaia Sotnia = Sotnia Neagră (sotnia = escadron); denumirea respectivă se întâlneşte în letopiseţele Ruseşti, începând cu secolul al XII-lea. Istoricul Kliucevski observă în acest context că societatea Rusă era împărţită în două categorii de cetăţeni: slujivîie (funcţionari aflaţi în slujba statului) şi ciornîie, numiţi şi zemskie, între care se numărau atât ceilalţi orăşeni cât şi ţăranii liberi. În vremurile tulburi, când autorităţile oficiale se dovedeau a fi neputincioase, aceste sotnii organizate din proprie iniţiativă au jucat un rol preponderent în păstrarea statalităţii monarhiste.
Kojinov, cercetătorul acestui fenomen, în cartea Rusia Secolului XX, demonstrează, folosind un vast material, că intitulându-şi organizaţiile lor cu numele de Ciornaia Sotnia, ideologii de dreapta în anii primei revoluţii ruse (1905), năzuiau să reînvie caracterul popular al rezistenţei împotriva forţelor inamice care înaintau. Bunăoară, unul dintre întemeietorii ciornosotnicilor organizaţi scria în Călăuza monarhistului ciornosotnic:
Ciornosotnici era un calificativ aplicat de către vrăjmaşii autocraţiei poporului rus, şi oamenilor simpli, de rând, care în timpul răscoalei armate din 1905 s-au ridicat în apărarea Ţarului.
Ciornaia Sotnia din Nijni-Novgorod, adunată în jurul lui Minin, a salvat Moscova şi întreaga Rusie de la invazia polecilor şi de trădătorii ruşi. Lozinca ciornosotnicilor era: „Ortodoxia, Autocraţia, Poporul”.
Apărarea autocraţiei de revoluţionari era o sarcină cât se poate de firească pentru toţi ruşii pravoslavnici. Iată de ce, la începutul secolului XX, milioane de oameni simpli, din popor, au luat parte la mişcarea ciornosotnicilor. Mişcarea lor a fost sprijinită de numeroase personalităţi ale culturii şi clerici, ca de pildă viitorul patriarh Tihon, arhiepiscopul Antonie Hrapoviţki, prot. Vostorgov, ideologul monarhist L. A. Tihomirov, istoricul D. I. Ilivaiski, academicienii A. I. Sobolevski, K. I. Grot, N. P. Kondakov, ş.a. Cu toate că unii dintre ei, formal, nu făceau parte din organizaţiile ciornosotnice, toţi aceştia erau uniţi în cuvinte şi în fapte, având aceleaşi opinii.
Poziţia revoluţionarilor – sub comanda comisarilor evrei – faţă de ciornosotnici era extrem de dură. În fapt, ciornosotnicii erau consideraţi principalii inamici, deşi ei nu se ocupau cu altceva decât să menţină ordinea. De exemplu, la 16 ianuarie 1905, evreica M. Spiridonova l-a asasinat pe consilierul de gubernie Lujenovski pentru că acesta organizase la Tambov o sotnie, drept răspuns la decretarea stării de război în regiune.
Iată şi un exemplu concret de „victimă a ciornosotnicilor”: renumitul caz al lui Bauman (la Moscova, până în zilele noastre, îi poartă numele fosta stradă Nemţească, o staţie de metrou, Institutul Politehnic ş.a.). Bauman era de profesie revoluţionar, evreu din Ţările Baltice. Pe data de 18 octombrie 1905, Bauman se afla în fruntea demonstranţilor antiguvernamentali. După aceea s-a urcat într-o birjă, cu steagul roşu în mână şi striga: „Jos cu Dumnezeu, jos cu ţarul! – eu vi-s şi ţar şi dumnezeu”. Auzind aceste cuvinte, muncitorul Nicolai Teodorovici Mihailov (originar dintre ţăranii guberniei Tambov) l-a ameninţat pe hulitor cu o bară de fier. Înspăimântat, Bauman a sărit din birjă şi a încercat să scape cu fuga. Mihailov l-a ajuns din urmă şi l-a lovit de câteva ori cu bara de fier în cap, din care pricină Bauman a decedat.
Mihailov a venit de bună voie la secţia de poliţie, recunoscându-şi vina, şi explicând că, indignat de comportamentul lui Bauman, a vazut în el un duşman al Ţarului. Mihailov a fost arestat şi, mai târziu, la intervenţia ministrului de justiţie Scheglovitov, a fost achitat.
În 1922, bolşevicii care nu uitau nimic, l-au gasit pe Mihailov, care între timp îşi schimbase numele în Mihalciuk, l-au arestat şi l-au asasinat în CEKA [1]. Au fost asasinaţi şi cei ce o arestaseră pe Spiridonova. Numeroşi activişti ai mişcării ciornosotnice au plătit cu viaţa pentru fidelitatea lor faţă de monarhia pravoslavnică.
Din almanahul istoric Sfânta Rusie, 2000
Părintele Ioann de Kronştadt şi evreii
În ceea ce priveşte atitudinea părintelui Ioann faţă de evrei, trebuie subliniat că sfinţia sa considera politica de izolare a iudeilor nebotezaţi de masa poporului rus, promovată de ţarii ruşi, ca fiind o decizie înţeleaptă, întrucât părea că este unica măsură de a izbăvi poporul rus de o inevitabilă dependenţă. Lucru care s-a şi întâmplat ulterior în Rusia şi care a existat dintotdeauna în teritoriile slave ale Imperiului austriac. Iată de ce, în 1890, părintele nu a dat blagoslovenie pentru proiectul lui V. Soloviov de extindere a drepturilor evreilor în Rusia, respins mai târziu şi de ţar.
Cu toate acestea, confruntarea nemijlocită dintre părintele Ioann şi evrei începe abia în timpul revoluţiei din 1905, despre care ziarul Novoie Vremia scria mai târziu: „Detractorii părintelui Ioann susţineau că activitatea lui era îndreptată mai cu seamă spre dobândirea de fonduri băneşti şi că toate slujbele şi binecuvântările lui erau plătite”. Simple născociri! Părintele nu cerea nimic niciodată. Când i se dădea ceva lua, dar pentru săraci. Părintele ducea un trai modest, pe acasă aproape că nu dădea… Deşi prin mâinile sale trecea anual peste un milion de ruble, părintele nu avea nici un fel de economii.
Numai fariseii şi făţarnicii găseau mijloace de a nu-şi face duşmani şi de a se face stimaţi de toată lumea. Hristos Însuşi şi apostolii Lui au avut o mulţime de vrăjmaşi, şi au murit din cauza răutăţii lor diavoleşti. Dreptul şi cuviosul Părinte din Kronştadt nu putea să nu aibă vrăjmaşi.
Într-un alt articol din acelaşi ziar, se scriu următoarele: „Cel mai josnic şi murdar inamic al marelui păstor era presa evreiască. În decurs de trei ani (între 1905 şi 1907), zi de zi această presă îşi bătea joc de blagocestivul stareţ, luând în râs minunile sale, milostenia sa şi evlavia credincioşilor faţă de el. Ticluiau diferite istorii defăimătoare, iar fidelitatea femeilor faţă de părintele, avântul popular era împroşcat cu noroi.
În predicile sale, părintele Ioann propovăduia cu mult curaj împotriva revoluţiei ruseşti, reamintind autorităţilor că este datoria lor să înăbuşe răzmeriţa. De la părintele Ioann, autorităţile ruseşti au aflat cu mirare că însuşi apostolul Pavel îi obligă să folosească sabia (Rom. 13, 10-7). Evreii nu i-au iertat acest lucru părintelui Ioann. După ce l-au luat sub protecţia lor pe Lev Tolstoi, care tăgăduia Biserica şi Statul, evreii au început să reverse şuvoaie de murdării asupra părintelui Ioann, care se ridicase în apărarea Bisericii Ortodoxe şi a Statului Rus.”
Odată, în timpul ieşirii prin uşile împărăteşti cu sfintele Daruri, un oarecare student s-a apropiat de părintele Ioann şi l-a lovit din răsputeri peste ureche. Drept urmare, părintele a vărsat Sfânta Împărtăşanie şi a rămas surd până la sfârşitul vieţii. După aceea, la Kronştadt a avut loc o răscoală armată a marinarilor militari, printre care activau o mulţime de evrei revoluţionari. Aceştia din urmă au hotărât să se folosească de situaţie şi să termine odată cu părintele Ioann. Sfântul însă, a ghicit şiretlicul lor şi nu s-a lăsat convins să meargă la marinarii răzvrătiţi, ca să-i facă să depună armele. După această nereuşită, revoluţionarii au încercat să-l atragă pe părintele Ioann, folosindu-se de grija lui neobosită pentru cei bolnavi şi au trimis pe cineva să-l aducă la un bolnav care, chipurile, avea nevoie de ajutorul părintelui. Şi de această dată părintele Ioann a fost prevenit de Dumnezeu asupra primejdiei de a fi atacat de vrăjmaşii săi pe cale. În repetate rânduri, el i-a prevenit pe însoţitorii săi, dar aceştia continuau să-l roage să meargă la bolnav. Ajungând la o clădire impunătoare şi intrând înăuntru, au văzut o masă bogată, acoperită cu diferite gustări. Părintele a fost chemat în camera vecină – la “bolnav”. După ce părintele a intrat, au încuiat uşa pe dinăuntru şi, deodată, s-a auzit zgomot şi bufnituri. Abia atunci, femeile care îl însoţeau pe părintele, şi-au amintit de presimţirile lui. S-a iscat zarvă, au început să bată în uşă, a fost chemat vizitiul, care a reuşit să spargă uşa, salvându-l pe părintele Ioann din mâinile nelegiuiţilor. Părintele a fost transportat acasă. S-a văzut ca avea răni de cuţit în abdomen şi aproape că fusese sugrumat. După ce părintele şi-a venit în fire, el a pus pe toţi însoţitorii lui să jure că vor păstra tăcere până la moartea lui, pentru a preîntâmpina un eventual pogrom.
Ultimii trei ani şi jumătate din viaţa sfântului mucenic au fost înveninaţi de rănile dureroase, care nu-l lăsau să se odihnească nici ziua, nici noaptea. Pe data de 20 decembrie 1908, în timpul Dumnezeieştii Liturghii, rugându-se împreună cu poporul care se ruga pentru el, sfântul şi-a predat duhul în mâinile lui Dumnezeu. A fost înhumat în cripta mănăstirii sale de la Karpovka. Când, după profeţiile părintelui Ioann, în Rusia s-a instalat puterea antihristică, minunile săvârşite la mormântul lui începuseră să împiedice lucrătura ei distructivă. Aşa că, în 1934, intrarea în criptă a fost zidită.
I. K. Surski – Părintele Ioann de Kronştadt, Belgrad 1938
NOTĂ:
[1]. CEKA = în limba evreiască abator.
Sursa: traditiaortodoxa.wordpress.com
