În ultimii ani, dispozitivele electronice şi-au făcut tot mai mult loc în viaţa omului modern. Am văzut în episoadele anterioare cum numărul şi diversitatea dispozitivelor biometrice sau a dispozitivelor la purtător s-au înmulţit uluitor, având întrebuinţări în domenii extrem de variate. O multitudine de astfel de dispozitive – ceasuri, brăţări etc – se găsesc de vânzare şi în România, la magazinele specializate în comercializarea produselor electrice şi electronice.
Faptul că oamenii au reflectat prea puţin la consecinţele profunde ale pătrunderii acestora în cotidian a avut drept rezultat crearea unei dependenţe de ele şi schimbarea mentalităţii, în mod special a tineretului, dar nu numai. Oamenii – de la tineri la mai puţin tineri – sunt stupefiaţi şi extrem de încântaţi de posibilităţile care se deschid înaintea ochilor lor, fără a se gândi că, în realitate, aceste dispozitive electronice nu fac decât să deschidă poarta către o lume imaginară şi pierderea contactului cu realitatea. Prin intermediul lor are loc mutarea omului în sine într-o lume virtuală, transformarea lui într-un număr, trecerea lui într-o lume guvernată de computere şi alte maşinării electronice extrem de sofisticate.
În prezent se remarcă alunecarea dinspre aceste dispozitive la purtător – cu care omul contemporan începe să fie familiarizat şi pe care începe să le considere ca aproape făcând parte din sine – către implantarea de cipuri în trup. La târgul de electronice IFA de la Berlin din 2015, Marcus Preuss, director al echipei de cercetare globală în Europa a companiei Kaspersky, a afirmat: ,,Următorul pas logic este a nu ne opri la dispozitive la purtător ca ceasuri inteligente, ci a merge sub piele pentru a permite mai multe operaţii”.
,,A merge sub piele” înseamnă a implanta în trup – de preferinţă în mână, antebraţ etc – un microcip RFID. Acesta este un microcip încorporat într-un cilindru minuscul de sticlă biocompatibilă, de dimensiunea unui bob de orez. În prezent, acesta are o memorie destul de mică şi poate conţine o cantitate extrem de mică de informaţii, dar oamenii de ştiinţă lucrează încontinuu la miniaturizarea şi sporirea memoriei acestuia.
Oameni de ştiinţă îşi implantează cipuri pentru a experimenta
Implantarea de cipuri sub pielea mâinii sau a braţului nu este un lucru nou. Mai întâi, medicii veterinari s-au ocupat de implantarea de cipuri la animalele de companie, vite şi animale sălbatice. Printre primele persoane care şi-au implantat un cip s-a numărat profesorul Kevin Warwick, considerat primul cyborg[1] din lume. În 1998, profesorul britanic a suferit o operaţie pentru implantarea unui cip RFID în antebraţ la Departamentul de Cibernetică de la Universitatea Reading din Berkshire, sudul
Angliei. După 9 zile, timp în care el şi colegii au făcut experienţe pentru a deschide uşi şi a aprinde lumini cu ajutorul cipului, implantul i-a fost scos şi actualmente este expus la Muzeul de Ştiinţă din Londra.
În 2002, profesorului Warwick i-a fost implantat un dispozitiv mai complex cu senzori cibernetici, conectat la nervii antebraţului (foto). Unitatea îi permite lui Warwick să manipuleze un braţ robotic, o imagine a propriilor degete şi a mâinii. În plus, impulsul se transmite în ambele direcţii. Soţia lui Warwick, Irena, are un implant cibernetic mai simplu, conectat cu al lui prin internet. Când cineva o prinde de mână, soţul ei poate să experimenteze aceeaşi senzaţie în mâna lui, chiar aflându-se dincolo de Atlantic. Profesorul a explicat că este un fel de ,,telepatie sau empatie cibernetică” prin care nervii lui pot simţi ce simte ea prin intermediul informaţiei transmise prin internet.
Pe 16 martie 2009, un alt om de ştiinţă britanic, dr. Mark Gasson, de la Universitatea Reading, şi-a implantat un cip RFID în mâna stângă. Acesta îi permitea să treacă prin uşi de securitate, să-şi activeze telefonul mobil etc (a se vedea Ştiri de pe mapamond. Piaţa actuală de informaţii false şi şocante (II)). În aprilie 2010, el
16 martie 2009. Un chirurg îi implantează lui Mark Gasson, în mâna stângă, un cip RFID
În 2002, o familie din Boca Raton, Florida, şi-a implantat microcipuri pentru ,,a oferi un răspuns mai rapid în cazul urgenţelor medicale şi din cauză că erau preocupaţi de terorism după evenimentele de la 11 septembrie 2001”. Publicaţia USA Today relata: ,,Jeff şi Leslie Jacobs împreună cu fiul lor de 14 ani, Derek, şi-au implantat cipuri minuscule în mâinile lor. Fiecare cip este de dimensiunea unui bob de orez şi inserarea durează circa un minut sub anestezie. Cipurile, numite VeriChip, au fost produse de ADS (Applied Digital Solutions) din Palm Beach. Ele sunt similare cu cipurile implantate animalelor de companie pentru a le identifica dacă se pierd. Familia a vrut implanturile în cazul unor viitoare urgenţe medicale”.
Unele companii cer clienţilor sau angajaţilor să-şi pună cip
Pe de altă parte, diferite companii au început să utilizeze această tehnologie şi o impun angajaţilor sau clienţilor lor. În 2004, un club de noapte din Barcelona, Spania, a introdus implanturi de cip pentru clienţi. Acestea sunt folosite pe post de carduri de identificare şi în plus clienţii pot plăti consumaţia prin intermediul cipului.
În acelaşi an 2004, numeroase agenţii de presă internaţionale au relatat că cel puţin 160 de angajaţi ai guvernului mexican au fost implantaţi cu microcipuri ,,din motive de securitate” şi cu perspectiva de a realiza mai multe implanturi în perioada următoare. Astfel, agenţia de ştiri Associated Press nota:
,,Securitatea a ajuns la nivel subcutanat pentru procurorul general din Mexic şi cel puţin 160 de persoane din biroul său – ei au fost implantaţi cu microcipuri care le permit accesul în zone de securitate din sediul lor central. Este o aplicaţie de pionierat a tehnologiei care este folosită pe larg la animale, dar nu la oameni. Procurorii şi investigatorii federali importanţi din Mexic au început să primească implanturi cu cip în braţe în luna noiembrie”, a declarat Antonio Aceves, director general al companiei Solusat, care distribuie microcipurile în Mexic.
Procurorul general Rafael Macedo de la Concha a afirmat că cipurile sunt necesare pentru a intra într-un nou centru federal de informare anti-crimă şi oferă mai multă siguranţă privind cine a accesat date sensibile în orice moment.
Associated Press a mai relatat că ,,peste 1.000 de mexicani au primit implant din motive medicale”. În plus, în aceeaşi perioadă, Scott Silverman, directorul companiei ADS, a dezvăluit că firma sa a vândut circa 7.000 cipuri şi că un număr mare a fost implantat persoanelor din motive de securitate
sau pentru identificare.
În 2011, firma CityWatch din Cincinnati, Ohio, a devenit prima companie americană care foloseşte microcipuri pentru angajaţii săi.
În 2016, clubul Atletico Tigre din provincia Buenos Aires, Argentina a introdus o ,,metodă nouă şi revoluţionară” pentru accesul la meciuri pe stadionul său. Biletele de acces sunt cipuri implantate sub piele, intrarea pe stadion fiind permisă doar după ce spectatorii îşi pun braţul în dreptul aparatului de scanat. Secretarul general al clubului Atletico Tigre, Ezequiel Rocino, precizează că este vorba de un ,,lucru voluntar”, ,,noi nu facem nimic invaziv, doar accelerăm progresul”.
Implantarea de cipuri pentru categorii de populaţie
La rândul lor, politicienii încep să propună microciparea anumitor categorii de populaţie. Pe 12 iunie 2015, la emisiunea ,,Capital tonight”, în contextul creat de recenta evadare a doi deţinuţi periculoşi, ucigaşi condamnaţi, Richard Matt şi David Sweat, din Închisoarea Clinton din Dannemora, senatoarea republicană Kathy Marchione a afirmat: ,,Cred că dacă avem ucigaşi condamnaţi – cum sunt aceşti doi evadaţi – ar fi de bun simţ, la acest nivel, să avem ceva prin care să-i putem urmări”.
Nici politicienii europeni nu sunt mai prejos. Politicianul finlandez Pasi Maenranta, din partidul de extremă dreapta True Finns, a publicat un mesaj pe Facebook în care sugerează că ar trebui microcipaţi toţi finlandezii care beneficiază de ajutor social şi vor să părăsească ţara. El speră că prin această măsură va fi prevenită situaţia în care cetăţenii primesc ilicit astfel de beneficii. ,,Nu ştim în ce situaţii pleacă oamenii în afara ţării. Este posibil ca ajutoarele noastre sociale să fie folosite pentru a duce o viaţă de lux în ţări cu un cost mai scăzut al nivelului de trai. Sper să schimbăm acest lucru”, scria el pe Facebook.
Pe lângă microcipul implantat sub piele, politicianul ar dori ca persoanele respective să poarte brăţări de supraveghere; dacă brăţara este ruptă sau îndepărtată, plata ajutorului social să fie întreruptă. Maenranta declară că acest sistem va fi voluntar, dar cei care vor pleca din ţară fără să se supună microcipării vor pierde ajutorul oferit de stat.
El a afirmat că aceste metode de urmărire electronică ar putea fi folosite şi pentru a-i găsi pe oameni în urma unor cataclisme naturale sau a altor evenimente nefericite. Este de notat remarca sa potrivit căreia el nu se teme că aceste măsuri ar putea încălca dreptul la intimitate al persoanelor respective, deoarece ,,acestea îşi publică oricum datele personale pe Facebook sau Google şi sunt urmărite prin intermediul smartphone-urilor”. Într-adevăr, cine ar renunţa astăzi la contul de Facebook sau la un smartphone chit că realizează că este urmărit prin intermediul lor …
O propunere asemănătoare a făcut un candidat mai puţin important la alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii, Zoltan Istvan, reprezentantul Partidului Transumanist. Istvan a primit un implant în mână în 2015, în cursul campaniei realizate de-a lungul Americii cu ‘autobuzul imortalităţii’. Scopul campaniei era, după cum mărturiseşte el însuşi, ,,de a vesti o schimbare culturală către transumanism – ideea potrivit căreia capacitatea umană poate fi îmbunătăţită prin tehnologie”.
Zoltan Istvan implantându-şi cipul RFID
Astfel, el susţine utilizarea de ,,implanturi cerebrale corectoare de comportament ca substitut pentru pedeapsa capitală”. Acest implant ar fi ca un dispozitiv de monitorizare intern care reglementează acţiunile unui deţinut şi, mai mult decât atât, ,,ar acţiona ca un tranchilizant când deţinutul ar manifesta comportament violent”. El crede că aceste implanturi ar putea deveni realitate în 10-20 de ani şi sugerează că acestea nu sunt mult diferite de implanturile auditive folosite pentru tratarea surzeniei, epilepsiei etc.
Mai mult, el nu susţine folosirea de implanturi cerebrale doar pentru criminalii condamnaţi, ci pentru toţi cetăţenii, care ar trebui să aibă un cip de alertă la traumă inserat în craniu, care să alerteze autorităţile oricând ei sunt în pericol. Istvan consideră că ,,această
supraveghere va reduce drastic rata crimei”, deoarece ,,dacă oamenii ar şti că vor fi prinşi, rata criminalităţii ar scădea considerabil”.
După cum se poate vedea, se preconizează ca aceste implanturi să aibă influenţă asupra comportamentului şi chiar gândirii unei persoane. Zoltan Istvan vorbeşte despre ,,implanturi cerebrale care vor fi capabile să trimită semnale către creierul nostru care pot manipula comportamentele violente. Aceste implanturi vor fi în măsură să controleze temperamentul ieşit de sub control şi acţiunile şi violenţele, poate chiar gândurile neplăcute[2] … Aşadar, tehnologia pentru a schimba comportamentul şi a modifica creierul nu este ştiinţifico-fantastică. Această tehnologie există deja şi cu siguranţă este gata să se dezvolte”.
Politicianul a dat şi un exemplu de astfel de dispozitiv, care a început să fie comercializat: Thync (foto). Acesta este un dispozitiv la purtător despre care producătorii afirmă că poate modifica starea de spirit a persoanei. Spre deosebire de dispozitivele de stimulare craniană directă, acesta acţionează asupra nervilor din cap şi gât, care apoi transmit semnale creierului, modificând dispoziţia.
[1] Termen inventat de omul de ştiinţă şi inventatorul Manfred Clynes şi colegul său Nathan Kline, care au unit cuvintele cibernetică şi organismpentru a forma noul cuvânt. Acesta are sensul de fiinţă de ficţiune, parte om, parte robot.
[2] Aici se pune problema eticii unor astfel de dispozitive şi a instanţei care stabileşte care sunt gândurile neplăcute … Gândurile sunt plăcute sau neplăcute în funcţie de sistemul de valori al persoanei. Cine hotărăşte în ce priveşte sistemul nostru de valori ? Dacă suntem oripilaţi de un păcat sau o patimă, sau dacă aceasta ni se pare cât se poate de firească şi ne provoacă plăcere ?
