În anul 2016, prin rețeaua de socializare Facebook, posta mesaje cu caracter de propagandă a organizaţiilor teroriste, inclusiv cu instigarea de finanţare şi aderare la activităţi a organizaţiilor teroriste şi atragerea cetăţenilor Republicii Moldova în teatrele de război din Siria şi Irak, iar, recent, a fost condamnat de Judecătoria Centru la 2 ani și 6 luni, fără privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, cu executarea pedepsei sub formă de închisoare în penitenciar de tip semiînchis.
Este vorba despre Eugen Caraman în vârstă de 29 de ani, domiciliat în Chișinău, care a fost reținut în toamna anului trecut în urma unei operațiuni ai Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Deși, procurorul din cadrul PCCOCS, în şedinţa de judecată a solicitat stabilirea unei pedepse pe un termen de 3 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții pe un termen de 3 ani, instanța de judecată a decis să-i dea o pedeapsă mai mică, făcând referire la starea de sănătate a inculpatului și ținând cont de faptul că nu are antecedente penale.
Avocatul Tatiana Gore a pledat pentru aceea ca în privința inculpatului să fie emisă o sentință de achitare.
Decizia motivată emisă de Judecătoria Centru poate fi urmărită integral mai jos:
https://www.scribd.com/document/345522041/PDF
De menționat că sentinţa este cu drept de atac la Curtea de Apel Chişinău în termen de 15 zile, din momentul pronunţării.
Sursa: realitatea.md
.