Sa avem nadejdea la Dumnezeu, dar timpurile sunt critice. Timpurile-s foarte critice.
Dupa cum spun Sfintii Parinti, Sfintii Prooroci, noi am intrat in veacul al VIII-lea, si ei asa scriu ca, intrand in al VIII-lea veac, multe necazuri o sa vina peste omenire, mari schimbari o sa fie in lume.
Dupa scrierile Sfintilor Parinti, omenirea asteapta doua pericole infricosate: un razboi infricosat de mare si imparatia lui Antihrist. Acuma numai Dumnezeu stie care va apuca inainte, razboiul acela care se asteapta sau imparatia lui Antihrist. Noua nu ne-a ramas altceva decat sa ne pregatim. Sa ne pregatim prin pocainta, spre marturisire curata, ca nimenea nu se poate mantui decat numai prin pocainta, adica prin marturisirea pacatelor inaintea parintelui duhovnic.
O sa fie un razboi infricosat, poate nu acum, dar in cativa ani. Asa va fi ca nu vor mai cunoaste ca au fost oameni cei omorati. Suntem in vremurile de pe urma. Sunt semne vadite.
Conducatorii omenirii de astazi sunt hotarati sa distruga omul, atat duhovniceste cat si fireste; adica nu se mai pune problema de a fi un bun crestin, asta e departe, dar nu mai poti fi om firesc. Vor sa schimonoseasca firea omului. Conducatorii europeni se vede bine treaba ca au luat locul lui Satan insusi, ca de acum ei, cu ideile lor, introduc rautatea in omenire. Dar pentru ce? Ca sa distruga cu desavarsire tot ce-i duhovnicesc in om, dar nu numai atat, ci si tot ce-i omenesc.
Ăstia vor sa faca lumea ca pe niste dobitoace, sa nu stie ca este Viata Vesnica. Chiar daca zic ca este Dumnezeu, ei spun ca totul este aici, viata asta sa fie bine.
Uniunea Europeana este Casa Faradelegilor, este distrugerea omului, nu numai a crestinului sau a monahului. Lasam asta la o parte [monahismul sau crestinismul], dar vedem ca legile Uniunii Europene duc la distrugerea omului, fiindca dau drepturi lui Satan. Ei legifereaza ca pacatul impotriva firii este ceva bun.
Vezi, astia de la Comunitatea Europeana o tin (considera) pe Romania ca cea mai inapoiata. De ce? Pentru ca crede in Biserica, fiindca are multi preoti si monahi. Adica crede in Viata Vesnica si nu crede in ideile lor. Vor sa bage ideile lor si Biserica le sta in cale.
O sa fie schimbari mari. Ce, crezi ca Comunitatea Europeana este dupa Dumnezeu? O sa-i schimbe pe toti, o sa le schimbe mintea. Aceasta schimbare este spre daramare iar nu spre zidire.
Pentru pacatele noastre, ale omenirii, pentru faradelegile care se petrec, bag seama ca s-a luat harul Sfantului Duh si de la alimente, fructe si legume. Le bagi in gura, dar nu vor sa se pogoare in stomac, ca nu au gust. Si gustul alimentelor este un dar de la Dumnezeu, dar acum toate sunt serbede.
Sa te scoli de la masa cu o mica pofta de mancare, asa povatuiesc Sfintii Parinti, si asta este folositor si trupeste si sufleteste.
Multi nici nu stiu, nici nu socotesc ca Cununia este o Taina a lui Dumnezeu si ca nu se poate desface asa cum vrea fiecare. Doar in caz de preacurvie a unuia din soti Biserica blagosloveste despartirea; dar si atunci, daca exista iertare intre soti, si Dumnezeu iarta. Adica Dumnezeu se bucura mult mai mult de pastrarea cununiei decat de despartire, chiar pentru motive binecuvantate, sa zicem, de Biserica. Trebuie multa rabdare si smerita cugetare si sfatuire intre soti ca sa poata trece uniti peste ispitele vietii in doi. Ca nu e usor. Este o cruce. Asta e o Cruce, si cum poate fi crucea?! Nu usoara.
Preotul este apostolul Bisericii, apostolul neamului, apostolul natiunii. Astazi unii spun: „Ce? Haina ma mantuieste?!”
Sigur ca haina te mantuieste, fiindca este blagoslovita. Haina preoteasca te fereste de multe.
Nu este nevoie sa iscodim si sa ispitim lucrurile peste fire, ca atunci diavolul ne aduce la necredinta.
***
– Parinte, ce se intelege prin veacul al VIII-lea?
– Ca am intrat in a opta mie de ani, dupa numaratoarea Bisericii.
Staretul Dionisie de la Athos
Nota explicativa a editorilor:
Potrivit cronologiei traditionale bizantine, dupa care se ghideaza toate scrierile vechi bisericesti, anul Nasterii lui Hristos este anul 5508 „de la facerea lumii”.Prin urmare, in 2010, suntem in anul 7518 „de la facerea lumii”. Sfantul Nil Atonitul, Sfantul Cosma Etolianul, Sfantul Moise Arapul si Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica sunt doar cativa dintre Parintii Bisericii carora le-a descoperit Dumnezeu in vedenie ca la a doua jumatate a veacului al optulea, cand se va inmulti faradelegea, se va apropia sfarsitul lumii. Despre acest veac pomeneste adesea parintele Dionisie in dialogurile sale.
Nu numai ei!
Le vine randul și lor
Multumesc frumos
Se vede acest lucru….încet și sigur
Prin dezinformare, duhovnicește îl vor distruge pentru a se împlini profeția din Apocalipsa. Venirea anticristului. La Bruxellesl se lucrează intens. Ne obligă să mergem în direcția dictată de ei.
Adevărat, dar exista un Dumnezeu și nu va îngădui acestora…sa înainteze mult timp , noi oamenii suntem datori pentru viitorul rasei noastre și credinței vechi de peste 2000 ani , sa ne rugam lui Dumnezeu!
De ce trebuie să gândim, numai negativ,,, Dumnezeu ne ajută,🙏🙏🙏
Trist
Sa formeze omul 2.1
Sa formeze omul 2.1
Domnul știe toate planurile lor. In El avem nadejdea, dar fraților să și mărturisim mergind la Sfânta Liturghie, dpivedindu ne, împărtășindu ne cu Hristos Euharistic și așa vor fi învinși. Să ne rugăm lui Hristos să îi întoarcă din rătăcire.
Domnul știe toate planurile lor. In El avem nadejdea, dar fraților să și mărturisim mergind la Sfânta Liturghie, dpivedindu ne, împărtășindu ne cu Hristos Euharistic și așa vor fi învinși. Să ne rugăm lui Hristos să îi întoarcă din rătăcire.
Trist, dar adevărat!
Trist, dar adevărat!
Doamne, ferește-ne pe noi de tot răul!
Doamne, ferește-ne pe noi de tot răul!
Ei sint unealta religiei . Iar prezntul face parte din agenda lor biblica.si profetiile ei paranoice. Care dupa 2000ani a pus omenirea pe butuci
Ei sint unealta religiei . Iar prezntul face parte din agenda lor biblica.si profetiile ei paranoice. Care dupa 2000ani a pus omenirea pe butuci
Cine? Conducătorii sub care Europa a avut cea mai lungă durată de pace din istorie?
Cine? Conducătorii sub care Europa a avut cea mai lungă durată de pace din istorie?
Puși și hotariti pe distrugerea omului cu orice preț și prin orice mijloace.
Puși și hotariti pe distrugerea omului cu orice preț și prin orice mijloace.
Doamne miluieste-ne pe noi păcătoșii!!Amin!🙏🙏🙏
Doamne miluieste-ne pe noi păcătoșii!!Amin!🙏🙏🙏
Adevărat 😢💔
Adevărat 😢💔
Așa este. Nu vor să lase Știința să rezolve problemele.
Așa este. Nu vor să lase Știința să rezolve problemele.
Întâi ei…
Întâi ei…
Russia omoară oameni creștini și nu e vinovată Occidentul este cel cu diavolul aveți grijă la dezinformate
Russia omoară oameni creștini și nu e vinovată Occidentul este cel cu diavolul aveți grijă la dezinformate
Doamne îndură te spre noi păcătoșii robii tai
Doamne îndură te spre noi păcătoșii robii tai
Nu deblochez reclamele si nu pot citi.
Nu deblochez reclamele si nu pot citi.
Adevărat!
Adevărat!
E cruntul ADEVăR…..DOAMNE AI MILA DE NOI
E cruntul ADEVăR…..DOAMNE AI MILA DE NOI
Nu ei ci noi ne distrugem pentru ca acceptam tot ce ne ofera
Nu ei ci noi ne distrugem pentru ca acceptam tot ce ne ofera
Purul adevar…dar sint multi creduli care cred acești criminali odios și senili.Aceste epave ale societati.
Purul adevar…dar sint multi creduli care cred acești criminali odios și senili.Aceste epave ale societati.
Prostii
Prostii
Faca-se voia Sa !
Faca-se voia Sa !
Ultimul cuvant ii apartine bunului Dumnezeu !
Ultimul cuvant ii apartine bunului Dumnezeu !
Asa este
Asa este
Mare adevăr
Mare adevăr