Întâlnirea cu Iisus
Din tine iau păcatul, iar restul îl distrug;
Tu eşti legat de mine prin partea ta divină
Şi ochii se dilată! Să mă întorc, să fug,
Dar teapăn stă piciorul şi spiritul leşină.
O, sfântă libertate! Şi carnea îngrozită,
Cu mâinile pe spadă, se prinde, încleştată.
Nici ochiul nu mai plânge, nici pieptul nu palpită,
Când buze, în neştire, şoptesc cuvântul: Tată!
Şi s-a făcut lumină, iar biblicul inel
Se pierde-n fum, şi Duhul se-ntoarce-ncet în grai.
Descătuşat, piciorul păşeşte către El:
’’O, Doamne! Eşti aicea? În ce-ntuneric stai!
Ştiam că vii şi, iată, Te-am aşteptat aci.
Smerit, privesc pământul, genunchii moi se frâng,
Vor să Te vadă ochi-mi, dar nu mai pot privi,
Şi vor să plângă, Doamne, dar nu mai ştiu să plâng’’.
’’Priveşte!’’. Şi pe fată văd urma loviturii
Pe care eu am dat-o cinstitului sutaş.
O, Doamne, laolaltă cu curvele şi furii
Mă faci, în bezna asta, cunoaşterii părtaş!
Şi cad, plângându-mi vina, pe bratele luminii…
Ci poartă-ti suferinta, prin ea te-ai mântuit’’.
Obrazul I se pleacă, Îi simt pe frunte spinii
Şi plouă harul păcii pe sufletul smerit.
Îndemn
Să nu te-ntorci din cale când Duhul Rău te mine,
Căci vei rămâne pururi în a Sodomei carceri;
Prin foc, prin fier, prin apă, dar numai înainte,
Căci drumurile-n spirit nu suferă întoarceri!
Să te ridici mai tare din orice prăbuşire,
Săgeti de foc să-ti fie cuvintele temute,
Vointa ta credinta, iar forta ta iubire,
Să-ti faci din geniu spadă şi scutul din virtute.
Când ochiul nu mai vede şi drumul pare-nchis,
Iar duhul îndoielii spre-ntoarceri te impinge,
Închide ochiul searbăd şi-aruncă-te-n abis,
Lovind cu pieptul moartea, şi sigur vei învinge.
Acesta fie semnul victoriilor tale:
Când porti povară trupul, durerea drept hotar,
Când lutul te constrânge, prin legi materiale,
Să-nvingi cu geniul liber păcatul necesar.
