de Wesley J. Smith

Dacă vreţi să vedeţi ceea ce probabil merge anapoda în etica medicală şi politica de sănătate publică, fiţi atenţi la pledoaria bioeticienilor – cel puţin a celor care nu se consideră ,,conservatori” sau ,,catolici”. În numeroasele lor articole din reviste şi prezentări la simpozioane academice, ei susţin netulburat renunţarea la etica sfinţeniei şi egalităţii vieţii ca piatră de temelie morală a noastră. În schimb, majoritatea încurajează discriminarea odioasă şi la nivel de sistem medical bazată pe ,,calitatea vieţii” pacientului, care ar înzestra pe cei tineri, sănătoşi şi apţi cu cea mai mare valoare morală şi, de aici, cu cele mai mari pretenţii la resursele medicale.

Graţie lucrării bioeticii, politicile de a lua viaţa, care în urmă cu câteva decenii erau ,,inimaginabile”, astăzi nu sunt cu nimic ieşite din comun. Sistarea hranei şi apei furnizate prin tub persoanelor invalide cognitiv până când acestea mor – soarta lui Terri Schiavo – este acum legală şi acceptată de toată lumea, într-un mod foarte asemănător cu avortul. Legalizarea sinuciderii asistate este o ameninţare permanentă. Chiar acolo unde reţetele sau injecţiile letale nu pot fi furnizate în mod legal, unii dintre cei mai eminenţi bioeticieni ai noştri solicită ca medicilor să li se permită să-i ajute pe cei vârstnici şi pe alţii să se sinucidă prin auto-înfometare – un proces cunoscut în cercurile de propagandă a eutanasiei ca VSED (sistarea voluntară de la a mânca şi a bea).

Promotorii culturii morţii nu sunt niciodată mulţumiţi de succesele lor. Mai jos sunt enumerate câteva din cele mai periculoase ,,progrese” promovate în bioetică.

Infanticidul. Când medicii germani au fost spânzuraţi la Nuremberg pentru comiterea de infanticid, s-a crezut că uciderea copiilor infirmi era un rău irepetabil în istorie. Dar memoria oamenilor este scurtă. Astăzi, unele dintre cele mai remarcabile reviste de bioetică şi medicale au publicat articole care promovează infanticidul. Asemenea articole devin tot mai acceptabile cu fiecare an care trece. Când în 2011, Revista de Etică Medicală a publicat un articol în care a preaslăvit ,,avortul după naştere”, a fost un tumult general. Dar pe 4 septembrie anul acesta, Newsweek a publicat un articol în care promova avortul în stadii târzii ale sarcinii şi infanticidul ca răspuns la epidemia de Zika[1] – şi în termeni tulburător de asemănători cu expresia eugeniştilor din trecut a ,,vieţii nedemne de viaţă” – nu s-a auzit nici un piuit. Din articolul ,,Este eutanasie încheierea[2] fetusului zika în stadii târzii ?” de Sherry F. Colb, profesor de drept la Universitatea Cornell:

,,Deoarece integritatea corporală nu mai poate fi un vector plauzibil al dreptului la avort [în stadiul târziu al sarcinii], alegerea de a încheia viaţa fetusului sau pruncului devine într-adevăr o formă de eutanasie mai degrabă decât avort. Cu alte cuvinte, deoarece noi nu mai putem spune că încheierea sarcinii va pune capăt în mod inevitabil vieţii fetusului sau copilului, alegerea de a face un avort (unul care ucide fetusul sau copilul) este în realitate o alegere de a lua viaţa fetusului sau copilului pentru că nu este considerată o viaţă care merită trăită”.

Colb include unii termeni echivoci în articolul ei, precum discuţia de ce avortul în stadii târzii de sarcină ar fi în mod obişnuit problematic din punct de vedere moral. Dar concluzia ei face limpede pledoaria ei pentru infanticid:

,,Cu toate acestea, chestiunea eutanasiei stă în umbră şi ne face semn să răspundem la întrebarea: s-ar putea să fie mai bine ca unele vieţi să fie mai degrabă încheiate decât să li se permită să continue, dat fiind ceea ce le rezervă [viitorul] ? Femeia care încheie [sarcina] la 32 săptămâni din cauza defectelor congenitale cauzate de Zika poate astfel să fi fost indirect un caz de eutanasie, în timp ce ne permite nouă să afirmăm că ceea ce a făcut a fost doar alt avort”.

Acest lucru nu este doar teoretic. În Olanda, medicii pot ucide copiii infirmi şi muribunzi folosind un chestionar birocratic cunoscut ca Protocolul Groningen[3] pentru a stabili care copii sunt eligibili. (Protocolul a fost publicat în New England Journal of Medicine). În actualul climat bioetic, infanticidul poate fi încadrat undeva între discutabil şi justificabil.

Protocolul Groningen, luat în discuţie în 2015 de Parlamentul European

Uciderea pentru organe. ,,Regula donatorului mort”, care spune că organele vitale pot fi luate numai de la persoane constatate ca decedate, a fost atacată continuu ani de zile. Ultimul exemplu a fost publicat foarte recent în Revista de Etică Medicală de bioeticianul Zoe Fritz:

,,Acolo unde este inevitabilă moartea unui pacient neputincios – şi în mod specific când s-a stabilit prin tribunal că unui pacient aflat într-o stare vegetativă persistentă[4] i se va sista alimentarea prin tubul de hrănire, ar putea fi în interesul superior[5] al pacientului să primească un medicament care să-i oprească inima şi să-şi doneze organele vitale unui membru al familiei. … Extrapolând, ar putea fi de asemenea în interesul superior al pacientului să-şi doneze organele altcuiva, dacă acest lucru a fost în concordanţă cu dorinţele sale exprimate anterior”.

Nu pot gândi o cale mai rapidă de a nimici încrederea oamenilor în donarea de organe decât a ucide oameni pentru organele lor. Nu numai atât, dar dacă ar aceasta ar fi permisă, deciziile privind încetarea îngrijirii s-ar împleti rapid cu chestiunea recoltării organelor, transformând pacienţii în ferme de organe. A ucide pentru organe – lucru care nu se întâmplă încă[6] – este în prezent o chestiune considerată discutabilă.

,,Îngrijirea inutilă”. Zădărnicia medicală sau ,,îngrijirea inutilă” permite unui medic să întrerupă tratamentul de susţinere a vieţii dorit unui pacient pe baza percepţiei medicului despre calitatea vieţii pacientului şi, mai puţin menţionat, pe baza costului îngrijirii pacientului[7]. Statul Texas are o lege care permite comitetelor de bioetică ale spitalelor să refuze serviciul sau să întrerupă tratamentul chiar împotriva unei directive dinainte scrise a pacientului. Mulţi pacienţi au murit după o asemenea sistare forţată a tratamentului. Au existat numeroase litigii în jurul chestiunii, mişcarea bioetică conducând atacul pentru a permite bioeticienilor şi medicilor să hotărască când ar trebui să moară un pacient. În ciuda acestei stări de dispută, cred că îngrijirea inutilă este în prezent considerată justificabilă.

Aceste politici şi altele care privesc moartea impusă sau aleasă ca răspuns la suferinţa umană şi preocupările privind resursele medicale sunt produse ale plănuirii şi promovării atente. În 1970, un editorial din California Medicine sărbătorea ,,inevitabilitatea alegerii morţii şi controlul morţii” într-un proiect care culmina cu ,,împlinirea şi progresul omenirii spre ceea ce urmează aproape sigur a fi o societate mondială orientată biologic”. Pe atunci, însăşi ideea controlului morţii era inimaginabilă. Doar 46 ani mai târziu – zămislit şi purtat în pântece de mişcarea bioetică – acest lucru devine cu repeziciune ireproşabil.

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

[1] Potrivit afirmaţiilor oficiale, Zika este un virus care se transmite de la mamă la făt şi care poate duce la microcefalie, malformaţii grave ale creierului şi alte defecte congenitale. Surse neoficiale susţin că microcefalia şi celelalte defecte congenitale nu sunt consecinţa infectării cu virusul Zika, ci o posibilă cauză o constituie cantităţile mari de pesticide utilizate pretutindeni în lume.

[2] În engleză, în cultura morţii, se foloseşte acest termen ‘încheiere’, în loc de avort, pentru a masca faptul că avortul este în realitate ucidere.

[3] Despre Protocolul Groningen, a se vedea:

OMUL – marfa cea mai căutată, cea mai traficată şi cea mai batjocorită

Decembrie 2007. Ştiri – Război aprig între ‘apostolii’ morţii şi susţinătorii vieţii

[4] Stare medicală în care un pacient prezintă o vătămare gravă a creierului şi, în consecinţă, nu poate trăi fără ajutorul unui sistem de susţinere a vieţii, nearătând nici un răspuns la stimuli.

[5] Am atras atenţia de nenumărate ori asupra acestei expresii, ca fiind una din cele mai infame exprimări a politicilor totalitare existente în vremurile noastre. A se vedea editorialul nostru, La început de an … editorialistic, nota 2.

[6] Am completa noi, lucru care nu se întâmplă încă legal !

[7] Am relatat într-un articol anterior că în Marea Britanie există de asemenea un organism guvernamental – Institutul Naţional de Sănătate şi Excelenţă Clinică (National Institute for Clinical Excellence, NICE) – care se ocupă de raţionalizarea serviciilor de sănătate.