Eutanasiind copii

de Wesley J. Smith, 14 octombrie 2016

Recent moartea unui băiat de 17 ani, aflat în stadiu terminal, a ocupat prima pagină a ziarelor ca fiind primul caz de eutanasie a unui copil în Belgia. Nu înţeleg zarva neaşteptată. Olanda permite de multă vreme minorilor să ceară şi să primească eutanasia: copiii olandezi mai mari de 16 ani pot primi eutanasia fără consimţământul părinţilor lor, şi copiii pot fi ucişi de medici cu consimţământul părinţilor de la vârsta de 12 ani.

Poate legea eutanasiei din Belgia a primit această atenţie recentă din partea presei din cauză că nu are limite de vârstă, cerând în schimb ca un minor să dovedească o capacitate de a lua decizii autonome înainte de a primi sinucidere asistată.

Gândiţi-vă la aceasta: copiii, care nu pot încheia contracte legale, nu se pot tatua sau nu pot primi permis de conducere, pot cere – şi primi – moartea.

Sistemul de sănătate nu împarte cu zgârcenie moartea doar adolescenţilor şi copiilor între 9-12 ani. În Olanda, medicii comit infanticid împotriva bebeluşilor născuţi cu infirmităţi grave sau boli în stadiu terminal fără a se teme că vor fi condamnaţi, chiar dacă practica rămâne tehnic ilegală. Într-adevăr, medicii de la Centrul Medical al Universităţii Groningen s-au simţit atât de siguri în comiterea de infanticid, încât au publicat Protocolul Groningen[1], o listă birocratică de criterii pentru a ajuta la a stabili dacă un copil poate fi ucis.

Protocolul permite medicilor să administreze injecţii letale pruncilor în 3 cazuri:

Citeşte şi:  Asistăm la un plan mondial, iar incendiile sunt folosite într-un scop ascuns?

1. bebeluşul nu are nici o şansă de supravieţuire (o circumstanţă care este adeseori diagnosticată greşit);

2. bebeluşul ,,poate supravieţui după o perioadă de tratament intensiv, dar speranţele privind viitorul lui sunt foarte sumbre”;

3. bebeluşul ,,nu depinde de tehnologie pentru stabilitate fiziologică”, dar are ,,o suferinţă gravă, continuă şi care nu poate fi alinată”.

Aceasta înseamnă că medicii fac injecţii letale nu numai bebeluşilor care sunt pe moarte, ci şi celor cu infirmităţi grave care nu au nevoie de îngrijire intensivă – cei care trăiesc ceea ce este numită uneori o ,,viaţă de netrăit” de către apologeţii olandezi ai infanticidului. Protocolul Groningen a fost publicat fără a fi criticat în revista New England Journal of Medicine.

Dar bebeluşii nu au capacitate decizională. Astfel, pentru a menţine pretextul că eutanasia este despre ,,alegere”, protocolul cere consimţământul parental. Acesta însă deschide uşa către toate felurile de orori. Cineva îşi poate imagina cu uşurinţă părinţi care hotărăsc că lor le-ar fi mai bine fără un copil infirm căruia ar trebui să-i asigure îngrijire continuă. La urma urmei, astfel de decizii sunt omniprezente implicând avorturi în stadii târzii de sarcină ale fetuşilor diagnosticaţi cu sindrom Down şi alte infirmităţi. Mai mult, potrivit unui studiu publicat de The Lancet în 1997 – în mod evident, înainte ca protocolul să fie creat – circa 21% din bebeluşii ucişi de medicii care au răspuns la întrebările din chestionarele autorilor au fost eutanasiaţi fără consimţământul parental.

Presupun că ar trebui să fim mulţumiţi că moartea prin eutanasie a unui băiat de 17 ani rămâne măcar într-o oarecare măsură controversată. Dar este limpede că cultura morţii, dacă i se permite să avanseze, va considera în cele din urmă asemenea morţi un lucru obişnuit. Iată de ce nu am fost deloc surprins că Peter Singer, de la Universitatea Princeton, care crede că ar trebui să fie acceptabil a omorî nou-născuţi deoarece (în opinia lui) ei nu sunt ,,persoane”, a venit în apărarea legii belgiene.

Citeşte şi:  Tot mai multe state ale lumii impun interdicţii la folosirea banilor lichizi

Singer ne asigură că legea ,,exclude de fapt copiii foarte mici”. Dar de ce ar avea vârsta persoanei eutanasiate vreo importanţă pentru Singer, de vreme ce el susţine nu numai infanticidul, ci şi eutanasia involuntară a adulţilor care şi-au pierdut capacitatea de decizie ? Mai mult, Singer crede că copiii nu dobândesc ,,statut moral deplin” decât ,,după vârsta de 2 ani” – ceea ce înseamnă că şi ei ar putea fi ucişi, deşi el este prea viclean politic pentru a susţine o asemenea strategie publică.

Singer combate de asemenea – mediocru – faptul că acei copii despre care el crede că ar trebui să li se permită să aleagă să moară nu pot lua alte decizii pe care le iau adulţii:

,,Limitele de vârstă sunt întotdeauna într-o oarecare măsură arbitrare. Vârsta cronologică şi vârsta mintală pot fi diferite. Pentru unele activităţi pentru care poate fi relevantă o limită de vârstă mintală, numărul oamenilor angajaţi în [acea] activitate este foarte mare: a vota, a obţine un permis de conducere, a avea relaţii intime, de exemplu. Dar ar fi extrem de costisitor a cerceta amănunţit dacă fiecare persoană interesată de acele activităţi are capacitatea de a înţelege ce înseamnă a vota, a conduce responsabil sau a consimţi în cunoştinţă de cauză la a avea relaţii intime. Din acest motiv ne bazăm pe vârsta cronologică ca o indicaţie brută privind capacitatea mintală relevantă.

Citeşte şi:  Doctori susţin că SOCUL poate ajuta şi la refacerea organismului în cazul infecţiilor respiratorii, inclusiv în cazul coronavirusului

Acest lucru nu este adevărat în cazul minorilor care solicită eutanasie. Dacă numărul celor care întrunesc condiţiile legii este atât de mic încât Belgia a avut doar un caz în ultimii 2 ani, nu este dificil a realiza o examinare minuţioasă a capacităţilor acestor pacienţi care fac o asemenea cerere”.

Vă rog ! Există o mulţime de minori despre care s-ar putea arăta în tribunal că au capacitate de a lua decizii, care permite adolescenţilor belgieni să primească moartea, şi care încă sunt consideraţi victime ale unui viol când au relaţii intime consimţite cu un adult. Chestiunea nu este costul sau dificultatea de a măsura maturitatea, ci necesitatea prin definiţie de a-i proteja pe toţi minorii de alegeri vătămătoare.

Aici este diferenţa. Eutanasia nu este în realitate despre ,,alegere”. Nici despre boală terminală. Mai degrabă, susţinătorii eutanasiei văd uciderea şi sinuciderea ca răspunsuri acceptabile la suferinţa umană şi mijloace acceptabile de a reduce costurile îngrijirii. A face publicitate eutanasiei unui băiat de 17 ani marchează începutul unei campanii de a normaliza omorârea copiilor (şi în cele din urmă a celor infirmi).

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

[1] A se vedea, de asemenea, despre protocolul Groningen