În anul 1942, familia noastră a fost deportată din Leningrad în regiunea Iaroslav.

Covrigii Sfântului Nicolae

Acolo am cumpărat o căsuță. În acea perioadă mama se îmbolnăvise, însă noi trebuia să supraviețuim cumva.

Flămânzeam și eram nevoite să păştem vitele sătenilor pentru a ne hrăni cât de cât. Într-o iarnă, sora mea mai mică a început s-o roage pe mama să-i dea un covrig.

În casă nu se găsea nici un pic de făină, dar fetița insista. Atunci mama, pierzându-şi răbdarea, a întors-o cu fața spre icoana Sfântului Nicolae și i-a spus:

„Roagă-l pe Sfântul Nicolae să-ți trimită un covrig”.

După această discuție, timp de două zile a bântuit un viscol cumplit.

A nins atât de mult, încât în fața casei s-au adunat troiene mari de zăpadă.

În dimineața celei de a doua zile, când a ieșit soarele, mama a auzit o ușoară bătaie în ușă.

M-a trimis pe mine să deschid, crezând că venise vecina. Deschizând uşa, am zărit agățat de gard un şirag mare de covrigi rumeni.

Am alergat la mama și i-am povestit minunea.

Mama nu m-a crezut. Ne-a îmbrăcat repede pe mine i pe sora mea și ne-a trimis în sat să aflăm: poate i-a uitat cineva? Zăpada era proaspătă; nu se vedea nicăieri nici o urmă.

Vecina nu ştia nici ea nimic. Am întrebat oamenii din sat, însă nimeni nu știa nimic despre şiragul de covrigi.

Negăsindu-l pe stăpânul covrigilor, ne-am întors acasă. De fapt se întâmplase cu adevărat o minune, deoarece nimeni din locuitorii satului nu putea să ne facă un astfel de cadou: foamea bântuia în toate casele.

Venind acasă, mama ne-a aşezat în faţa icoanei sfântului și ne-a spus:

„Mulțumiți Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni!” și ne-a dat la fiecare câte un covrig.

Aceşti covrigi ne-au ajuns pentru mult timp.