„Hristos Se naște, slăviți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L! Hristos pe pământ, înălțați-vă! Cântați Domnului tot pământul și cu veselie lăudați-L, popoare, că S-a preaslăvit.” (Catavasia 1 la Praznicul Nașterii Domnului)

Crăciunul veacului de acum a înlocuit, poate nu conștientizăm încă acest lucru, Nașterea Domnului Iisus Hristos

Cu o lună și mai bine înainte a pornit o campanie mediatică care vestește apropierea Crăciunului. Se aprind luminile în orașe, se deschid târgurile festive pentru Crăciun în marile orașe, de la noi și de aiurea, se împodobesc și se aprind luminile în brazi, iar Moși Crăciunii și sexy-Crăciunițele – deh, feminismul – ies la vedere, totul într-o uriașă risipă de lumini și de opulență. Toate vestesc „Magia Crăciunului” și ne atenționează: „Crăciunul este magic”.

Și cum magia este de la draci înseamnă că și Crăciunul, cel puțin în acestă accepțiune a cuvântului, este tot de la cel viclean: o sărbătoare închinată pântecelui și simțurilor, fără nimic duhovnicesc în ea.

Întrebarea care ar trebui să ne-o punem, noi creștinii veacului, ar trebui să fie: care este scopul acestei uriașe campanii mediatice, care se desfășoară în fiecare an și care devine tot mai asurzitoare pe măsură ce se apropie Sărbătorile de iarnă?

Nu cumva este acoperirea cu fard și cu sclipici a adevăratelor sărbători? Crăciunul veacului de acum a înlocuit, poate nu conștientizăm încă acest lucru, Nașterea Domnului Iisus Hristos; Anul Nou – câți știu că anul nou începe pentru noi, creștinii, la 01/14 septembrie, adică atunci când este Începutul Anului Bisericesc? – cu al său nelipsit Revelion (cuvânt care vine din termenul francez „rebelion”, adică rebeliune) este suprapus peste Praznicul Tăierii împrejur după Trup a Domnului Iisus Hristos.

Această sărbătoare Împărătească reprezintă tăierea împrejur a Domnului și punerea numelui, care are loc la opt zile după Naștere, adică o prefigurare a botezului, în cadrul Legii Vechi, pe care Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, a venit să o împlinească, nu să o strice (conform Matei 5, 17).

Tot la 01/14 Ianuarie îl prăznuim pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, de care oamenii își amintesc mai lesne, poate și datorită Molitvelor lui, adică rugăciuni îndreptate împotriva duhurilor rele; și pentru că acestea deranjează lucrarea demonică care se desfășoară acum în lume au încercat să le oprească, chiar cu concursul ierarhilor B.O.R. Se citesc însă cu sârg, chiar și fără voie de la… stăpânirea pământească.

Acesta este adevăratul scop, ca oamenii să uite Nașterea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății, după Înviere. Să uite de pregătirea sufletească și trupească în vederea acestei sărbători, pentru că nu se cade a întâmpina Nașterea Împăratului slavei fără a avea îmbrăcăminte de nuntă (Matei 22, 12). Și cum se dobândește îmbrăcămintea de nuntă? Prin postul cel de patruzeci de zile, rânduit de canoanele și tipicul bisericesc, prin rugăciune și milostenie și printr-o inimă plină de iubire față de aproapele nostru.

Astăzi, însă, postul este combătut mediatic ca stricând sănătatea – de sărbători se prezintă informații cu cei ajunși la urgențe cu probleme digestive; din cauza cui? a postului, care ne-a dezvățat, chipurile, să mâncăm normal – și astfel încă o dată anormalitatea este prezentată ca normalitate, în această lume a valorilor răsturnate sau a non-valorilor. Rugăciunea este luată în derâdere, iar milostenia este transformată într-o lăudăroasă filantropie.

Și așa se ajunge la sărbătoare în haine de lucru și știm că cei care nu vor avea haină de nuntă vor fi aruncați în întunericul cel din afară (Matei 22, 13), De unde nu va veni Moș Crăciun să le salveze sufletele.

Sfântul Nectarie, mitropolitul Pentapolisului, copil fiind (se numea Anastasie) și foarte sărac, într-o iarnă grea a scris o scrisoare, nu Moșului, ci lui Hristos, astfel; „Dragul meu Hristos, nu am haine, nici cizme. Trimite-mi-le Tu, Te rog. Tu știi cât te iubesc. Anastasie”. Și prin grija Domnului scrisoarea a ajuns la un negustor care, înduioșat de ea, i-a trimis cele cerute și răspuns: „Pentru Anastasie, de la Domnul Iisus Hristos” (conform Viețile sfinților, pe luna Noiembrie, pag. 133).

Astăzi majoritatea copiilor au uitat de Hristos. Poate nici nu le mai vorbește nimeni de El. Îi scriu Moșului, adică acelui bătrân gras, în haine roșii, care râde zgomotos – Ho-ho-ho -, îi încântă pe micuți și le oferă daruri. Moș care are ca ajutoare o armată de spiriduși, adică de mici drăcușori, care meșteresc jucării și le ambalează – cel puțin așa spune povestea, care se vede că nu este de loc naivă – ca să fie livrate cu ajutorul renilor fermecați, pentru a face Crăciunul magic. Adică totul cu puteri oculte, supranaturale, toate venind de la cel rău, adică satana.

După cum se vede în față ni se deschid două căi: putem serba Crăciunul magic, cu roșcovele lui sau Nașterea Domnului cu dulceața ei hristică.

În primul caz coordonatele sunt bradul, porcul (de la Market; în ziua de azi oamenii nu mai cresc porci, îi iau pe cei îngrășați cu concentrate și injectați cu hormoni), târgul de Crăciun (shopping-ul) și, indiscutabil, masa festivă de Crăciun, care se așează în seara de ajun, de fapt spre stricarea postului și a așezării sufletești. Deci iată toate ale lumii acesteia trecătoare.

Sau putem sărbători Nașterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos urmând învățăturii Sfinților Părinți ai Bisericii, trecând prin post și rugăciune, făcând fapte bune și milostenii. Apoi credincioșii se spovedesc, iar la Sfânta Liturghie primesc Sfântul Trup și Preacuratul Sânge al Domnului –  adică Sfânta Împărtășanie – și așa, uniți cu Hristos, avându-L în noi, ne așezăm la masa sărbătorească, pentru a da și trupului nostru călit prin nevoința de 40 de zile, cele de trebuință și de folos. Amin!