Ministerul Economiei şi Infrastructurii face luni un anunţ triumfător despre „creşterea comerţului exterior” în 2017, influenţată de dinamica pozitivă a sectorului agricol, dar recunoaşte, indirect, că balanţa comercială a Republicii Moldova din aceeaşi perioadă este catastrofală şi că suntem într-un declin continuu.
Dintr-un comunicat al Ministerului Economiei şi Infrastructurii, care citează datele statistice oficiale, aflăm că în 2017 comerţul exterior a fost influențat de evoluția prețurilor mondiale la produsele alimentare și resursele energetice, de relansarea producției în unele sectoare industriale, precum și de evoluții pozitive în serviciile de transport, de situația economică din regiune și aprecierea valutei naționale. Instituţia a ţinut să sublinieze că „unul dintre factorii principali ce a influențat comerțul exterior a fost evoluția pozitivă a sectorului agricol în anii 2016-2017”, scrie flux.md
Astfel, potrivit statisticilor oficiale, „valoarea mărfurilor exportate în ianuarie-decembrie 2017 a crescut cu 18,6%, sau cu 380,5 de milioane de dolari, față de aceeași perioadă din anul 2016”.
În opinia specialiștilor Ministerului Economiei și Infrastructurii, această situație a fost condiționată de majorarea cererii externe, în condițiile în care creșterea economiei globale a fost peste așteptări. Din totalul mărfurilor exportate, 67,7% constituie mărfuri autohtone, iar restul – 32,3% reexport. Exporturile spre țările Uniunii Europene dețin o cotă de 65,9% din totalul de exporturi, iar cele spre țările CSI – 19,1%, restul constituie exporturi în alte țări, inclusiv Turcia – 4,3%, Elveția – 1,8%, China – 0,8% etc.
Sursa precizează că în 2017 cea mai mare influență asupra creșterii exportului au avut-o exportul de legume și fructe – creștere cu circa 46,1%, în comparație cu ianuarie-decembrie 2016. De asemenea, au înregistrat creșteri și exporturile de mașini și aparate electrice și părți ale acestora – cu 37,1%, semințe și fructe oleaginoase – cu 19,5%, îmbrăcăminte și accesorii – cu 14%, cereale și preparate pe bază de cereale – cu 15,2%, băuturi – cu 15,6%, produse medicinale și farmaceutice – cu 28,1%, alte echipamente de transport – creștere de 28,5 ori etc.
„Pe de altă parte, valoarea mărfurilor importate pe parcursul anului 2017 s-a majorat cu 20,2%”, adică cu aproximativ 811 milioane de dolari față de aceeași perioadă din anul 2016”, aflăm din acelaşi comunicat.
Ministerul de resort susţine că „majorarea importurilor a fost condiționată de majorarea cererii interne, alimentată de creșterea reală a salariului, creșterea remitențelor de peste hotare, precum și de aprecierea monedei naționale. Importurile de mărfuri din țările Uniunii Europene dețin o cotă de 49,4% din totalul de importuri, iar cele din țările CSI – 25%, restul constituie importul din alte țări, inclusiv China – 10,5%, Turcia – 6,3%, Statele Unite ale Americii – 1,5% etc”.
Pe parcursul anului 2017, cea mai mare influență asupra creșterii importului au avut-o importul de petrol, produse petroliere și produse înrudite – creștere cu circa 26,9%, energie electrică – de 224,8 ori, mașini și aparate electrice și părți ale acestora – cu 20,4%, vehicule rutiere – cu 24%, produse medicinale și farmaceutice – cu 18,8% etc., informează sursa oficială.
Este de menționat faptul că în pofida titlurilor mai mult decât optimiste din presa pro-guvernamentală, evoluția din ultimii ani a balanței comerciale este tot mai nefastă pentru Republica Moldova. În 2017 acest indicator nu a fost nici pe departe de natură să ne bucure. Potrivit statisticilor oficial deficitul balanței comercile a fost de peste 430 milioane dolari. Această cifră este diferența dintre exporturi (2,425 mlrd. de dolari) și importuri (4,831 mlrd. de dolari).