Relațiile dintre Biserica Ortodoxă Ucraineană (UPT) și nou-creata structură religioasă Biserica Ortodoxă a Ucrainei (PTU), susținută de autoritățile de la Kiev (prin USAID), se deteriorează de la o zi la alta, în numeroase lăcașuri de cult din regiunea Cernăuți fiind declanșate scandaluri și proteste, după ce reprezentanții PTU, conduși de pseudo-mitropolitul Epifanie, au încercat să preia cu forța parohiile, informează AGERPRES într-un material, pe care îl redăm mai jos.

Creștinii continuă să fie persecutați de FALSA BISERICĂ a lui Zelenski. Proteste la Cernăuți față de încercările de preluare a bisericilor

Creștinii continuă să fie persecutați de FALSA BISERICĂ a lui Zelenski. Proteste la Cernăuți față de încercările de preluare a bisericilor

Enoriașii mai multor parohii din localitatea Sadagura, suburbie a orașului Cernăuți, și-au manifestat, duminică după-amiază, opoziția totală față de intenția PTU de a prelua administrarea bisericilor lor, aflate acum în subordonarea UPT, condusă de mitropolitul Onufrie. De altfel, în subordinea preafericitului Onufrie se află și cele 127 de biserici din regiunea Cernăuți în care se oficiază slujbele religioase în limba română.

Una dintre bisericile din Sadagura pe care noua biserică ucraineană intenționează să o preia, în ciuda opoziției enoriașilor, este Biserica Sfântul Spiridon, ctitorită între 1715- 1717 de domnitorul Moldovei, Nicolae Mavrocordat. La vremea respectivă, ea se afla pe colina din Piața turcească din Cernăuți și purta hramul Adormirii Maicii Domnului. În 1779, biserica din lemn a fost strămutată pe actuala poziție, în Sadagura, și sfințită din nou cu hramul Sfântul Spiridon.

„Este importantă pentru noi, comunitatea românească, pentru că aici, în curtea acestei biserici, a fost îngropat Emanuel Logothetti, cel care a organizat manifestările de la Putna din anul 1871”, a declarat un lider al comunității românești din Cernăuți.

„Asta e o luptă mai mult politică decât în credință. Credința este în dragoste, în dragostea față de Tatăl Ceresc și față de aproapele nostru. Nu suntem de acord cu acest transfer. În raionul Sadagura sunt multe confesiuni. Cea mai asuprită este Biserica Ortodoxă. De ce?”, se întreabă Lilia Popovici, o credincioasă din Sadagura.

Preoții din Cernăuți acuză autoritățile că susțin noua biserică și că îi provoacă pe credincioși, dar și pe liderii lor spirituali să lupte unii împotriva altora.

„Până la înființarea acestei confesiuni, PTU, toți locuitorii Sadagurii au trăit în pace, în liniște, toți umblau la biserică, se rugau, se adunau cu toții la căminul cultural. Odată cu apariția acestei structuri a venit dezbinarea între oameni. În timp de război ar trebui să fim cât mai uniți, să ne ajutăm unii pe alții, indiferent de confesiune sau naționalitate, trebuie să ne susținem și să ne iubim așa cum ne învață și Mântuitorul.

Citeşte şi:  Profesorul Tselenghidis este condamnat de către sinodul BOR... în duh!!!!

Prin acțiunile lor ne-au demonstrat că nu vor să se roage alături de noi, au vrut să ne provoace, să ne ponegrească, afirmând că noi, ucrainenii, suntem conduși de Kiril”, a declarat, pentru AGERPRES, părintele Serafim Dimitrovic.

Preoții, atât români, cât și ucraineni, care aparțin UPT nu au nici cea mai mică intenție de a renunța la apărarea bisericii lor și credincioșilor.

„Credința fără fapte este moartă. Credința ne-o demonstrăm prin fapte, ne-am adunat pentru sfânta și dreapta credință. Ne dăm seama de ce se întâmplă în jurul nostru, e vremea încercărilor, cum zice Sfântul Vasile cel Mare. Dumnezeu încearcă inimile noastre, ne încearcă pe noi, cât de devotați suntem. A venit timpul și ziua când trebuie să mărturisim. Poate vom fi omorâți, vom fi împușcați, vom fi batjocoriți, ne vor privi ca pe străini, dar vă zic că Dumnezeu le știe pe toate, tot ce facem pe acest pământ, fiecare minut, fiecare secundă. Dumnezeu nu uită de noi, noi putem uita de El. Și cine poate fi contra noastră când Dumnezeu este cu noi? Credința este o mare putere”, a afirmat, la rândul său, preotul Ioan Rotar.

Noua biserică ucraineană, susținută de autoritățile de stat, face demersuri pentru preluarea bisericilor organizând adunări teritoriale la care sunt invitați să participe nu doar enoriașii dintr-o parohie, ci orice persoană care este interesată. Astfel, liderii PTU supun unui vot trecerea bisericii de la o entitate bisericească la alta, însă votul este influențat de participarea „externă” a membrilor adunării teritoriale, susțin reprezentanții UPT.

„Schimbarea subordonării unei biserici, conform statutului, se poate face doar dacă votează pentru acest lucru enoriașii parohiei, nu o adunare teritorială, la care pot lua parte persoane care nu au legătură directă cu parohia respectivă. Ceea ce fac ei acum contravine statutului bisericilor actuale”, precizează unul dintre reprezentanții comunității de români din Cernăuți.

O slujbă oficiată duminică de preoții din Sadagura în memoria eroilor ucraineni din războiul declanșat pe 24 februarie 2022 a fost perturbată de prezenta bisericii adversare.

„Astăzi, duminică, în ajunul împlinirii a trei ani de la începutul războiului cu Federația Rusă, ne-am adunat să ne rugăm pentru soldații noștri, acei militari care sunt enoriași ai bisericii noastre și care astăzi sunt pe linia întâi a frontului și apără țara noastră și totodată pentru acei soldați care au trecut la cele veșnice apărându-și țara și jertfindu-și viața pentru pace în țara noastră.

Ne-am adunat odată trei parohii, în căminul cultural, pentru a ne ruga, deoarece nu am avut posibilitatea să ne adunăm toți împreună în fața bisericii. Toți locuitorii cartierului Sadagura ne-am adunat să ne rugăm pentru odihna sufletelor celor căzuți și pentru sănătatea celor de pe front, citind acatistul Sfântului Nicolae.

Însă, nou-creata confesiune PTU a intrat în sală, încercând să ne provoace și să spună că nu ne rugăm Dumnezeului care trebuie, că patriarhul nostru este Kiril și cu puțin timp în urmă a lansat o rachetă asupra orașului Krivoy Rog. A fost o provocare făcută special pentru a certa oamenii între ei”, a mai declarat părintele Serafim Dimitrovic.

Scandalul de duminică de la Sadagura survine la patru zile după ce miercurea trecută reprezentanții PTU au încercat să preia controlul asupra Catedralei „Pogorârea Sfântului Duh” din centrul Cernăuțiului. Lăcașul de cult a fost construit în 1864, în el fiind înmormântat primul mitropolit al Bucovinei. În această biserică s-a slujit în slavona veche și în limba română. Toate icoanele de aici au inscripții în română și slavonă.

„Pe primul loc în biserica noastră este Dumnezeu, iar pe locul doi e statul și altele. În structura lor, pe primul loc e statul, iar pe locul doi este Dumnezeu”, susține părintele Vladimir Gubka, un alt cleric care slujește în Sadagura.

Constituirea noii Biserici Ortodoxe a Ucrainei, autocefală, a avut loc în 2018, pe fondul tensiunilor dintre autoritățile ucrainene și cele ale Federației Ruse. Măsura a fost justificată de faptul că biserica existentă la acel moment, Biserica Ortodoxă Ucraineană era subordonată Patriarhiei de la Moscova.

Citeşte şi:  Fiule, chiar dacă va trebui să mori pentru credinţa ta sfântă, du-te cu îndrăzneală la moarte! Aşa au murit şi sfinţii pentru Credinţă, iar acum vieţuiesc întru Hristos

După declanșarea războiului, în februarie 2022, noua entitate, condusă de mitropolitul Epifanie, a intensificat eforturile de preluare a tuturor lăcașurilor de cult ortodoxe de pe teritoriul Ucrainei, în ciuda faptului că Preafericitul Onufrie s-a delimitat de Patriarhia de la Moscova, apărând suveranitatea și integritatea Ucrainei. De altfel, de la începutul războiului, preoții UPT au renunțat să îl mai pomenească pe patriarhul Kiril la Sfânta Liturghie.

Sursa: http://agerpres.ro/romania-in-lume/2025/02/24/proteste-ale-credinciosilor-din-cernauti-fata-de-incercarile-noii-biserici-a-ucrainei-de-a-le-lua-la–1425105