Cripto-creștinismul (din greaca veche „kryptos” – „secret”, „ascuns”) este o doctrină conform căreia este posibil să fii creștin în secret, în timp ce profesezi în mod clar o altă religie, cum ar fi islamul.

Cripto-creștinismul - a altă latură a ecumenismului

Cripto-creștinismul – a altă latură a ecumenismului

Cripto-creștinismul a apărut în Orient la mijlocul secolului al XV-lea, în timpul cuceririi Imperiului Bizantin de către turcii mahomedani.

„În ajunul asediului, la 1 aprilie 1453, în ziua de Paști, câteva mii de creștini ortodocși s-au adunat în biserica principală a orașului Notia pentru a se împărtăși și a primi binecuvântarea pascală de la episcopul lor. Nimeni nu se aștepta ca într-o zi atât de luminoasă să audă din gura celui care a fost chemat de Domnul Însuși să conducă poporul spre Golgota, să audă cuvintele unui trădător. În loc să fie întăriți în viitoarea ispravă de mărturisire a credinței lui Hristos, locuitorii ortodocși din Notia au primit sărutul lui Iuda: la sfârșitul slujbei de Paști, în zorii zilei, spurcatul mitropolit Ioan, după salutul „Hristos a Înviat!”, a început brusc să-i convingă pe creștini să se „prefacă” că renunță la Ortodoxie și acceptă credința mahomedană.

El a explicat că nu va avea loc decât o renunțare exterioară, iar el a fost primul care a dat un exemplu prin convertirea sa la islam, dar oamenii nu l-au mai ascultat – au plâns neconsolat. Păstorul fusese lovit, oile fuseseră împrăștiate, iar acum demonii prădători pătrundeau în inimile celor lași, atrăgându-i în pierzania veșnică.

Citeşte şi:  Satana se bucura din plin când vedea că mica şi sfânta obşte credincioasă lui Hristos se destramă

„Veșminte, vase sacre, icoane sfinte – totul a fost distrus de trădătorul Ioan, cu excepția icoanei Sf. Parascheva, ocrotitoarea oraşului Notia, pe care locuitorii evlavioși au ascuns-o de agareni zidind-o în peretele bisericii”, spune cronica veche.

Tot cripto-creștinismul adepților lui Ioan consta doar în faptul că în Sâmbăta Părinților aprindeau în secret lumânări pe mormintele strămoșilor lor ortodocși. Mullah Ali – așa a fost numit mitropolitul acum renegat – a transformat biserica în o moschee. Câțiva ani mai târziu a fost transferat de serviciu la Larissa și acolo și-a întâlnit propriul frate, care l-a denunțat pe trădătorul Ortodoxiei, arătându-i disprețul său. Între timp, unii dintre mahomedani l-au denunțat ca fiind creștin, iar turcii l-au prins pe nefericit și l-au executat. Cadavrul a fost aruncat în șanț. De mulți ani acolo zace o piatră cu inscripția: „Nici al vostru <creștin>, nici al nostru <musulman>”.” (Cuvânt despre cripto-creștini. Părintele Konstantin Frolov. Roadele copacului ecumenic. М., 2005. С. 407-409).

Potrivit învățăturii Bisericii Ortodoxe, chiar și lepădarea mentală de Hristos este un mare păcat, iar renunțarea publică este o mare cădere, pentru care Canonul 73 a Sfântului Vasile cel Mare prescrie să-și petreacă restul vieții printre cei care plâng și abia la moarte să fie cinstit cu împărtășirea cu Sfintele Taine. Dacă o persoană, după ce s-a lepădat de credinţă, rămâne într-o obşte de străini, străină de Hristos și de Biserică, și în același timp proclamă apostazia sa ca fiind una dintre căile de mântuire, o astfel de învăţătură este eretică.

Citeşte şi:  De ce slujba Învierii Domnului începe la miezul nopții și nu dimineața, ca în cazul celorlalte praznice împărătești?

Cripto-creștinismul nu a fost încă condamnat ca erezie de către Sinodul Bisericii. În prezent, este predicat în Biserica Ortodoxă Rusă de către unii clerici cu vederi liberale. În special, această doctrină și-a găsit justificarea în cartea „Bisericile Ortodoxe Locale” (Moscova, 2004), compilată de arhimandritul Serghie (Govorun), un colaborator al Bisericii Ortodoxe Ruse: „De câte ori, întorcându-se acasă de la moschee, unde <cripto-creștini> se rugau împreună cu musulmanii, și-au îndreptat gândurile spre Dumnezeul creștin și în secret i-au oferit rugămințile lor! <…> Cripto-creștinii au ales o cale dificilă <…> Situația de persecuție se repetă și este important să realizăm că istoria Ortodoxiei nu este doar istoria mucenicilor, ci istoria sufletelor umane, fiecare dintre ele urmându-și propria cale spre mântuire. În acest sens, experiența lor este demonstrativă”.

Citeşte şi:  Oare toţi oamenii se închina la acelaşi Dumnezeu? Nu se poate sluji la doi stăpâni!

Sfântul călugăr Onufrie (seărbătorit pe 4 aprilie), mărturisind în fața mahomedanilor că este creștin, a spus: „Blestem credința voastră cu falsul vostru profet Mahomed și mă mărturisesc cu îndrăzneală în fața voastră că sunt creștin”. Singurul mijloc de a scăpa de moarte a fost și la Sfântul Damaschin din Athos – turcii i-au cerut să-l recunoască pe Mahomed ca profet. Dar, după cum ne spune viața sfântului, în ciuda mângâierilor și promisiunilor turcilor, care i-au oferit de trei ori tot felul de binecuvântări și plăceri ale vieții, dacă ar fi acceptat legea lor, sfântul a răspuns cu calm: „M-am născut creștin, sunt creștin și voi muri creștin. Să mă lepăd de Hristos este același lucru cu a mă lepăda de Viața veșnică: fără El nu există mântuire pentru păcătoși, așa cum suntem cu toții – tu și eu. El este Cel care administrează dreptatea lui Dumnezeu cu omenirea păcătoasă; El este Cel care dăruiește harul lui Dumnezeu necesar pentru împlinirea voinței Sale. Îmi pare rău pentru dumneavoastră dacă nu vă dați seama de acest lucru. Dar ar fi o nebunie dacă aș fi de acord să cumpăr pieirea veșnică în schimbul vieții temporale.”