Lucrurile sunt acum într-o stare de deteriorare – condiţie care în momentul de faţă este comună pentru lumea întreagă. Şi ca urmare a acestei condiţii va începe mânia lui Dumnezeu. Am atins limita. Şi acum se va întâmpla ceea ce Dumnezeu, în mila Sa, a îndurat. El acum va pedepsi aspru, datorită dreptăţii sale, pentru că a venit timpul pentru aceasta.
Va fi un război, şi mai multe războaie, şi vom trece prin mari dificultăţi. Puterea lumii a fost preluată acum de evrei, iar scopul lor este de a anihila Creştinismul. Mânia lui Dumnezeu va face astfel încât toţi duşmanii secreţi care au condus la această stare să se autodistrugă. Mai ales de aceea este trimisă mânia lui Dumnezeu peste noi: pentru a-i distruge, într-un fel sau altul. Dar acest lucru nu trebuie deloc să ne înspăimânte, pentru că trebuie să avem mereu nădejde în Dumnezeu. Pentru că mii şi milioane de martiri, inclusiv Noii Martiri, au suferit exact în acelaşi mod, şi trebuie să fim pregătiţi pentru aceasta şi să nu ne înspăimântăm. Trebuie să existe răbdare, rugăciune şi nădejde în pronia Divină, din partea noastră.
Să ne rugăm pentru renaşterea Creştinismului după acest război, după tot ceea ce ne aşteaptă, pentru ca Domnul să ne dea cu adevărat puterea să restaurăm toate acestea. Dar acest rău (războiul) trebuie îndurat.
Acum va fi o mare explozie. După aceasta va urma renaşterea.
Acesta este începutul acestor evenimente, evenimente tulburătoare, evenimente militare. Cei care pun în mişcare acest rău sunt evreii. Ei sunt îndemnaţi de către diavol să facă aceasta, pentru a distruge sămânţa ortodoxiei în Grecia şi în Rusia (şi în celelalte popoare ortodoxe, n.n). Acesta va fi principalul lor obstacol în dominarea lumii. Şi fără îndoială ei îi vor obliga pe turci să vină aici, în Grecia, pentru a-şi începe lucrarea lor; iar Grecia, deşi are teoretic un guvern, nu are un guvern cu adevărat. Îi lipseşte puterea, iar turcii vor veni aici. Acesta va fi momentul când Rusia de asemenea îşi va pune în mişcare forţele sale pentru a se împotrivi turcilor.
Evenimentele se vor desfăşura astfel: când Rusia vine în ajutorul Greciei, americanii şi NATO vor încerca să prevină aceasta, pentru a nu se forma nicio alianţă între două ţări ortodoxe. De asemenea ei vor provoca la luptă alte puteri, cum ar fi Japonia şi altele. Va fi mare sacrificiu pe teritoriul fostului Imperiu Bizantin. Vor pieri 600 de milioane de oameni. Vaticanul de asemenea se va implica mult, pentru a împiedica rolul crescând al ortodoxiei şi pentru a preveni o alianţă între ţările ortodoxe. Astfel se va împlini pronia Divină.
Dumnezeu va permite distrugerea tuturor celor care seamănă aceste tentaţii, pornografia şi dependenta de droguri. Iar Domnul le va întuneca minţile astfel încât să se distrugă unii pe alţii fără nicio satisfacţie. Domnul va permite aceasta special pentru a putea aduce o mare „epurare”…
După această „epurare” va urma o mare renaştere a ortodoxiei, nu numai în Rusia, ci peste tot în lume. Dumnezeu îşi va arăta binecuvântarea Sa, ca şi în primele secole de creştinism. Atunci oamenii se duceau la Dumnezeu cu inimă deschisă. Aceasta va dura pentru 3-4 decade (decenii), apoi dictatura lui Antihrist va începe brusc. Acestea sunt evenimentele teribile pe care trebuie să le îndurăm, să nu le permitem să ne sperie, pentru că Dumnezeu ne va adăposti. Da, cu siguranţă vom trece prin dificultăţi, foame, şi chiar persecuţii, şi multe altele, dar Dumnezeu nu ne va abandona. Iar cei care sunt la putere ar trebui să-i îndemne pe subordonaţii lor să fie cu Dumnezeu, să respecte rugăciunea, iar Dumnezeu ne va adăposti.
Starea care va urma „epurării” va fi una de mare renaştere. Noi, păstorii, trebuie, atât cât ne stă în putinţă, să-i facem pe oameni să renunţe la păcatele lor, pentru ca harul divin să nu se îndepărteze de la noi. Pentru a fi cât mai aproape posibil de Dumnezeu, în rugăciune. Atunci Dumnezeu va fi întotdeauna cu noi, indiferent de cât de grele vor fi circumstanţele. Dumnezeu nu ne va abandona.
(Articol apărut în Nr. 25 al Revistei ATITUDINI)
Profeție a Cuviosului Iosif Vatopedinul despre războiul ce va să vină
Lucrurile sunt acum într-o stare de deteriorare – condiţie care în momentul de faţă este comună pentru lumea întreagă. Şi ca urmare a acestei condiţii va începe mânia lui Dumnezeu. Am atins limita. Şi acum se va întâmpla ceea ce Dumnezeu, în mila Sa, a îndurat. El acum va pedepsi aspru, datorită dreptăţii sale, pentru […] 👉 https://c.aparatorul.md/f0e68 👈
Doamne ajuta!e!
Amărâtă femeie ce plânge după cruci
In urma cu 200 de ani speranta de viata era 45 de ani din cauza de boli si razboaie. Acum speranta de viata esye 75 de ani, deci mult mai greu decat atunci.
Slavă lui Dumnezeu !!!
De vina este UE , Bruselas Bélgica, si Guvernele
Cat despre foamete la anul va fi mai rau
Slavă și Glorie Domnului nostru, Amin 🙏
Doamne ai milá de noi !
PUTERNICII LUMII,FIIND SATANISTI AR TREBUI SA SE TEAMA.PAPA,CARDINALI SI APROAPE TOTI EPISCOPII SI PREOTII AR TREBUI SA SE TEAMA CA L AU TRADAT PE ISUS HRISTOS PT PUTERE,BANI SI SEX
Amin
Mulțumim Doamne , te rugăm iartă-ne și ne miluiește !!!
Cu ajutorul bunului Dumnezeu și a Măicuței sale sa ne binecuvinteze cu harul lor.Amin .
Numai DUMNEZEU cu puterea lui o sa facă dreptate pentru toată planeta,căci este prea multa bătaie de joc în lume
Dumnezeu și Măicuța Sfinta sa ne apere de tot ce-i rău și de ce o sa fie
Doamne miluieste
Amin Doamne ajuta-ne
Doamne ajuta ne amin
Doamne ajută Amin
Amin Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu Miluestene pe noi Pacatosii
Asa este
Ferestene doamne de necaz amin
AMIN AMIN AMIN DOAMNE AJUTA SA SE DEZVOLTE IN LINISTE SUFLETEASCĂ ȘI TRUPEASCĂ
Doamne ajuta .Amin.
Amin
Daca este Dumnezeu de ce sunt razboaie pana si in tara Sfanta?
Pai I sa umplut paharul atita nelegiuire …Atita spurcaciune …atita răutate… putini asculta cuvintul sau …gloata asculta de preoți, se roagă la moaște…. La idoli …a veni timpul sa severe griul … Sta scris în cele 10 porunci … Sa nu ai alți DUMNEZEI în afar de mine ..sa nu te închini lor ca eu sunt gelos și pedepsesc pina la al noualea neam .. Lumea aleargă după sfinți…și fug de DUMNEZEU CEL ADEVARAT …
Amin
Doamne ajuta tuturor amin 🙏 🙏 🙏
Doamne ajuta la toată lumea!
Doamne ajuta!Amin!
Doamne. Isuse. Hristoase fiul lui. Dumnezeu iartami păcatele și greșelile cele de voie și fără de voie. Amin
Adevarat
Pedeapsa adevărată o merită cei ce provoacă astfel de condiții dure de viață care sînt simpli spectatori la „”distracția””elitei criminale care experimentează pe noi capacitatea de rezistență umană prin toate metodele.
AMIN
Doamne miluiestene🙏🙏🙏
Doamne Isuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatoasa! Amin. 🙏
AMIN AMIN AMIN DOAMNE AJUTA
Slavă Ție Doamne Iisuse Hristoase miluiește ne pe noi păcătoșii Amin
Amin
Doamne ajutane și Iartă-ne amin
Doamne ajută Amin
Doamne miluiește!
Amin
Doamne milostiv fii noua pacatosilor
Doamne ajuta ne Amin
Doamne iarta,ne pe noi pacatosi Amin
Doamne ajuta Amin!
SI JUDECATA DE APOI
SA LUATI AMINTE VENITI FRATILOR LA POCAINTA CA SA APROPIAT IMPARATIA CERURILOR
Doamne ajuta
Doamne ajuta.
doamne iartane pe noi pacatosi amin
Doamne ajuta Amin
Dumnezeu cu mila.
Doamne Ajuta 🙏
Doamne ajută-ne Amin
Doamne iartă-ne și ne miluește pe noi păcătoși!Amin!
Cine va maltrateaza?
Doamne iartă noua toate gresalele noastre făcute cu voie și fără devoie
Amin!
Amin🙏🙏🙏
Doamne ai mila de noi pacatosi
Amin
Doamne ajuta Amin
Amin
Doamne iartane pe noi păcătoși Amin
Amin 🙏
Acum. Dupa. Mii de. Anii. Sintem. Invatati am. Studiato de. Toate. Ne. Omorim. Unul. Pe. Altul. Cin. Dumnezzeueste. Bun. Ne. Fecut. Lumina. Sin. Lumina. Fenctioneaza. Aparatura. Ma state. Becuri. Per. Eri. Dumnezeu. Ni lea. Dat in. Fmolosibta. Sa. Avem de rose. Si 😁acum. Noi. Nu. Stim. Cum sa le. Uzan inca. Trebuie. Sa mai. Invatam dunee sa ne dea. Sanatate. Amin
Doamne ajuta Amin ➕👏
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta Amin !
Doamne iartane și ocrotește ne doamne amin
🙏🙏🙏🙏🙏
Doamne iarta ne pe noi!Amin!
Doamne iartă-mă că sunt o păcătoasă!
Doamne miluiește.
Doamne iată-ne și eartane pe noi păcătoși amin amin
Doamne eartane pe noi toti pacatosii ca nu gandim ce facem amin!
Doamne iartane păcatele sidane liniște și pace în întreaga lume .Doamne ajută
Doamne iartane pe noi pacatosi.Amin
Doamne earta- ne si ne milueste pe noi pacatosii pobii Tai. 🙏Amin🙏🙏🙏
Doamne iartă-ne și ne miluiește pe noi păcătoșii, Amin
Doamne ajuta-ne sa fim mai buni si sa fim iertati de pacate!Amin.
Doamne ai mila de sufletele noastre amin
Doamne ajuta
Doamne ajuta
Doamne iarta-ne si ai mila de toti paminteni 🙏 Amin 🙏
Amin
Doamne aparane!!
Amin și doamne ajuta ne la totiii
Amin doamne ajuta amin
Doamne ajuta. Amin.
DOAMNE ajută și ne miluiește pe noi păcătoșii!Amin!
Doamne ajuta Amin
Doamne ajută-ne. Amin!
Cine urmeaza sa va persecute? Popa?
Nu Dumnezeu ne pedepsește noi pe noi ne pedepsim tot râul invidia prostia făcută de om se întoarce înapoi la om de unde a pornit.
Doamne ai milă de noi păcătoșii Amin.
Amin doamne ajuta
DOAMNE AJUTA TUTUROR!AMIN!
Doamne ajuta Amin
Așa vrea Dumnezeu mă!!!!
Slavit sa fie Domnul!!amin
🙏🏻🙏🏻🙏🏻
Doamne ajută
Doamne ajuta Amin
Laura Maria 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
Silvia Constantinescu 👇👇👇👇👇

Lenuta Tiron 👇👇👇👇👇

Doamne ajuta!
Mirel Brumar 👇👇👇👇👇

DOAMNE AI MILĂ DE SUFLETELE NOASTRE AMIN 🙏🙏🙏
Domnica Plamada 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
Doamne ajutăne!!🙏🏼🙏🏼
Mariana Padureanu 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
Doamne ajută!
Liliana Bojinescu 👇👇👇👇👇

DOAMNE ISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU MILUESTENE PE NOI PACATOSII AMIN. 🙏🙏🙏
Нина Долинская 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
Amin
Dantus Valerica 👇👇👇👇👇

Doamne iartă şi ne miluieşte pe noi păcătoşii Amin !🙏
Ursu Iulia 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
Lenuta Tiron Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Doamne miluiește-ne pe noi păcătoșii Amin 🙏🙏🙏
Tatiana Lisii 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
Silvia Constantinescu Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Laura Maria Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Doamne iartane si nu ne lasa la greu!
Simone Speriatu Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Simone Speriatu 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
Doamne iartă-ne și ne miluiește pe noi păcătoși.! Amin.! 🙏🙏
Doamne ajuta Amin
Maria Sirbu Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Maria Sirbu 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
Doamne iarta ne si Ajuta ne
Doamne ajuta ai milă de noi păcătoșii.Amin!🙏🙏🙏
Cristina Elena Apostol Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Cristina Elena Apostol 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
Doamne ai milă de noi păcătoșii
Amin
Doamne ajuta
Mary Vajda Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Mary Vajda 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
Doamne Ajutăne Amin
Amin
Doamne ajută amin și ne iartă pacatele
DOAMNE AJUTA !
Doamne ai Milán de Női!
Sándor Székely Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Amin
Doamne ajută AMIN!
Lucretia Ficior Felicitări 🤝 doamnă/domnule ați fost selectată printre oameni pentru cadoul de Revelion 2023 🎉 ați câștigat un premiu de 450.000€ de la „GIGI BÉCALI” și „André Rieu”, așa că pentru a-l ridica vă rugăm să contactați secretariatul și nu WhatsApp dând clic pe această conexiune 👇👇👇👇👇👇 pentru https://wa.me/message/FLYDAQ7KHHBUI1
Lucretia Ficior Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Lucretia Ficior 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
Doamne Ajutane Amin
Nicoleta Vitan Felicitări 🤝 doamnă/domnule ați fost selectată printre oameni pentru cadoul de Revelion 2023 🎉 ați câștigat un premiu de 450.000€ de la „GIGI BÉCALI” și „André Rieu”, așa că pentru a-l ridica vă rugăm să contactați secretariatul și nu WhatsApp dând clic pe această conexiune 👇👇👇👇👇👇 pentru https://wa.me/message/FLYDAQ7KHHBUI1
Doamne apără-ne si miluieste-ne pe noi păcătosi 🙏 🙏
TE.IUBESC.DOAMNE.AMIN
Doamne ajuta
👏👏👏👏
Mariana Mihutiu Felicitări 🤝 doamnă/domnule ați fost selectată printre oameni pentru cadoul de Revelion 2023 🎉 ați câștigat un premiu de 450.000€ de la „GIGI BÉCALI” și „André Rieu”, așa că pentru a-l ridica vă rugăm să contactați secretariatul și nu WhatsApp dând clic pe această conexiune 👇👇👇👇👇👇 pentru https://wa.me/message/FLYDAQ7KHHBUI1
Mariana Mihutiu Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Mariana Mihutiu 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
Доамне ажутэне пе ной пэкэтоший. Амин.
Doamne fereste de rele Dumnezeu sa ne pazeasca de cel rau
Elena Surtea Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Elena Surtea 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
OMENIREA a întrecut toate limitele bunului simt iar violență, minciuna ,crimele ,războaiele pentru orgoliile unor state dar cel mai mult INVERSUNAREA SI REVOLTA IMPOTIVA LUI DUMNEZEU ,nu pot duce lumea spre o cale BUNA !!!! A început CERNEREA si fiecare om este responsabil pentru alegerea făcută!!!!
Mariana Bonta Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Nicolas Agb sincera sa fiu nu am ce sa fac cu atatia bani !!! Deci puteti sa i pastrati
Bunul Dumnezeu să ocrotească pe toată lumea Amin
Cristian Niculina Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Cristian Niculina 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
Doamne ajuta, miluiește ne pe noi păcătoșii!Amin!!!!!
Dana Dana Felicitări 🤝 doamnă/domnule ați fost selectată printre oameni pentru cadoul de Revelion 2023 🎉 ați câștigat un premiu de 450.000€ de la „GIGI BÉCALI” și „André Rieu”, așa că pentru a-l ridica vă rugăm să contactați secretariatul și nu WhatsApp dând clic pe această conexiune 👇👇👇👇👇👇 pentru https://wa.me/message/FLYDAQ7KHHBUI1
Dana Dana Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Dana Dana 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
AMIN
Doamne ajuta !
Doamne ajuta
Doamne ajuta AMIN
Katy Grigore Felicitări 🤝 doamnă/domnule ați fost selectată printre oameni pentru cadoul de Revelion 2023 🎉 ați câștigat un premiu de 450.000€ de la „GIGI BÉCALI” și „André Rieu”, așa că pentru a-l ridica vă rugăm să contactați secretariatul și nu WhatsApp dând clic pe această conexiune 👇👇👇👇👇👇 pentru https://wa.me/message/FLYDAQ7KHHBUI1
Petrova Istkova hahaha!
Doamne ajuta ne ,iarta ne pe noi pacatosii 🙏🏽🙏🏽🌹 ❤️🙏🏽🙏🏽🙏🏽
Butnaru Mihaela Bună ziua, felicitări, sunteți selectat drept unul dintre câștigătorii jocurilor celebrului luptător Dwayne Johnson (The Rock).
Pentru a primi premiul câștigător, scrieți la FedEx Express Global Delivery Agency pe WhatsApp:
👇 👇 👇
https://wa.me/message/EXQ6GOCG7666J1
Sau scrieți direct la adresa generală de e-mail FedEx la: [email protected]
Doamne ocroteste pe toti credincioșii
Elena Rusu Bună ziua, felicitări, sunteți selectat drept unul dintre câștigătorii jocurilor celebrului luptător Dwayne Johnson (The Rock).
Pentru a primi premiul câștigător, scrieți la FedEx Express Global Delivery Agency pe WhatsApp:
👇 👇 👇
https://wa.me/message/EXQ6GOCG7666J1
Sau scrieți direct la adresa generală de e-mail FedEx la: [email protected]
Doamne ajuta!Amin
Elena Menghesi Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Ajutane pe noi pacatisi,doamne amin,
Acum mai mult ca oricînd să punem bazele pe cuvîntul lui Dumnezeu,,,casă primim cele necesare sufletului și trupului,,,Doamne ajută…
Doamne ajuta amin
Lina Ursachi Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Lina Ursachi 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
Doamne ajuta. Amin
Alexandru George Gurgu Bună ziua, felicitări, sunteți selectat drept unul dintre câștigătorii jocurilor celebrului luptător Dwayne Johnson (The Rock).
Pentru a primi premiul câștigător, scrieți la FedEx Express Global Delivery Agency pe WhatsApp:
👇 👇 👇
https://wa.me/message/EXQ6GOCG7666J1
Sau scrieți direct la adresa generală de e-mail FedEx la: [email protected]
Doamne ajută
Amin ai in grija doamne de noi pacatosi
Doamne ajuta să aveți o seara binecuvintata
Doamne ajuta tuturor fiilor Tai.slavit sa fie numele domnului nostru Iisus Hristos si maicuta noastra sfanta Amin AMIN AMIN
Viorica Tudor Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Viorica Tudor 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
Doamne ai milă de noi dece trebuie pentru alți sã suferim noi dece trebuie pentru lacomi pentru cei ce nu se mai săturã de bani și de averi sã suferim noi oameni buni
Doamne ajuta pe toată lumea și fam mea.Amin!!!!
Amin
Fie voia lui Dumnezeu
Cat timp exista un bob de credință Dumnezeu nu ne lasă
Elena Parjolea https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
Felicitări, ați câștigat 900.000 de euro🇪🇺 🍞🌹 și o mașină de lux plus un telefon mobil iPhone 14pro max ești unul dintre cei (20) câștigători legitimi ai zilei prezentate de domnul Douglas Johnson Dwayne, sincerele noastre felicitări🎉 veți primi asta în maxim 24 de ore pe zi 🇷🇴
Vă rugăm să faceți clic pe acest link pentru a vă colecta donația pentru beneficiu
👇👇👇👇👇https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
👆👆👆👆
Mariana Ciubotariu https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
Felicitări, ați câștigat 900.000 de euro🇪🇺 🍞🌹 și o mașină de lux plus un telefon mobil iPhone 14pro max ești unul dintre cei (20) câștigători legitimi ai zilei prezentate de domnul Douglas Johnson Dwayne, sincerele noastre felicitări🎉 veți primi asta în maxim 24 de ore pe zi 🇷🇴
Vă rugăm să faceți clic pe acest link pentru a vă colecta donația pentru beneficiu
👇👇👇👇👇https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
👆👆👆👆
Saftoiu Marioara https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
Felicitări, ați câștigat 900.000 de euro🇪🇺 🍞🌹 și o mașină de lux plus un telefon mobil iPhone 14pro max ești unul dintre cei (20) câștigători legitimi ai zilei prezentate de domnul Douglas Johnson Dwayne, sincerele noastre felicitări🎉 veți primi asta în maxim 24 de ore pe zi 🇷🇴
Vă rugăm să faceți clic pe acest link pentru a vă colecta donația pentru beneficiu
👇👇👇👇👇https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
👆👆👆👆
Mos Ana https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
Felicitări, ați câștigat 900.000 de euro🇪🇺 🍞🌹 și o mașină de lux plus un telefon mobil iPhone 14pro max ești unul dintre cei (20) câștigători legitimi ai zilei prezentate de domnul Douglas Johnson Dwayne, sincerele noastre felicitări🎉 veți primi asta în maxim 24 de ore pe zi 🇷🇴
Vă rugăm să faceți clic pe acest link pentru a vă colecta donația pentru beneficiu
👇👇👇👇👇https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
👆👆👆👆
Petrov Eugenia https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
Felicitări, ați câștigat 900.000 de euro🇪🇺 🍞🌹 și o mașină de lux plus un telefon mobil iPhone 14pro max ești unul dintre cei (20) câștigători legitimi ai zilei prezentate de domnul Douglas Johnson Dwayne, sincerele noastre felicitări🎉 veți primi asta în maxim 24 de ore pe zi 🇷🇴
Vă rugăm să faceți clic pe acest link pentru a vă colecta donația pentru beneficiu
👇👇👇👇👇https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
👆👆👆👆
Bone Elena https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
Felicitări, ați câștigat 900.000 de euro🇪🇺 🍞🌹 și o mașină de lux plus un telefon mobil iPhone 14pro max ești unul dintre cei (20) câștigători legitimi ai zilei prezentate de domnul Douglas Johnson Dwayne, sincerele noastre felicitări🎉 veți primi asta în maxim 24 de ore pe zi 🇷🇴
Vă rugăm să faceți clic pe acest link pentru a vă colecta donația pentru beneficiu
👇👇👇👇👇https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
👆👆👆👆
Doamne ajuta ne pe noi păcătoși. Amin 🙏🙏🙏
Diti Diti https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
Felicitări, ați câștigat 900.000 de euro🇪🇺 🍞🌹 și o mașină de lux plus un telefon mobil iPhone 14pro max ești unul dintre cei (20) câștigători legitimi ai zilei prezentate de domnul Douglas Johnson Dwayne, sincerele noastre felicitări🎉 veți primi asta în maxim 24 de ore pe zi 🇷🇴
Vă rugăm să faceți clic pe acest link pentru a vă colecta donația pentru beneficiu
👇👇👇👇👇https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
👆👆👆👆
🙏 AMIN!
Doamne ajuta
Gabriela Precup Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Gabriela Precup 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
Doamne ajută ne Amin
Daniela Avramie https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
Felicitări, ați câștigat 900.000 de euro🇪🇺 🍞🌹 și o mașină de lux plus un telefon mobil iPhone 14pro max ești unul dintre cei (20) câștigători legitimi ai zilei prezentate de domnul Douglas Johnson Dwayne, sincerele noastre felicitări🎉 veți primi asta în maxim 24 de ore pe zi 🇷🇴
Vă rugăm să faceți clic pe acest link pentru a vă colecta donația pentru beneficiu
👇👇👇👇👇https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
👆👆👆👆
Daniela Avramie Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Daniela Avramie 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
Doamne Isuse ai milă,si îndurate de noi pacatosii
Cristina Ostaf https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
Felicitări, ați câștigat 900.000 de euro🇪🇺 🍞🌹 și o mașină de lux plus un telefon mobil iPhone 14pro max ești unul dintre cei (20) câștigători legitimi ai zilei prezentate de domnul Douglas Johnson Dwayne, sincerele noastre felicitări🎉 veți primi asta în maxim 24 de ore pe zi 🇷🇴
Vă rugăm să faceți clic pe acest link pentru a vă colecta donația pentru beneficiu
👇👇👇👇👇https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
👆👆👆👆
Amin
Doamne miluieste ne pe noi păcătoșii!Amin!
Coman Ivana https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
Felicitări, ați câștigat 900.000 de euro🇪🇺 🍞🌹 și o mașină de lux plus un telefon mobil iPhone 14pro max ești unul dintre cei (20) câștigători legitimi ai zilei prezentate de domnul Douglas Johnson Dwayne, sincerele noastre felicitări🎉 veți primi asta în maxim 24 de ore pe zi 🇷🇴
Vă rugăm să faceți clic pe acest link pentru a vă colecta donația pentru beneficiu
👇👇👇👇👇https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
👆👆👆👆
Doamne ajuta
Parasca Manea Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Parasca Manea 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
Doamne ajuta
Amin doamne ajută ne pe noi păcătoșii 🙏🙏🙏♥️
Copil Gheorghe Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Copil Gheorghe 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
Doamne ajuta-ne
Maria Peter https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
Felicitări, ați câștigat 900.000 de euro🇪🇺 🍞🌹 și o mașină de lux plus un telefon mobil iPhone 14pro max ești unul dintre cei (20) câștigători legitimi ai zilei prezentate de domnul Douglas Johnson Dwayne, sincerele noastre felicitări🎉 veți primi asta în maxim 24 de ore pe zi 🇷🇴
Vă rugăm să faceți clic pe acest link pentru a vă colecta donația pentru beneficiu
👇👇👇👇👇https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
👆👆👆👆
Doamne ajuta!
Catalina Szabo https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
Felicitări, ați câștigat 900.000 de euro🇪🇺 🍞🌹 și o mașină de lux plus un telefon mobil iPhone 14pro max ești unul dintre cei (20) câștigători legitimi ai zilei prezentate de domnul Douglas Johnson Dwayne, sincerele noastre felicitări🎉 veți primi asta în maxim 24 de ore pe zi 🇷🇴
Vă rugăm să faceți clic pe acest link pentru a vă colecta donația pentru beneficiu
👇👇👇👇👇https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
👆👆👆👆
Doamne ajută Amin
Relu Gemanaru https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
Felicitări, ați câștigat 900.000 de euro🇪🇺 🍞🌹 și o mașină de lux plus un telefon mobil iPhone 14pro max ești unul dintre cei (20) câștigători legitimi ai zilei prezentate de domnul Douglas Johnson Dwayne, sincerele noastre felicitări🎉 veți primi asta în maxim 24 de ore pe zi 🇷🇴
Vă rugăm să faceți clic pe acest link pentru a vă colecta donația pentru beneficiu
👇👇👇👇👇https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
👆👆👆👆
Doamne ajuta amin
Geta Argyelan https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
Felicitări, ați câștigat 900.000 de euro🇪🇺 🍞🌹 și o mașină de lux plus un telefon mobil iPhone 14pro max ești unul dintre cei (20) câștigători legitimi ai zilei prezentate de domnul Douglas Johnson Dwayne, sincerele noastre felicitări🎉 veți primi asta în maxim 24 de ore pe zi 🇷🇴
Vă rugăm să faceți clic pe acest link pentru a vă colecta donația pentru beneficiu
👇👇👇👇👇https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
👆👆👆👆
Geta Argyelan Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Geta Argyelan 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
Dumnezeu o sa ne ajute sanatate Liniste Pace
Maria Pricop https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
Felicitări, ați câștigat 900.000 de euro🇪🇺 🍞🌹 și o mașină de lux plus un telefon mobil iPhone 14pro max ești unul dintre cei (20) câștigători legitimi ai zilei prezentate de domnul Douglas Johnson Dwayne, sincerele noastre felicitări🎉 veți primi asta în maxim 24 de ore pe zi 🇷🇴
Vă rugăm să faceți clic pe acest link pentru a vă colecta donația pentru beneficiu
👇👇👇👇👇https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
👆👆👆👆
Maria Pricop Felicitări 🤝 doamnă/domnule ați fost selectată printre oameni pentru cadoul de Revelion 2023 🎉 ați câștigat un premiu de 450.000€ de la „GIGI BÉCALI” și „André Rieu”, așa că pentru a-l ridica vă rugăm să contactați secretariatul și nu WhatsApp dând clic pe această conexiune 👇👇👇👇👇👇 pentru https://wa.me/message/FLYDAQ7KHHBUI1
Maria Pricop Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Maria Pricop 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
Bunul dumnezeu să ne ajute amin
Cleopatra Stan https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
Felicitări, ați câștigat 900.000 de euro🇪🇺 🍞🌹 și o mașină de lux plus un telefon mobil iPhone 14pro max ești unul dintre cei (20) câștigători legitimi ai zilei prezentate de domnul Douglas Johnson Dwayne, sincerele noastre felicitări🎉 veți primi asta în maxim 24 de ore pe zi 🇷🇴
Vă rugăm să faceți clic pe acest link pentru a vă colecta donația pentru beneficiu
👇👇👇👇👇https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
👆👆👆👆
Cleopatra Stan Felicitări 🤝 doamnă/domnule ați fost selectată printre oameni pentru cadoul de Revelion 2023 🎉 ați câștigat un premiu de 450.000€ de la „GIGI BÉCALI” și „André Rieu”, așa că pentru a-l ridica vă rugăm să contactați secretariatul și nu WhatsApp dând clic pe această conexiune 👇👇👇👇👇👇 pentru https://wa.me/message/FLYDAQ7KHHBUI1
Cleopatra Stan Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Doamne eartane ferește de cel viclean aparane tara și pe noi toți amin
Dacă Dumnezeu nu lasă pe diavol pe pământ nu se întâmpla toate acestea Dumnezeu ie de vină
Doamne ajuta amin
Nelu Morariu Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Nelu Morariu 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
EU nu am citit undeva că pedepsește Dumnezeu fiindcă în toate scrierile sfinților apostoli se spune că este milostiv și îndurător fiindcă nu dorește moartea păcătosului ci îndreptarea acestuia așa că trebuie să credem în cele scrise fiindcă acesta este cuvântul Domnului Isus Hristos Mântuitorul și nu închipuirile falșilor profeți mincinoși care caută faima în detrimentul credinței adevărate care este Cuvântul Domnului
Voi nu vedeți ca vă contraziceți, Dumnezeu nu pedepsește, doar oameni lacomi ,idolatri și nesatui aduc răul, Dumnezeu oricât de milostiv ar fi nu poate mulțumi pe toți, deci ,primi care greșesc sunt chiar oamenii ce păstoresc biserica, pentru că mințiți cu nerușinare.
Doamne ai grija de familia mea si de toata lunes! Amin!🙏🙏🙏
Doina Serban https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
Felicitări, ați câștigat 900.000 de euro🇪🇺 🍞🌹 și o mașină de lux plus un telefon mobil iPhone 14pro max ești unul dintre cei (20) câștigători legitimi ai zilei prezentate de domnul Douglas Johnson Dwayne, sincerele noastre felicitări🎉 veți primi asta în maxim 24 de ore pe zi 🇷🇴
Vă rugăm să faceți clic pe acest link pentru a vă colecta donația pentru beneficiu
👇👇👇👇👇https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
👆👆👆👆
Doamne ajuta .
Dumitra Froni Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Dumitra Froni 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
Amin Doamne ajută ne
Adriana Naghi Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Adriana Naghi 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
În final ,,,ce vrei să spui,,,???bați câmpii.Ciupercă sectantă.
Buna ziua.Numele meu este doamna Arnolph Erika Gabler, 75 de ani, de nationalitate franceza si locuiesc in Munchen unde in prezent sunt internat in spital pentru ca sufar de o boala grava.Am cancer care este in faza terminala, medicul curant doar m-a informat că zilele mele sunt numărate din cauza stării mele proaste de sănătate, scrieți-mi 🙏🙏🙏
Doamne ajuta
Doamne ajută tuturor AMIN ❤️🙏
Maria Basno https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
Felicitări, ați câștigat 900.000 de euro🇪🇺 🍞🌹 și o mașină de lux plus un telefon mobil iPhone 14pro max ești unul dintre cei (20) câștigători legitimi ai zilei prezentate de domnul Douglas Johnson Dwayne, sincerele noastre felicitări🎉 veți primi asta în maxim 24 de ore pe zi 🇷🇴
Vă rugăm să faceți clic pe acest link pentru a vă colecta donația pentru beneficiu
👇👇👇👇👇https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
👆👆👆👆
Doamne ajuta amin
Angela M Florea Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Nicolas Agb sigur? La ce Nr?
Doamne ajută tuturor!
Georgeta Radu Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Georgeta Radu 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
Amin
Românii rezista fara grija…și la foamete și la frig…și la orice ce că în țara nu sa schimbat nimic….așa că linistitiva.
Amin
Doamne ai mila de noi pacatosii ! Iartane ajutane in toate si pazestene de orice primejdie ! Amin !!!
Doamne ajuta-ne pe noi păcătoși amin.!!!
Doamne sa fie mai buni! Amin
Antoneta Zugravu Felicitări 🤝 doamnă/domnule ați fost selectată printre oameni pentru cadoul de Revelion 2023 🎉 ați câștigat un premiu de 450.000€ de la „GIGI BÉCALI” și „André Rieu”, așa că pentru a-l ridica vă rugăm să contactați secretariatul și nu WhatsApp dând clic pe această conexiune 👇👇👇👇👇👇 pentru https://wa.me/message/FLYDAQ7KHHBUI1
Doamne miluiestene
Viorica Mihali https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
Felicitări, ați câștigat 900.000 de euro🇪🇺 🍞🌹 și o mașină de lux plus un telefon mobil iPhone 14pro max ești unul dintre cei (20) câștigători legitimi ai zilei prezentate de domnul Douglas Johnson Dwayne, sincerele noastre felicitări🎉 veți primi asta în maxim 24 de ore pe zi 🇷🇴
Vă rugăm să faceți clic pe acest link pentru a vă colecta donația pentru beneficiu
👇👇👇👇👇https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
👆👆👆👆
Doamne milueste 🙏
Elena Stirbu Felicitări 🤝 doamnă/domnule ați fost selectată printre oameni pentru cadoul de Revelion 2023 🎉 ați câștigat un premiu de 450.000€ de la „GIGI BÉCALI” și „André Rieu”, așa că pentru a-l ridica vă rugăm să contactați secretariatul și nu WhatsApp dând clic pe această conexiune 👇👇👇👇👇👇 pentru https://wa.me/message/FLYDAQ7KHHBUI1
Amin.
Doamne lisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluieste pe noi păcătosii fiii Tăi Doamne ajută Amin 🙏🏻🙏🏻🙏🏻
Maria Dohotariu Amin slavit să fie Domnul 🙏🙏🙏
Doamne ajuta ne pe noi păcătoșii!
Dumnezeu va restaura reformele morale , El va avea ultimul cuvant, universul are legi precise ,!!!
Doamne iartă-ne !🙏🙏🙏😢😢
DOAMNE AJUTA AMIN🙏🙏🙏😥
🙏🙏🙏
Eugenia Didea Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Eugenia Didea 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
Doamne ajuta-ne
Doamne ajuta ,ne și ne întărește an credință și sa fim mai buni Amin
Doamne Ajutãne Amin Amin Amin
Doamne ai mila de noi AMIN !
Doamne ajuta
Ecaterina Găină Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Ecaterina Găină 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
Amin
Adevarat. Popii construesc si sfintesc ziduri de sute de miloane de Euro. Pe deasupra obliga enoriasii sa le Dea o spaga consistent. Pentru munca lor sunt platiti cu salariu, din contributiile poporului. Ei participate cuvirf si constant la prostimea si saracirea poporului.
M
Doamne ajută-ne pe noi păcătoși AMIN !!!🙏🏼🙏🏼🙏🏼
Așa este nimic fara dzeu amin
Doamne ajută neputinței mele
DOAMNE AJUTA AMIN
Asta este oferta care vrei sa mi-o.dai nu sunt capabila pt așa ceva așa că scuzama nu mă implic
🙏🙏🙏🙏
Andreea Scriitoru Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Doamne ajuta tuturor!! Amin!
Cami Popa Felicitări 🤝 doamnă/domnule ați fost selectată printre oameni pentru cadoul de Revelion 2023 🎉 ați câștigat un premiu de 450.000€ de la „GIGI BÉCALI” și „André Rieu”, așa că pentru a-l ridica vă rugăm să contactați secretariatul și nu WhatsApp dând clic pe această conexiune 👇👇👇👇👇👇 pentru https://wa.me/message/FLYDAQ7KHHBUI1
Doamne ajuta
Maria Panteliciuc https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
Felicitări, ați câștigat 900.000 de euro🇪🇺 🍞🌹 și o mașină de lux plus un telefon mobil iPhone 14pro max ești unul dintre cei (20) câștigători legitimi ai zilei prezentate de domnul Douglas Johnson Dwayne, sincerele noastre felicitări🎉 veți primi asta în maxim 24 de ore pe zi 🇷🇴
Vă rugăm să faceți clic pe acest link pentru a vă colecta donația pentru beneficiu
👇👇👇👇👇https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
👆👆👆👆
🙏🙏🙏
Doamne fereste ne fi cu noi iertare ajuta ne
Intareste ne doamne da me putere sanatate de a te multumi si ne ajuta pe toticu puterile tale si rugaciunile si credinta din noi
Dumnezeu este dragoste și viata veșnică doamne ajuta amin
Amin
Doamne ajuta amin 🙏
Matteo Anna Felicitări 🤝 doamnă/domnule ați fost selectată printre oameni pentru cadoul de Revelion 2023 🎉 ați câștigat un premiu de 450.000€ de la „GIGI BÉCALI” și „André Rieu”, așa că pentru a-l ridica vă rugăm să contactați secretariatul și nu WhatsApp dând clic pe această conexiune 👇👇👇👇👇👇 pentru https://wa.me/message/FLYDAQ7KHHBUI1
Matteo Anna Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Mulțumesc, cu siguranță. DZEU nu ne va abandona. Cu noi, El este și va fi….
Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu iartane pazestene și miluestene pe noi păcătoșii robii tăi Amin.
Nina Petrov Felicitări 🤝 doamnă/domnule ați fost selectată printre oameni pentru cadoul de Revelion 2023 🎉 ați câștigat un premiu de 450.000€ de la „GIGI BÉCALI” și „André Rieu”, așa că pentru a-l ridica vă rugăm să contactați secretariatul și nu WhatsApp dând clic pe această conexiune 👇👇👇👇👇👇 pentru https://wa.me/message/FLYDAQ7KHHBUI1
Nina Petrov Felicitãri, sunteți câștigătorul celor 500.000€’ selectați printre norocoșii câștigători ai săptămânii la Fundația Gigi Becali🎁🎁🎁 Pentru a primi rapid pachetul, contactați-ne prin WhatsApp dând clic pe acest link de whatsapp:
👇👇👇
https://wa.me/message/2BW37YJSMTAVK1
pentru a vă revendica premiul (câștiguvb )
Nina Petrov 👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/5P46LHKWYTMPJ1
👆👆👆👆👆
Bună ziua, sunt asistentul direct al domnului Johnson Rock, actor și asociații săi, din serialul Hollywood. El oferă donații și pachete acestor fani pentru petrecere, ești foarte norocos🎉.
De fapt, numele dvs. a fost selectat pentru a primi 500.000 EUR gratuit💶. Pentru a continua, faceți clic pe următorul link
👇 👇 👇 👇
👇
https://wa.me/message/7U4SGDFRI775K1
👆👆👆👆👆👆👆👆👆
Ajutorul nostru si Aparatorul nostru esti Tu Dumnezeule nu ne parasi Amin
Amin
Poporul ales de el iudei au fost duși in sclavie 1000 de ani . In acest timp in templele închinate lui se făceau slujbe pentru zeul bal . Poporul lui dezbinat și risipit in lume . Fără țara fără nimic supus la exterminare Arși in crematoriu . Toți ii urăsc inclusiv bor si ortodoxi catolici etc din ro . Acum război atentate si dorința de si desfinta de ai extermina pe toți .
Așa arată dragostea lui Dumnezeu si grija lui fata de poporul ales ? !
DOAMNE AJUTA PE TOATA LUMEA , AMIN .
Petru Bun https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
Felicitări, ați câștigat 900.000 de euro🇪🇺 🍞🌹 și o mașină de lux plus un telefon mobil iPhone 14pro max ești unul dintre cei (20) câștigători legitimi ai zilei prezentate de domnul Douglas Johnson Dwayne, sincerele noastre felicitări🎉 veți primi asta în maxim 24 de ore pe zi 🇷🇴
Vă rugăm să faceți clic pe acest link pentru a vă colecta donația pentru beneficiu
👇👇👇👇👇https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
👆👆👆👆
Doamne ajută amin!
Florica Buzduga Felicitări 🤝 doamnă/domnule ați fost selectată printre oameni pentru cadoul de Revelion 2023 🎉 ați câștigat un premiu de 450.000€ de la „GIGI BÉCALI” și „André Rieu”, așa că pentru a-l ridica vă rugăm să contactați secretariatul și nu WhatsApp dând clic pe această conexiune 👇👇👇👇👇👇 pentru https://wa.me/message/FLYDAQ7KHHBUI1
Doamne ajuta ne întărește ne in credinta si da ne putere sa trecem peste tot ce va veni Amin Amin Amin
Doamne Sfinte Dumnezeule ai grija de sufletul nostru amin
Doamne ajuta ne
Eva Popa https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
Felicitări, ați câștigat 900.000 de euro🇪🇺 🍞🌹 și o mașină de lux plus un telefon mobil iPhone 14pro max ești unul dintre cei (20) câștigători legitimi ai zilei prezentate de domnul Douglas Johnson Dwayne, sincerele noastre felicitări🎉 veți primi asta în maxim 24 de ore pe zi 🇷🇴
Vă rugăm să faceți clic pe acest link pentru a vă colecta donația pentru beneficiu
👇👇👇👇👇https://wa.me/message/JO7IYGIBAHLGH1
👆👆👆👆
DOAMNE IISUSE HRISTOASE MILUESTENE PE NOI
Dificultățile sint create în lab manipularii multimilor de catre organizații academice si politico religioase. Si De catre statele biserici prin care isi îndeplinesc profetiile lor biblice ptr ca .regizate în asa fel încât sa corespunda profetiilor biblice Altfel se prabusesc zeii si o data cu ei intreaga cultura civilizatie iudeo crestina care dupa 2000ani a pus omenirea pe butuci iar acum la sfirsitul propriei istori incearca sa isi stearga urmele si crimele din istorie folosind un siretlic numit profetie biblica
Maxy Gesten dreptate aveți
Maxy Gesten atita timp cit ei controlează totu în primul rind hrana poate sa vina și foametea
Doamne iartane AMIN
Doamne ajuta Amin!