Din in şi din cânepă, dacă nu sunt întâi frânte şi zdrobite în piuă cu uneltele potrivite, nimic nu se poate face: nici funie, nici fir, nici pânză sau vreun alt lucru folositor. Nici sufletul, dacă nu e frânt şi înmuiat de feluritele ispite, nu poate să ajungă la desăvârşita cunoaştere a neputinţei sale şi la smerenie. Toate acestea au trebuinţă de multă osteneală, de nevoinţă şi de lucrare neîncetată a minţii, până când omul ajunge să îşi cunoască neputinţa şi să petreacă în smerenie întotdeauna.

Cine va putea învăţa ceva fără răbdare la învăţătură? Cine îşi va tămădui rana fără să rabde lecuirea? Cine va urma lui Hristos fără să poarte pe umeri crucea răbdării?

Nimeni. Toţi câţi au vrut să urmeze Lui au fost gata să rabde orice ispită, după cuvântul Scripturii: Dacă te apropii să slujeşti Domnului Dumnezeu, găteşte sufletul tău spre ispitire: încordează inima ta şi fii tare (Sir. 2, 1-2). Se întristează şi se tulbură tânărul în vremea învăţăturii, dar după ce va termina se va bucura foarte. Se întristează şi strigă bolnavul, nedorind să rabde durerile lecuirii, dar când se va însănătoşi va fi foarte recunoscător doctorului. Aşa se întâmplă şi cu îmbunătăţirea duhovnicească.

Nu te tulbura în necazuri, ci cu osebire bucură-te, urmând poveţei Sfântului Iacov, care ne îndeamnă aşa: Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când cădeţi în felurite ispite (Iac. 1, 2).

Prin ispite Apostolul înţelege aici toate felurile de necazuri, nenorociri, prigoane, chinuri, boli, sărăciri, pătimiri, care au loc cu îngăduinţa lui Dumnezeu, din pricina răutăţii oamenilor, de la fire, din întâmplare sau de la bântuirea vrăjmaşului. El nu vorbeşte despre o ispită anume, ci vorbeşte de feluritele ispite, şi porunceşte să avem în ele bucurie, căci toată viaţa omenească e plină de ispite, adică de felurite necazuri şi nevoi, după cuvântul Scripturii: In primejdii de râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la păgâni; în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii cei mincinoşi (II Cor. 11, 26).

Necazuri şi în afară, şi înăuntru: în afară lupte, înăuntru temeri; şi precum după val urmează alt val, după furtună altă furtună, după vânt alt vânt, aşa şi în viaţa omenească vin necaz după necaz, nenorocire după nenorocire, ispită după ispită. De aceea şi spune Iov: Au nu ispită este viaţa omului pe pământ? (Iov 7,1). Prin aceasta arată că viaţa locuitorilor pământului stă tocmai în a petrece în felurite necazuri şi năpaste şi că nu este pe pământ om fără necaz, fără suferinţă, fără ispită şi fără boală. Totuşi, Apostolul porunceşte ca în toate acestea să nu ne descurajăm, ci să ne bucurăm.

Feluritele ispite se fac pricină multor feluri de bunătăţi. Ce poate fi mai bun decât bunătăţile cereştii împărăţii, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit (I Cor. 2,9)? Şi în ce fel poate omul să le primească? Nu altfel decât prin ispite şi prin îndurarea cu răbdare a necazurilor. Prin multe necazuri se cuvine nouă să intrăm întru împărăţia lui Dumnezeu (Fapte 14, 22).

Cui i se dăruiesc cununile cereşti, dacă nu celui ce rabdă răul în ispite? Fericit bărbatul care rabdă ispita, zice Sfântul Iacov, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce îl iubesc pe El (Iac. 1,12).

Cine se va învrednici de slava veşnică? Nu cel care petrece în necazuri şi sărăcie, după cuvântul apostolesc: Căci necazul nostru de acum, uşor şi trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veşnică covârşitoare (II Cor. 4, 17)? Asta înseamnă că orice necaz ce se abate fără veste asupra noastră, chiar dacă e uşor, dacă-l răbdăm cu recunoştinţă ne mijloceşte mare slavă veşnică şi chiar mai mult decât atât: dacă-l primim dând mulţumită lui Dumnezeu, asta ne face fii ai Lui, după cum spune şi Scriptura: Dacă răbdaţi pedeapsă (prin pedeapsă Apostolul înţelege aici orice necaz şi năpastă ce se întâmplă cu îngăduinţa lui Dumnezeu), Dumnezeu Se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte? Iar dacă sunteţi fără de certare, de care toţi au parte, atunci sunteţi fii din preacurvie, nu fii adevăraţi (Evr. 12, 7-8).

SFANTUL DIMITRIE AL ROSTOVULUI

Fragment din cartea „DACA VREI SA AJUNGI LA CER. SFATURI DE ŢINUT MINTE”, Editura Sophia