Guvernatorul statului american Dakota de Nord, Jack Dalrymple (Republican) a semnat pe 26 martie decretul de promulgare a celei mai restrictive legi a avortului din întreaga țară. Aceasta protejează contra avortului fătul din momentul în care inima sa începe să bată, la aproximativ 6 săptămâni după procreare.

Marsul-Pentru-Viata-Pro-Vita-mediafax-foto-alin-matei

În același timp, Dalrymple a mai promulgat alte două legi similare, adoptate cu câteva zile înainte de legislativul local: prima interzice avorturile efectuate doar din motive genetice sau motivate de sexul nedorit al copilului, iar a doua cere medicilor care practică avortul să fie angajații unui spital.

Citeşte şi:  Orice creștin cu o conștiință trează nu își poate da votul unor forțe politice anticreștine

Foarte recent statul Arkansas adoptat o măsură similară, dar din săptămâna a 12-a de sarcină.

Mai multe alte state americane au adoptat în ultimii ani legi sau măsuri administrative pentru a limita avortul, iar altele le vor urma în lunile următoare, în speranța că vor putea provoca revizuirea, la Curtea Supremă federală, a deciziilor din 1973 care au legiferat avortul pe toată durata sarcinii (Roe v. Wade și Doe v. Bolton), după cum anunță portalul LifeSiteNews.com.

Citeşte şi:  Părintele Nicolae Tănase: DESPRE PURTAREA DUHOVNICEASCĂ A FEMEII ÎN TIMPUL SARCINII

Sursa: Cultura Vietii