„Pusu-te-a pe tine, Sfinte Vasile, Dumnezeu-Cuvantul, tarie buna Bisericii Sale, cel ce cu tunetul cuvintelor tale amutesti gurile ereticilor; iar noi credinciosii, bucurandu-ne, cantam lui Dumnezeu: Aliluia!”

Cum a apărat Sfântul Vasile cel Mare dreapta credință

Referitor la atitudinea sa demnă şi neînfricată contra împăratului Valens, susţinător al ereziei ariene, şi la felul cum au biruit ortodocşii în frunte cu Sfântul Vasile într-una din disputele cu arienii, literatura duhovnicească ne transmite această întâmplare în care este relatat cum împăratul Valens (364-378), el însuși fiind partizanul ereziei ariene, a dat sfântul locaș ortodox din cetatea Niceea comunității ereticilor arieni și a gonit poporul drept-credincios de acolo. Drept aceea, în mare mâhnire fiind toată mulţimea dreptcredincioşilor, a sosit acolo marele Vasile, apărătorul cel de obşte al Bisericilor, la care toată mulţimea celor dreptcredincioşi venind, cu strigare şi cu tânguire, i-a spus strâmbătatea ce li s-a făcut lor de împărat. Iar Sfântul, mângâindu-i pe ei prin cuvintele sale, îndată s-a dus la împărat, la Constantinopol şi, stând înaintea lui, i-a zis: „Cinstea împăratului stă în judecata sa. Iar înţelepciunea zice: Dreptatea împăratului la judecată se vede. Deci pentru ce, împărate, ai făcut judecată nedreaptă, izgonind pe dreptcredincioşi din Sfânta Biserică şi dând-o rău-credincioşilor?” Zis-a lui împăratul: „Tot la învinuiri te întorci, Vasile? Nu ţi se cuvine ţie să fii aşa”. Răspuns-a Vasile: „Se cuvine mie, pentru dreptate a muri”. Şi înfruntându-se ei şi împotrivindu-se, sta acolo de faţă mai marele bucătarilor împărăteşti, numit Demostene, acela, vrând să ajute arienilor, a spus ceva cu glas încet ocărând pe Sfântul. Iar Sfântul a zis: „Vedem aici şi pe necărturarul Demostene”. Iar stolnicul, ruşinându-se, iarăşi a grăit ceva împotrivă. Sfântul i-a zis: „Lucrul tău este să ai grijă de mâncări, nu să fierbi dogmele Bisericii”. Şi a tăcut Demostene ruşinat.

Iar împăratul, pe de o parte, mâniindu-se şi, pe de alta, ruşinându-se, a zis Sfântului Vasile: „Să mergi tu între dânşii să faci dreptate, dar aşa să judeci, ca să nu judeci cu părtinire poporului de-o credinţă cu tine”. Iar Sfântul a răspuns: „De voi judeca cu nedreptate, apoi şi pe mine la surghiun să mă trimiţi şi pe cei de o credinţă cu mine să-i izgoneşti şi Biserica să o dai arienilor”. Şi, luând Sfântul scrisoarea de la împărat, s-a întors la Niceea. Şi, chemând pe arieni, le-a zis lor: „Iată, împăratul mi-a dat mie putere ca să fac judecată între voi şi între dreptcredincioşi pentru biserica pe care aţi luat-o cu sila. Iar ei au răspuns lui: Deci, judecă, dar după judecata împăratului”. Iar Sfântul le-a zis: „Să mergeţi, şi voi arienii şi voi, dreptcredincioşilor, şi să închideţi biserica şi, încuind-o, să o pecetluiţi cu peceţile, voi cu ale voastre şi aceştia cu ale lor, şi să puneţi de amândouă părţile păzitori. Şi mergând mai întâi voi, arienii, să vă rugaţi trei zile şi trei nopţi şi, după aceasta, să vă apropiaţi de biserică. Şi de se vor deschide singure, cu rugăciunile voastre, uşile bisericii, apoi să fie a voastră biserica în veci. Iar de nu, ne vom ruga noi o noapte şi vom merge cu litie, cântând, la biserică şi de se vor deschide nouă, să o avem pe ea în veci. Iar de nu se vor deschide nici nouă, nici vouă, apoi, iarăşi, a voastră să fie biserica”. Şi plăcut a fost cuvântul acesta înaintea arienilor. Iar dreptcredincioşii se mâhneau asupra Sfântului, zicând că nu după dreptate, ci după frica împăratului a făcut judecata. Şi, luându-se multe măsuri de pază de către amândouă părţile, sfânta biserică străjuită a fost cu tot dinadinsul, pecetluită şi întărită. Şi, rugându-se arienii trei zile şi trei nopţi şi de biserică apropiindu-se, nu s-a făcut nici un semn. Şi se rugau de dimineaţă până la al şaselea ceas, strigând: Doamne miluieşte şi nu s-au deschis uşile bisericii şi s-au dus fără dar şi ruşinaţi.

Atunci, marele Vasile, adunând pe toţi dreptcredincioşii, cu femeile şi copiii, au ieşit din cetate la biserica Sfântului Mucenic Diomid, făcând acolo priveghere de toată noaptea, apoi au mers dimineaţa cu toţii la cea soborniceasca biserică pecetluită, cântând: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi”. Apoi, stând înaintea uşii bisericii, a zis către popor: „Ridicaţi mâinile voastre şi strigaţi cu dinadinsul: Doamne miluieşte”. Şi aceasta făcându-se, a poruncit Sfântul ca să se facă tăcere şi, apropiindu-se de uşă, a însemnat-o cu semnul crucii de trei ori şi a zis: „Bine este cuvântat Dumnezeul creştinilor, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor”. Şi, glăsuind tot poporul: Amin!, îndată s-a făcut cutremur şi au început a se sfărâma zăvoarele, au căzut întăriturile, s-au dezlegat peceţile şi s-a deschis uşa, ca de un vânt şi furtună mare, şi s-a lovit uşa de zid. Iar dumnezeiescul Vasile a început a cânta: „Ridicaţi porţile voastre, ridicaţi-vă porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei”. Şi, intrând Vasile în biserică, cu toată mulţimea dreptcredincioşilor, şi, săvârşind dumnezeiasca slujbă, a slobozit pe popor cu veselie. Iar mulţimea fără de număr de arieni, văzând acea minune, s-a lepădat de credinţa lor cea rea şi la cei dreptcredincioşi s-au adăugat. Şi, aflând şi împăratul, de o judecată dreaptă ca aceasta a Sfântului Vasile, şi de minunea aceea preaslăvită, s-a mirat foarte şi a defăimat urâciunea relei credinţe ariene, însă, orbindu-se de răutate, nu s-a întors la credinţa cea dreaptă şi a pierit rău după aceea. Că, biruit şi rănit fiind el în război, în părţile Traciei, a fugit şi s-a ascuns într-o şură de paie. Iar urmăritorii lui, înconjurând şura cu foc, au aprins-o şi, acolo, împăratul arzând, şi-a dat sfârşitul. Şi a fost moartea aceasta a împăratului, după moartea Sfântului Vasile, dar în acelaşi an, întru care Sfântul s-a mutat către Domnul

(Cf. Proloagele pe luna Ianuarie).