Într-o mănăstire din Thessalonic era un ieromonah care s-a avântat în lupta pentru dobândirea virtuții. Stând acolo, nevoitorul cucerniciei a fost încercat de o boală. Era o boală grea, cunoscută ca algocefalee sau durere de cap cronică. Starea lui era așa de gravă încât, fără un anume leac, moartea ar fi fost aproape sigură.

Deși moartea a fost amânată o vreme, durerea de cap nu a încetat. La început, durerile apăreau din când în când, cam o dată pe lună. Cu vremea însă, simptomele bolii se arătau de două sau trei ori pe lună. Mai apoi durerea revenea des și tot mai puternică. Starea aceasta a durat vreme de șapte ani fără contenire, ba chiar înrăutățindu-se.

Bolnavul părea că își pierduse simțirile, văzându-se că este tulburat după felul cum gemea. Din nou, moartea părea de neocolit, dar de data aceasta bolnavul nu mai voia nici un tratament sau medicament. Cum avea să se termine această boală? Ieromonahul nu mai avea nici o nădejde să scape cu viață. Socotind că boala sa îl va duce la moarte, și-a îndreptat gândurile numai asupra vieții viitoare. Cu suspine și lacrimi către Dumnezeu, căuta o pocăință adevărată.

Citeşte şi:  Povestire înfricoșătoare de la parintii pustiei: Atata duhoare exista in iad, incat...

Se învinuia pe sine pentru nepurtarea sa de grijă și pentru greșelile sale, dar se și temea, căci nu avea cui să împărtășească mâhnirea lui sau pe cineva care să se roage pentru tămăduirea sufletului său. Atunci și-a adus aminte de o veche cunoștință, un prieten, răposatul Arhiepiscop Grigorie Palama. Și-a amintit de sfințenia ierarhului și de felul cum păstorea turma sa plin de dumnezeiască insuflare. Îi părea tare rău că nu fusese de față când fericitul bărbat se mutase la Domnul. Atunci s-a gândit întru sine: „Dacă m-aș fi aflat acolo, ca să aud cele din urmă cuvinte ale sale și să primesc sfânta sa binecuvântare, această amintire mi-ar fi fost ocrotire și armă de apărare”.

Citeşte şi:  Rugăciunea inimii făcută cu smerenie are harul care arde pe demon

Deci, jelindu-și starea nenorocită, ieromonahul a adormit și îndată a avut o vedenie pe care a istorisit-o.

„M-am văzut în altarul bisericii Sfântului Dimitrie cel Minunat. Acolo am zărit un strălucit ierarh care stătea înaintea Sfintei Mese și săvârșea Sfintele Taine. Atunci am îngenuncheat înaintea lui și l-am rugat să-mi dea sfânta sa binecuvântare. Însă el părea că nici nu aude cererea mea, căci mintea îi era cu totul cufundată în slujirea Tainelor și atenția îndreptată asupra Sfintei Mese. Dar, după scurtă vreme, el s-a întors către mine și și-a pus mâna dreaptă pe creștetul meu, chiar în locul unde mă durea mai tare. Apoi a făcut semnul Sfintei Cruci și din degetele sale parcă a curs ulei sfințit cu care mi-a uns fața.”

Citeşte şi:  Diferenta dintre ortodocsi si protestanti in ceea ce priveste mantuirea noastra, mai exact greselile pe care le fac protestantii

Aceasta a fost vedenia ieromonahului. Când s-a trezit din somn, orice urmă de deznădejde, mâhnire și întristare a pierit. Nu a mai suferit de dureri de cap ori de altceva. Deci a mulțumit din inimă Domnului și slujitorului Său, Grigorie.

(Viaţa şi nevoinţele celui între sfinţi părintelui nostru Grigorie Palama, Arhiepiscopul Thessalonicului, traducere de Constantin Făgeţan, Editura Egumenița, București, 2006, p. 122)