După ce Moaștele Sfântului Ioan Iacob au fost aduse și puse în biserică, Patriarhul Benedict și alți doi episcopi au făcut sinod să-l îngroape pe Sfântul Ioan Iacob înapoi zicând că nu este sfânt și nu este de neam grec.
Alții au zis să-l bage în gropnița mănăstirii, care este sub biserică, având o intrare pe sub scara ce urcă spre clopotniță și mănăstire.
Dar aici erau băgate roabe, lopeți, saci cu ciment și tot felul de scule, pentru că atunci se lucra la drumul ce coboară spre mănăstire iar gropnița era plină cu tot felul de materiale. Astfel, Sfântul Ioan Iacob a rămas în biserică pentru că nu aveau unde să-l pună o vreme.
După un timp însă, Patriarhul, cu acei episcopi, văzând că se intensifică pelerinajul și multă lume vorbește despre Sfântul Ioan Iacob de la Hozeva, s-au întrunit din nou și au făcut un consiliu luând din nou hotărârea să-l îngroape pe Sfântul Ioan Iacob.
Atunci, Patriarhul a făcut infarct și a murit, un altul a făcut blocaj renal astfel încât într-un an s-au curățat toți cei trei care au vrut să-l îngroape pe Sfântul Ioan Iacob.
Așa i-a pedepsit Dumnezeu pe cei fără evlavie față de alți Sfinți decât cei din neamul lor.
(Extras din Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul – Opere complete, Editura Doxologia, 2013)
După ce Moaștele Sfântului Ioan Iacob au fost aduse și puse în biserică, Patriarhul Benedict și alți doi episcopi au făcut sinod să-l îngroape pe Sfântul Ioan Iacob înapoi zicând că nu este sfânt și nu este de neam grec. Alții au zis să-l bage în gropnița mănăstirii, care este sub biserică, având o intrare […] 👉 https://c.aparatorul.md/nifwn
După ce Moaștele Sfântului Ioan Iacob au fost aduse și puse în biserică, Patriarhul Benedict și alți doi episcopi au făcut sinod să-l îngroape pe Sfântul Ioan Iacob înapoi zicând că nu este sfânt și nu este de neam grec. Alții au zis să-l bage în gropnița mănăstirii, care este sub biserică, având o intrare […] 👉 https://c.aparatorul.md/yc3br 👈
Doar cretin hoito
Emy Emanuel Iordache
Deja esti HOIT, naparca.
Amin Doamne ajută-ne
Domne ajutâ Amin.
Doamne ajută ! ❤️😇🌹
Care pedeapsa vorbești ,, secretul străbunilor jurământul Șarpelui ? Voi satanici ce închideți mintea oamenilor, toți cei care conduceți tari cât și iezuiti, francmasoni, masoni lojeri, preoți , voi slujiți satanei , oamenii buni nu va pierdeți credință în Dumnezeu, IAHWE ISUS ȘI SFÂNTUL DUH, ei cred în satana și puteți căuta acest lucru, pe google, jurământul serpilor, cât și secretul străbunilor, și veți găsi căci vor dobor planeta jupiter și va fi o explozie mare care va distruge stratosfera și oxigenul, așa vor sa distrugă omenirea
Amin ! Doamne iartane și ne ajuta !
Amin
💖💖💖
Daa, credință? Și alții au avut credință,s-au rugat,și cu credința au rămas și singuri.Cu promisiunile mincinoase ale dzeului vostru și .bolnavi după ce i-a mai jurat pe alții .și au rămas și fără persoanele dragi lor lîngă ei.Asta e credința voastră grozavă care cică ajută;așa-i? La dracu s-o ia de credință,Mai bine lipsă.Mai bine fără ea și nu-ți mai pierzi timpul,și mai ales emoții degeaba ani de zile.Pastrati-vă dzeul și credința în el.Nimic nu merită neliniștea aia și nopțile nedormite ani de zile. ,Să vă spălați pe cap cu dzeul vostru.si cu credința voastră.
Cristina Ungurusan ferească Dumnezeu doamna ce scuipați din gura că Satana va ispitit nu Dumnezeu
Ecaterina Tiproc Da,da,bine ,bine.🤣 .Du-te ,puneți baticul și pupă icoane care va prostesc cu lacrimile lor false.Scuteste-ma de Prostiile tale.Nici măcar n-ai citit biblia dar vorbești de Satana.Du-te ….habotnică nebună.!! Nu stau să mă enervez cu tine..Vezi că te așteaptă niste moaște .Drum bun și cale bătută!!.😃😅
Ecaterina Tiproc sa vedeți voi in curând ăștia habotnici religioși egal din ce religie faceți parte ce o să urlați la ce o sa vedeți și la cat de creduli ați fost ,că ați crezut in legile satanei
Cristina Ungurusan ho nebuno că eu nu te-am făcut nebună și nu tergiversa lucrulie nu te pune nimeni cu forța să slujești lui Dumnezeu tinel in tine părerile tale și nu le expune pe fesbuc nu te forțează nimeni să citești Biblia
Amb Maria nu te pune nimeni cu forța să crezi in Dumnezeu și nu veni cu blasfemie nu te pune nimeni să slujești lui Dumnezeu inel in tine dar nu pune pe fesbuc că pentru voi care defăimați pe Dumnezeu sinteti trași în jos de Satana rugativa lui dar lăsați pe ceilalți în pacea Domnului nu ii trageți după voi
Ecaterina Tiproc tu fugi fuguța la Spiridon, că iasă la noapte din raclă și umblă tot pământul de i se tocesc pingelele de atâta alergare… să fii acolo să-i ștergi papuci… eu cred în Dumnezeu, dar nu în minciunile popilor cu care vă prostesc pentru bani…