Creştinul care a postit, s-a spovedit şi s-a împărtăşit cu Sfintele Taine înnoieşte în sine izvoarele harului, deschise în el prin Sfântul Botez, care după aceea au fost de atâtea ori înnoroite prin nepăsare şi căderi, şi de atâtea ori au fost curăţite prin pocăinţă. Acum, ele sunt iarăşi curăţite după ultimele căderi.

Citeşte şi:  Aveți grijă de credința voastră sfântă, care este o comoară neprețuită, cu ajutorul căreia veți intra în Împărăția Cerului

Să le păzim deci, cel puţin de acum, să nu le astupăm iarăşi prin neluare aminte, împrăştiere şi nepăsare faţă de acele lucrări prin care se păstrează curăţenia şi dreapta curgere a apelor lor.

Să prelungim postirea, să nu dăm frâu liber simţurilor, să nu contenim a ne ruga cu osârdie şi lacrimi, să nu uităm faptele dragostei, să căutăm ascultarea cuvântului lui Dumnezeu şi, mai presus de toate, să vorbim cu Domnul, Care este în noi, şi prin această împreună-vorbire să păstrăm în noi frica de Domnul şi râvna de a plăcea lui Dumnezeu, în care se şi află izvoarele vieţii noastre duhovniceşti!

Citeşte şi:  Este foarte trist ca preotul să iasă pe uşile împărăteşti, să-i cheme pe creştini să se împărtăşească şi nimeni să nu se apropie!

 

(Sfântul Teofan Zăvorâtul,Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, p. 39)