Europa se transformă sub aspect identitar. Afluxul masiv de imigranţi musulmani, o bună parte originari din Africa, schimbă Europa nu doar religios, ci şi cultural, rasial, social. Într-un viitor nu foarte îndepărtat o va schimba şi comportamental.

În articolul „Islamizarea Europei” am vorbit despre metamorfozele demografice care se produc astăzi în Franţa şi Belgia; el au devenit în ultimele decenii un fel de bastioane ale lumii musulmane pe continentul european. În Spania se înregistrează procese asemănătoare; acolo se înfăptuieşte o nouă etapă de „arabizare” a acestei ţări, nu pe cale militară, cum a fost în secolul VII, ci pe calea imigraţiei masive şi a natalităţii înalte a imigranţilor musulmani. 70% din musulmanii din Spania se autoidentifică nu drept spanioli, ci în corespundere cu ţara lor de origine sau religia musulmană. Deci, asimilarea lor e ca şi inexistentă. Autoidentificarea ca musulmani în rândul imigranţilor e un fenomen în creştere în majoritatea ţărilor europene.

Deci, vedem că odată cu majorarea numărului de imigranţi, integrarea lor în societatea-gazdă devine şi mai dificilă, şi mai puţin dorită, de ambele părţi. Într-o măsură şi mai mare decât în cazul Statelor Unite ale Americii (unde fusese aplicat „cazanul identitar”), imigranţii din ţările europene multiculturaliste îşi păstrează propria identitate, cultivându-şi propriile tradiţii, religia, stilul de viaţă. Un studiu efectuat în 2009 pe minoritatea turcă din Germania dezvăluie modul deficitar de integrare a imigranţilor, mai ales musulmani, într-o societate europeană. Între turci şi germani încă mai există o „prăpastie mentală” şi până şi turcii care locuiesc în Germania de 50 de ani se simt străini; de altfel, turcii nici nu se grăbesc să se integreze, preferând să se izoleze în cadrul unor insuliţe etnice distincte.

Mai mult, în cadrul comunităţii turceşti a te eticheta german şi nu turc se consideră imoral. În consecinţă, în Germania s-a format o societate paralelă, în care turcii germani se identifică pe sine după ţara de origine, chiar dacă n-au vizitat-o niciodată, iar religia musulmană este cultivată în mod afirmativ şi expansiv, în detrimentul religiei creştine, tradiţionale pe continentul european.

Conform datelor ministerului de interne al Germaniei din 2009, în această ţară la acel moment locuiau peste 4,3 milioane de adepţi ai Islamului, adică circa 5% din populaţie. În 1945 aceştia erau doar 6000, în 1971 deja 250.000, în 1981 – 1,7 milioane de musulmani. Tendinţa e grăitoare de la sine. O situaţie asemănătoare este înregistrată şi în alte state ale UE. În ultimii 30 de ani numărul musulmanilor în Europa s-a dublat; către 2015 se presupune că se va dubla din nou. Iar potrivit publicaţiei italiene Corriere della Sera, care operează cu date ale Institutului American de Politici Migraţioniste, către anul 2050 circa 20% din populaţia Europei va fi musulmană.

Există însă prognoze şi mai impresionante în această privinţă; astfel, unii experţi apreciază că musulmanii vor constitui în 2050 o treime sau chiar o jumătate din populaţia Europei. Politologul Aleksei Malaşenko, unul dintre cei mai importanţi experţi ruşi în tematica evoluţiei Islamului, susţine că populaţia Europei se va reduce către anul 2050 cu 14% şi va constitui 630 milioane, iar cota musulmanilor va fi în creştere.

Aparent, cifrele procentuale din prezent nu par foarte înalte. Astfel, la începutul anului 2011, musulmanii (de toate etniile) constituiau 6% din populaţia Belgiei, câte aproximativ 5,7% în Franţa, Austria şi Elveţia, 5,5% în Olanda, 5% în Germania, 4,9% în Suedia, 4,7% în Grecia. În Marea Britanie, musulmanii constituiau 4,6% din populaţia totală. Dar trebuie să atragem încă o dată atenţia la rata foartă înaltă a creşterii lor numerice; astfel, în Marea Britanie, numărul musulmanilor timp de zece ani, din 2001 până în 2011, a crescut cu 74% – de la 1,65 milioane la 2,87 milioane.

Iar la nivel de minorităţi etnice în general, situaţia în Marea Britanie e şi mai sugestivă; din 2001 până în 2009, numărul minoritarilor a crescut de la 6,6 milioane la 9,1 milioane. La ziua de astăzi, practic fiecare al şaselea locuitor al Angliei şi al Wales-ului este de culoare, ceea ce, aşa cum susţin observatorii britanici, schimbă cu desăvârşire şi pentru totdeauna faţa Marii Britanii.

În Londra, potrivit recensământului din 2011, albii de origine britanică reprezintă doar 45% din populaţie, comparativ cu 60% în anul 2001; britanicii au devenit minoritari în capitala lor. Cifrele la capitolul natalitate sunt şi mai impunătoare: în Londra, două treimi din nou-născuţi fie că provin din familii ale migranţilor, fie că au cel puţin un părinte migrant. În alte oraşe britanice situaţia e la fel şi rata naşterilor printre migranţi e în creştere. E curios să observăm şi în Londra acelaşi fenomen, care e caracteristic şi pentru SUA şi Federaţia Rusă – părăsirea de către locuitorii nativi a zonelor unde migranţii devin numeroşi.

Astfel, în perioada anilor 2001 – 2011 din Londra au plecat circa 620.000 de londonezi albi nativi. Spaţiul eliberat este în scurt timp ocupat de migranţi. Potrivit calculelor sociologilor, către anul 2030 musulmanii vor constitui 8,2% din populaţie Marii Britanii. La o rată de 10% va fi numărul musulmanilor în Austria, Franţa, Belgia; adică în doar două decenii reprezentativitatea lor procentuală la nivel de populaţia acelor ţări se va dubla.

Populaţia oraşului Oslo, capitala Norvegiei, către anul 2040, potrivit prognozelor sociologice cele mai optimiste, va fi constituită aproape în jumătate din imigranţi. O situaţie asemănătoare va fi înregistrată şi în alte importante oraşe norvegiene. Iar în Norvegia per ansamblu populaţia reprezentată de imigranţi va fi în 2040 de aproape o pătrime. În Oslo deja cel mai răspândit nume printre copiii de gen masculin este Mahomed [13]. Aceeaşi situaţie printre nou-născuţi e valabilă şi pentru primele două oraşe belgiene, Bruxelles şi Antwerpen.

În oraşul elveţian germanofon Zürich, mai mult de două treimi din elevii care frecventează 80 de şcoli nu vorbesc germana. La o şcoală din cartierul Sihlfeld numai un elev este vorbitor nativ de germană. În oraşul Basel, autorităţile sunt nevoite să impună o cotă de cel puţin 30% de vorbitori nativi de germană, pentru a ameliora problema cu ghetto-izarea şcolilor.

În mod simţitor a sporit populaţia musulmană în Balcani, pe teritoriul fostei Iugoslavii, unde aceştia sunt în număr de peste 4 milioane (comparativ cu 2,1 milioane acum jumătate de secol). Musulmanii reprezintă 40% din populaţia Bosniei şi Herţegovinei, peste 70% din populaţia Albaniei. Aceste date sprijină prognoza că în timpul cel mai apropiat Islamul va deveni a doua religie ca importanţă în Europa, iar în contextul secularizării generale, va deveni şi religia numărul unu pe continent.

Musulmanii cuceresc Europa demografic şi, deocamdată, nu există modalităţi eficiente prin care acest proces poate fi oprit. Se pare că e cam târziu de întreprins ceva, fără riscul de a compromite libertăţile şi pacea de pe continent.