Perspectiva ortodoxă asupra lumii de ieromonah Serafim Rose († 1982)

A apărut în original în The Orthodox Word, vol. 18, nr. 4 (105), iulie-august 1982, p. 160-176

Partea I

  PARTEA A II-A

Ce putem face

Anume, ce putem face pentru a dobândi această conştientizare, această înţelegere, şi cum putem s-o facem roditoare în vieţile noastre ? Voi încerca să răspund la această întrebare în două părţi: prima, privind conştientizarea noastră a lumii din jur, care ca niciodată în istoria creştinismului a devenit duşmanul nostru cu bună ştiinţă; şi a doua, privind conştientizarea noastră a Ortodoxiei, despre care mi-e teamă că cei mai mulţi dintre noi cunosc mult mai puţin decât ar trebui să ştim, mult mai puţin decâttrebuie să ştim dacă dorim să o păstrăm.

În primul rând, din moment ce fie că vrem fie că nu noi suntem în lume (şi efectele ei sunt resimţite cu putere chiar într-un loc îndepărtat precum mânăstirea noastră de aici), trebuie să-i facem faţă ei şi ispitelor ei în mod direct şi realist, dar fără a-i ceda; în special, trebuie să-i pregătim pe tinerii noştri pentru ispitele cu care se confruntă şi, ca să spunem aşa, să-i vaccinăm împotriva acestor ispite. Trebuie să conştientizăm că lumea care ne înconjoară arareori ajută şi aproape întotdeauna împiedică creşterea copilului în adevăratul duh ortodox. Trebuie să fim pregătiţi zi de zi pentru a răspunde influenţei lumii cu principiile unei educaţii creştine sănătoase.

Aceasta înseamnă că ceea ce învaţă un copil la şcoală trebuie să fie verificat şi corectat în mod constant acasă. Nu putem crede că ceea ce învaţă el la şcoală este pur şi simplu ceva util sau lumesc şi nu are nimic de-a face cu educaţia sa ortodoxă. El poate învăţa deprinderi şi lucruri folositoare (cu toate că multe şcoli din America de astăzi eşuează lamentabil chiar şi în această privinţă; mulţi profesori ne spun că tot ce pot face este să-i ţină pe copii în linişte în clasă, fără ca măcar să-i înveţe ceva), dar chiar dacă primeşte doar atât, el învaţă de asemenea multe atitudini şi filozofii greşite.

Atitudinea de bază a unui copil faţă de şi preţuirea literaturii, muzicii, istoriei, artei, filozofiei, chiar a ştiinţei, şi bineînţeles a vieţii şi religiei trebuie să vină în primul rând nu de la şcoală, deoarece şcoala îţi va da toate acestea amestecate cu filozofie modernă; ea trebuie să vină mai întâi de acasă şi din Biserică, pentru că altfel el este silit la a fi educat în mod eronat în lumea de astăzi, în care educaţia publică este în cel mai bun caz agnostică şi în cel mai rău caz făţiş atee sau anti-religioasă. Desigur, în Uniunea Sovietică toate acestea îi sunt impuse copilului, fără nici un fel de religie şi cu un program activ de a-l face pe copil ateu.

Părinţii trebuie să cunoască cu precizie ce sunt învăţaţi copiii lor la cursurile educaţionale, care sunt aproape universale astăzi în şcolile americane, şi să corecteze acasă, nu numai printr-o atitudine onestă faţă de acest subiect (îndeosebi între taţi şi fii – un lucru foarte rar în societatea americană), ci şi printr-o expunere limpede a aspectului moral care lipseşte cu desăvârşire din educaţia publică.

Părinţii trebuie să ştie ce gen de muzică ascultă copiii lor, ce conţin filmele pe care ei le văd (ascultând şi privind împreună cu ei când este necesar), la ce fel de limbaj sunt expuşi şi ce fel de limbaj folosesc, şi să le dea perspectiva creştină asupra tuturor acestora.

Televizorul – în casele unde nu există îndeajuns curaj pentru a-l arunca pe fereastră – trebuie controlat şi supravegheat cu stricteţe pentru a evita efectele nocive ale acestui aparat care a devenit principalul promotor al atitudinilor şi ideilor anti-creştine chiar acasă, mai ales către cei tineri.

Vorbesc de creşterea copiilor deoarece aici loveşte întâi lumea pe creştinii ortodocşi şi îi formează pe cei mici după chipul ei; odată formate atitudinile greşite într-un copil, sarcina de a-i da o educaţie creştină devine de două ori mai grea.

Dar nu numai copiii, ci noi toţi ne confruntăm cu lumea care încearcă să ne formeze într-un anti-creştinism, prin intermediul şcolilor, televiziunii, filmelor, muzicii la modă şi al tuturor celorlalte influenţe care apasă asupra noastră, îndeosebi în marile oraşe. Trebuie să fim conştienţi că ceea ce este pus asupra noastră este dintr-o singură bucată; are un ritm anume, are un mesaj anume pe care ni-l transmite, acest mesaj al închinării la sine, al relaxării, al nepăsării, al distracţiei, al renunţării la orice gând privind cealaltă lume, sub diferite forme, fie prin muzică, fie prin filme, televiziune, sau prin ceea ce se învaţă în şcoli, felul în care sunt accentuate subiectele, felul în care este prezentat contextul, şi orice altceva; există un lucru anume care ne este dat. Este în realitate o educaţie în ateism. Noi trebuie să rezistăm prin cunoaşterea exactă a ceea ce lumea încearcă să ne facă, şi prin alcătuirea şi transmiterea [mai departe a] răspunsului nostru creştin ortodox la aceasta.

Ca să fiu sincer, urmărind modul în care familiile ortodoxe de astăzi trăiesc şi transmit ortodoxia lor, s-ar părea că această bătălie este mai adeseori pierdută decât câştigată. Procentul creştinilor ortodocşi care îşi păstrează identitatea ortodoxă intactă şi nu sunt schimbaţi după chipul lumii de astăzi este într-adevăr mic.

Însă, nu este necesar să privim lumea din jurul nostru ca fiind cu totul rea. De fapt, pentru supravieţuirea noastră ca ortodocşi noi trebuie să fim îndeajuns de înţelepţi încât să folosim orice este pozitiv în lume spre folosul nostru. Aici voi expune câteva idei despre cum putem folosi ceva din lume, care pare a nu avea nimic de-a face în mod direct cu Ortodoxia, pentru a ne alcătui perspectiva noastră ortodoxă asupra lumii.

Copilul care a fost expus din primii ani de viaţă la muzica clasică de calitate, şi a văzut că sufletul său este transformat de ea, nu va fi nici pe departe atât de ispitit de ritmul brut şi mesajul rock-ului şi al altor forme contemporane de pseudo-muzică, pe cât este cineva care a crescut fără o educaţie muzicală. O astfel de educaţie muzicală, precum au spus câţiva stareţi de la Optina, rafinează sufletul şi îl pregăteşte pentru primirea impresiilor duhovniceşti.

Copilul care a primit o educaţie în ce priveşte literatura, drama şi poezia de calitate şi a simţit efectul lor în propriul suflet – adică, s-a bucurat cu adevărat de ele – nu va deveni cu uşurinţă un dependent de filmele şi programele de televiziune contemporane şi de romanele ieftine care devastează sufletul şi îl îndepărtează de la calea creştină.

Copilul care a învăţat să vadă frumuseţea în pictura şi sculptura clasică nu va fi atras cu uşurinţă de perversitatea artei contemporane sau de produsele stridente ale publicităţii moderne şi pornografiei.

Copilul care cunoaşte câte ceva despre istoria lumii, îndeosebi din timpurile creştine, şi despre cum trăiau şi gândeau alţi oameni, în ce erori şi capcane au căzut oamenii îndepărtându-se de Dumnezeu şi de poruncile Sale, şi ce vieţi slăvite si însemnate au dus când I-au fost credincioşi – vor discerne viaţa şi filozofia vremurilor noastre şi nu vor fi înclinaţi către a urma prima filozofie sau mod de viaţă nou pe care-l întâlneşte. Una din problemele fundamentale cu care se confruntă educaţia copiilor astăzi este aceea că în şcoli copiilor nu li se mai oferă un sens al istoriei. Este un lucru periculos şi fatal a lipsi un copil de un sens al istoriei. Aceasta înseamnă că el nu are nici o capacitate de a lua exemplu de la oamenii care au trăit în trecut. Şi într-adevăr, istoria se repetă în mod constant. Odată ce vezi aceasta, devine interesant cum au rezolvat oamenii problemele, cum au fost oamenii care s-au ridicat împotriva lui Dumnezeu şi ce a rezultat de aici, şi cum oamenii şi-au schimbat vieţile şi au devenit excepţii dând un exemplu care a ajuns până în zilele noastre. Acest sens al istoriei este un lucru extrem de important care ar trebui transmis copiilor.

În general, persoana care este bine familiarizată cu cele mai bune produse ale culturii seculare – care în Apus aproape întotdeauna au nuanţe religioase, creştine limpezi – are o şansă mult mai mare de a duce o viaţă ortodoxă normală, rodnică, decât cineva care cunoaşte doar cultura populară astăzi. Cel care este convertit la Ortodoxie direct din cultura „rock”, şi în general oricine crede că poate combina Ortodoxia cu acel tip de cultură, are de trecut prin multe suferinţe şi va parcurge un drum dificil în viaţă înainte de a putea deveni un creştin ortodox cu adevărat serios, care este capabil să transmită credinţa sa altora. Fără această suferinţă, fără această conştientizare, părinţii ortodocşi îşi vor creşte copiii pentru a fi devoraţi de lumea contemporană. Cea mai bună cultură a lumii, primită în mod adecvat, rafinează şi dezvoltă sufletul; cultura populară astăzi schilodeşte şi deformează sufletul şi îl împiedică să aibă un răspuns normal şi deplin la mesajul Ortodoxiei.

Prin urmare, în lupta noastră împotriva duhului acestei lumi, noi putem folosi cele mai bune lucruri pe care lumea ni le oferă pentru a merge dincolo de ele; dacă suntem îndeajuns de înţelepţi să vedem, tot ceea ce este bun în lume arată către Dumnezeu şi Ortodoxie, şi trebuie să folosim acest lucru.

 

Perspectiva ortodoxă asupra lumii

Cu o asemenea perspectivă atât asupra lucrurilor bune, cât şi asupra celor rele din lume, este cu putinţă să avem şi să aprindem în noi o perspectivă ortodoxă asupra lumii, adică, o perspectivă ortodoxă asupra întregii vieţi, nu doar asupra chestiunilor bisericeşti în mod restrâns. Există o opinie falsă, care din nefericire este mult prea răspândită astăzi, cum că este îndeajuns a avea o ortodoxie care este limitată la clădirea bisericii şi la activităţi „ortodoxe” formale, cum ar fi rugăciunea în anumite momente sau facerea semnului crucii; ea susţine că, în orice altă situaţie, creştinul ortodox poate fi ca oricine altcineva, luând parte la viaţa şi cultura timpurilor noastre fără nici o problemă, atâta vreme cât nu păcătuieşte.

Oricine a ajuns să realizeze cât de profundă este Ortodoxia şi cât de deplin este angajamentul care i se cere creştinului ortodox serios, şi totodată ce cerinţe totalitare are lumea contemporană de la noi, va înţelege cu uşurinţă cât de greşită este această opinie. Cineva este ortodox tot timpul, în fiecare zi, înfiecare situaţie a vieţii, sau nu este nici pe departe cu adevărat ortodox. Ortodoxia noastră este dezvăluită nu numai în vederile noastre strict religioase, ci în orice facem şi spunem. Cei mai mulţi dintre noi nu suntem conştienţi de răspunderea religioasă, creştină pe care o avem faţă de partea aparent lumească a vieţilor noastre. Cel cu o adevărată perspectivă ortodoxă asupra lumii trăieşte fiecare parte a vieţii sale ca un ortodox.

Prin urmare, haideţi să ne punem întrebarea: cum putem hrăni şi susţine această perspectivă ortodoxă asupra lumii în viaţa noastră de zi cu zi ?

Primul şi cel mai evident mod este de a fi într-un contact constant cu izvoarele de hrană creştină, cu tot ceea ce ne dă Biserica spre luminarea şi mântuirea noastră: slujbele bisericeşti şi sfintele taine, Sfânta Scriptură, vieţile sfinţilor, scrierile Sfinţilor Părinţi. Desigur, fiecare trebuie să citească scrieri potrivite cu nivelul său de înţelegere şi să pună în practică învăţătura Bisericii în propriile circumstante de viaţă; atunci ele pot fi rodnice în a ne călăuzi şi a ne schimba într-un mod creştin.

Însă adeseori aceste surse creştine fundamentale nu au întregul lor efect asupra noastră sau nu ne influenţează în realitate deloc, deoarece noi nu avem atitudinea creştină corectă faţă de ele şi faţă de viaţa creştină pe care ele ar trebui să ne-o inspire. Permiteţi-mi acum să spun câteva cuvinte despre care ar trebui să fie atitudinea noastră dacă dorim să dobândim un folos real de la ele şi dacă ele vor fi pentru noi începutul unei adevărate perspective ortodoxe asupra lumii.

Înainte de toate, hrana duhovnicească creştină, prin însăşi natura ei, este ceva viu şi hrănitor; dacă atitudinea noastră faţă de ea este doar academică şi de studiu, nu vom reuşi să obţinem folosul pe care-l pot da. Aşadar, dacă citim cărţi ortodoxe sau suntem interesaţi de Ortodoxie numai pentru a fi informaţi sau ca să ne expunem cunoştinţele altora, pierdem din vedere esenţa; dacă aflăm poruncile lui Dumnezeu şi legea Bisericii Sale doar pentru a fi „corecţi” şi a judeca „incorectitudinea” celorlalţi, pierdem din vedere esenţa. Aceste lucruri nu trebuie numai să ne influenţeze ideile, ci să ne atingă în mod direct vieţile şi să le schimbe. În orice vreme de mare criză a problemelor omeneşti – precum sunt timpurile critice care se află chiar înaintea ochilor noştri în lumea liberă –, cei ce-şi pun nădejdea în cunoaşterea exterioară, în legi, canoane şi corectitudine, nu vor putea rezista. Atunci, cei puternici vor fi cei a căror educaţie ortodoxă le-a dat un simţ pentru ceea ce este cu adevărat creştinesc, cei a căror Ortodoxie este în inimă şi este capabilă să atingă alte inimi.

Nimic nu este mai tragic decât să vezi pe cineva, care este crescut în Ortodoxie, are anumite cunoştinţe de catehism, a citit ceva vieţi ale sfinţilor, are o idee generală despre ce susţine Ortodoxia, înţelege unele slujbe, dar nu este conştient de ce se petrece în jurul lui. Şi el oferă copiilor săi această viaţă în două moduri: unul este modul în care trăiesc majoritatea oamenilor şi celălalt este modul în care ortodocşii îşi petrec duminicile şi când citesc unele texte ortodoxe. Când un copil este crescut astfel este foarte probabil ca el să nu urmeze modul ortodox de viaţă; va fi o parte extrem de redusă a vieţii sale, deoarece viaţa contemporană este prea atrăgătoare, prea mulţi oameni umblă după ea, ea este o parte prea mare din realitatea de astăzi. El va urma modul ortodox de viaţă doar dacă a fost învăţat cu adevărat cum să abordeze viaţa contemporană, cum să se păzească de efectele ei negative şi cum să se folosească de lucrurile bune care există în lume.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 97/martie-aprilie 2016