Astea sunt lucruri care nu depind de un ajutor din afară. Astea depind de tine. Eu v-am dat o soluţie.

Nu să vă mângâiaţi cu faptul că le auziţi. V-am dat un sfat: „Să fiţi veseli!”. Cum să fiu vesel? – poate să spună cineva – când nu pot să fiu? Dacă eşti vesel, inima se desface şi este receptivă. Pentru că inima este adâncul cel mai adânc, cel mai profund dintre toate organele noastre.

Inima este făcută de Dumnezeu ca să poată sta şi El în ea, nu este ca orice organ. Inima este dincolo de ea. Are o profunzime dincolo de conştiinţă. Poartă în adâncul şi în profunzimea ei acel punct extraordinar pe care l-a făcut Dumnezeu chip şi asemănare, acolo unde spune Mântuitorul: „Vom veni cu Tatăl şi locaş la el Ne vom face”. Asta este chipul şi asemănarea, nu picioarele, nici ochii, nici urechile. Mintea este un subordonat al inimii.

Părintele Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003 – fragment