În cartea „Starețul Efrem Efrem Katunakiotul”, scrisă de ieromonahul Iosif Aghioritul, ne este relatată o întâmplare pilduitoare cu un tânăr judecător stagiar, pe nume Eftimie.

Prin anul 1980, acest tânăr s-a dus în Sfântul Munte să-l vadă pe Starețul Efrem din Sihăstria Katunakia. Părintele era în bucătărie, săvârșindu-și lucrarea zilnică: sculpta peceți.

A început să-i spună că are mai multe probleme. Părintele l-a întrebat îndată cât de des se spovedește. Tânărul, ușor ezitant, i-a răspuns că nu merge la spovedit.

– „Ei, atunci, este firesc să apară probleme”, a zis Starețul.
– „Dar nu am ce să mărturisesc”, a spus tânărul.

Atunci Părintele Efrem i-a dat doar un exemplu de păcat pe care acesta-l poate face, fără să-și dea seama că este păcat: „Ai văzut trecând pe drum o fată și ai gândit ceva rău”.

În urma acestei discuții, s-a despărțit de părintele Efrem cu făgăduința că va merge la un preot și se va mărturisi. S-a întors după câteva luni.

– „Ți-a dat duhovnicul dezlegare să te împărtășești?”
– „Mi-a spus să mă împărtășesc o dată la cincisprezece zile“.
– „E bine”, a spus Starețul mulțumit.

Însă Eftimie a început să-i spună că din cauza serviciului, care îi ocupă tot timpul, chiar și orele liberi, nu are vreme să se roage, și din această pricină era foarte necăjit. Dar Starețul Efrem i-a răspuns zâmbind:

– „Îți voi arăta eu cum să te rogi, iar tu să-mi spui dacă poți sau nu”.

Atunci Părintele s-a ridicat în picioare, și apropiindu-se de chiuvetă, a zis:

– „Este dimineață și te-ai trezit din somn”.

Apoi a dat drumul la apă și a început să-și spele mâinile și fața, repetând cu o voce caldă și rugătoare: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” Ștergându-se apoi cu prosopul, a continuat să se roage astfel.

– „Aceasta poți să o faci?”
– „Ei, Părinte, cum să nu pot”, a zis tânărul.

Starețul l-a sfătuit atunci să-și însușească acest obicei zilnic, fără să se abată de la el.

– „Să o faci în fiecare zi, iar nu o zi da și una nu, căci Sfântul Isaac Sirul spune: „E o mare putere în mica faptă bună, ce stăruie mereu”.
– „În sala de procese, unde ești judecător, se află vreo icoană a Mântuitorului Hristos sau a Maicii Domnului?”
– „Da”, se află, a zis tânărul.

Atunci Starețul l-a îndemnat ca înainte de începerea procesului, să se întoarcă spre icoană și să spună:

– „Hristoase al meu, luminează-mă să nu nedreptățesc pe nici unul dintre acești oameni”.

Așa povățuindu-l, i-a arătat tânărului o cale ușoară spre rugăciunea vie, care poate fi rostită în toată vremea, după nevoile sufletului.

Și altor persoane care se plângeau că n-au timp de rugăciune din cauza ocupațiilor zilnice și a familiei, Starețul le spunea încurajându-le:

– „Dacă eu în liniștea Katunakiei spun o sută de rugăciuni pe zi, iar voi în zarva orașului și a îndatoririlor pe care le aveți la serviciu și în familie spuneți trei rugăciuni, suntem egali”.

Cel care se deprinde să rostească zilnic rugăciunea, chiar și numai de câteva ori pe zi, va simți că inima începe să se îndulcească puțin câte puțin, și așa va căuta să se roage tot mai mult.

Auzind aceste cuvinte și tânărul Eftimie, a început să îndrăgească atât de mult rugăciunea, încât într-o zi a cerut Starețului binecuvântare să se facă monah în Sfântul Munte.

Sursă: Ieromonah Iosif Aghioritul, Starețul Efrem Katunakiotul, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Ed. Evanghelismos, București, 2004