luminariVeniţi, toţi fraţii mei, şi ascultaţi-mă pe mine, Efrem cel prea mic, să punem duhul nostru judecător şi să cercăm cu dinadinsul inima noastră dacă umblăm aşa cum zic de Dumnezeu insuflatele Scripturi. Oare, nu cumva ne lepădăm de Duhul Sfânt, întru Care ne-am pecetluit? Şi dacă a văzut cineva lucruri bune întru sine, sârguiască-se a creşte darul pe care l-a luat de la Dumnezeu, întru smerita cugetare. Iar dacă în păcate suntem prihăniţi şi vinovaţi, pentru ce ne lenevim, o, fraţilor! Că, iată, va sosi peste noi ziua aceea în care se va întuneca lumina soarelui şi vor cădea stelele, întru care se va strânge cerul ca o carte, întru care va striga trâmbiţa cu mare şi înfricoşător glas şi va deştepta pe toţi cei din veac morţi, întru care se vor deşerta cămările iadului prin glasul Judecătorului, întru care va veni Hristos pe nori, împreună cu sfinţii îngeri, să judece vii şi morţii şi să răsplătească fiecăruia după faptele lui. Că atunci când Se va pogorî Hristos din cer, îndată focul cel nestins va alerga pretutindeni înaintea feţei Lui şi va acoperi toate. Că şi potopul cel ce s-a făcut pe vremea lui Noe era o închipuire a focului acesta nestins. Şi precum a acoperit potopul acela toate vârfurile munţilor, aşa şi focul acesta va acoperi toate. Deci, să ne nevoim, fraţilor, a face fapte bune.

Citeşte şi:  Profeţia Sfântului Antonie al Optinei despre vremea când ereticii vor pune mâna pe Biserică