Am auzit pe unii care petrec în lume cu nepăsare, zicând către mine: ’’Cum putem noi, care vieţuim în lume să ne mântuim’’? Acestora le-am răspuns: ’’Toate lucrurile bune pe care le puteţi face, faceţi-le: nu defăimaţi pe nimeni, nu furaţi de la nimeni, nu minţiţi faţă de nimeni, nu vă înălţaţi faţă de nimeni, nu urâţi pe nimeni, nu vă despărţiţi de adunările de la slujbele din biserică, pătimiţi împreună cu cei lipsiţi, nu pricinuiţi nimănui sminteală, de ce este al altuia să nu vă apropiaţi. De veţi face aşa, nu veţi fi departe de Împărăţia Cerurilor’’.
Extrase din ’’SCARA’’:
I.19 Temelia cea bună are trei straturi şi trei stâlpi: nerăutatea, postul şi neprihănirea.
IV.34 E un lucru bun a te minuna de ostenelile sfinţilor. Dar e un lucru pricinuitor de mântuire a râvni să faci la fel.
V.2 Pocăinţa este învoiala cu Dumnezeu pentru o a doua viaţă.
VIII.4 Începutul nemânierii este tăcerea buzelor în vremea tulburării inimii.
X.10 Negreşit, în cele ce vom cleveti pe aproapele, în acelea vom cădea şi noi.
XI.2 Multa vorbire este catedra slavei deşarte.
XIV.3 Cel ce mângâie pe leu îl domesticeşte adeseori, dar cel ce mângâie trupul, îl sălbăticeşte şi mai mult.
XV. 15 În cei începători căderile se ivesc totdeauna din desfătare. În cei de la mijloc, din mândrie. Iar în cei ce se apropie de desăvârşire, numai din osândirea aproapelui.
XVI .8 Începutul iubirii de arginţi e motivul milosteniei. Capătul ei este ura faţă de săraci.
XXI.6 Tot cel iubitor de arătare este iubitor de slavă deşartă.
XXII.2 Începutul mândriei este sfârşitul slavei deşarte.
XXV.21 Când gândul nu se mai făleşte cu darurile fieşti, e semn că a început să se însănătoşeze.
XXVI.5 Să ne fie în toate, după Dumnezeu, drept ţintă şi îndreptar, conştiinţa.
XXVIII.43 Numai cele agonisite cu multe cereri şi în timp îndelungat, ne rămân statornice.
XXX.12 Creşterea fricii de Dumnezeu pune început iubirii.
Doamne ajuta! Amin!
Doamne ajuta
Adevarat asa este,iarta-ne pe noi Doamne de păcatele noastre.Amin
„Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu. Iar Nicodim a zis către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască? Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă ȘI din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3:3-5)
Sa observam cuvantul ȘI (apa ȘI duh). Daca este botezul DOAR cu apa, nu ȘI din duh… nu prea are efect. Consecinta? O tara crestina cu puscariile pline.
Deci „faceţi-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înşivă.” (Iacov 1:22) 🥰
Doamne Juta zmin
Iar bagi frica în fraieri, cârnat?
mîntuire se capata doar prin ISUS HRISTOS cel care a murit ptr noi,ptr fiecare din noi
Doamne ajută tuturor Amin
Amin .
Doamne ajuta, amin!
Doamne ajuta tuturor Amin !
Cata aiureala…
Doamne ajuta 🙏🙏🙏
Doamne ajută!
@
Doamne ajuta ! 🙏❤
Doamne ajuta Amin
Doamne ajută 🙏🙏🙏
Doamne ajuta amin
Amin🙏🙏🙏
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta. Amin!!
Doamne ajut!! Amin!!
Doamne ajuta
Doamne ajută tuturor Amin!🙏
Doamne ajuta
Uneori credem doar ce se vede, mai apoi ajungem a înțelege cea ce am văzut,ca într-un moment să realizăm că la exterior toți suntem aproape la fel însă în interior stă Adevărul.
Doamne iartă-mă și ajută-mă Amin!
Doamne ajuta!Amin!
Amin
Minciuni popesti ,popi care habar nu au de Evanghelie.Nicio fapta buna fara credinta in jertfa Lui Isus ca e singura care mintuie,nu mintuie.La acele fapte bune fara mintuire Dumnezeu le spune”haine minjite”…
Doamne ajuta Amin
Doamne ajută
D mne mulțumesc pentru toate amin
Amin
Doamne ajută.
DOAMNE AJUTĂ! AMIN!
Amin
Amin.
Doamne ajută!
Doamne, ajuta amin 🙏
Doamne ajuta ne Amin ♥️🙏🙏🙏
Doamne ajuta. Amin.
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta Amin
Amin Doamne ajuta
AMIN
Amin🙏
Doamne ajutane tuturor si familiei mele și mie amin
DOAMNE AJUTĂ! AMIN
Amin🙏🏻🙏🙏🏼
Doamne mantuestene pe noi păcătoșii și nevrednicii robii tăi. Amin 👋
Amin
Doamne ajută amin
Mîntuirea este prin credința în Domnul Iisus. Nu prin fapte ca să nu se laude nimeni . Faptele vin după ce te întorci la Domnul ,adică te pocăieşti. Din păcate mulți care se numesc ,,creştini ”nu vor să audă de pocăință ,pe cînd în Sfînta Scriptură stă scris : Şi fără pocăință este cu neputință să fiți plăcuți Lui Dumnezeu .
Emilia Pall Tocmai asta uraste Dumnezeu -ca vrei sa=L cumperi cu faptele tale bune,ignorind ceea ce a facut El pentru tine.El L-a dat pe Fiul Sau la moarte ca doar prin singele ispasirii Lui sa fiti iertati,indreptatiti in ochii LUi si sa nu mai adaugati nimic la jertfa Lui.Apoi,mintuiti in jertfa Lui,in urma pocainta,fapte bune.La fapte bune fara mintuire si curatire in singele Lui,El le spune”haine minjite”…
Aici ura mea sant pt faptele lor urate ,căci astea sant urâciuni în fata lui Dumnezeu
Emilia Pall Da . Iertarea LUI DUMNEZEU NU ESTE PRIN FAPTE .DUPĂ CE VII LA DOMNUL FACI FAPTE VREDNICE DE CREDINȚĂ . TRĂIEŞTI O VIAȚĂ NOUĂ ! Ai dreptate dragă Emilia !Te iubesc !DOMNUL FIE CU TINE !
Amin doamne ajuta
Cititi despre vamile sufletului pe youtube si veti intelege mai mult…
Cristina Crina de ce credeti ca ce este pe yutube este mai de crezut decit ce spune biblia cuvintul lui Dumnrzeu?
Cristina Crina V amagiti si din ignoranta ajungeti in iad.
FALS
Prin post rugăciuni și fapte bune Amin Doamne ajuta 🙏🙏🙏😘♥️
Elena Alecsandrut speli din pacate,dar nu toate…
Biblia spune cei de făcut ca sa ajungi mântuit nu scarlatescu
Lili Lu Doamne, Doamne iartă că nu are minte și nu-și da seama ce spune.
Hristos a spus „cine v-a crede si se v-a boteza v-a fi mântuit ” conditia botezuui este credinta ,câti dintre voi a-ti crezut când v-ati botezat ?
Esti sigur?
Emilia Pall aici greșești nimeni nu poate decide pt tine dacă să te botezi sau nu .
Emilia Pall botezul copilului e greșită !
Emilia Pall păi copilul la câteva săptămâni are credintă ?
Doamne ajuta ! Amin !
Amin doamne ajuta
Amin
Doamne ajuta ,Amin
Doamne ajută!
Amin! Doamne ajută!
Amin
Amin!
Amin