Coperta-cartonata-Sf-Neofit-Zavoritul-INCe oare, zice, este de folos ca toți, vrednici și nevrednici, să îndrăznească la Sfânta Împărtășanie? Nu spunem aceasta, că trebuie să se împărtășească și cei nevrednici, ca nu cumva precum este scris, să se împărtășească spre osândă, ci ca mai întâi să devină vrednici și apoi astfel să se apropie.

Și când, zice, mă voi face vrednic eu, cel ce m-am întinat în multe păcate?

Spune-mi mie și aceasta! Femeia cea întinată de multe păcate de câte zile a avut nevoie ca să fie curățită? De câte zile a avut nevoie risipitorul? De câte, vameșul? Oare nu într-o singură clipă fiecare dintre aceștia a aflat mântuirea? Da, zice, dar aceia L-au văzut pe Domnul cu propriii lor ochi și au fost învredniciți de iertarea păcatelor foarte degrabă.

Ce oare? nu crezi că și acum Hristos îi primește pe cei ce se pocăiesc fără abatere și îi curățește și îi compătimește, chiar dacă nu este văzut de ei cu propriii ochi. Căci chiar dacă noi nu-L vedem pe El din pricina negurii patimilor noastre, El ne vede și fie ne miluiește pentru pocăință, fie Se scârbește de noi pentru păcat.

Dacă, așadar, vei voi și tu însuți să te pocăiești sincer, eu cred că numai în trei zile te vei arăta vrednic de Sfânta Împărtășire cu harul lui Hristos. Iar cât privește modul pocăinței sincere de care am vorbit, ia aminte și ascultă, mărturisește-ți păcatele la un bun părinte duhovnicesc cu multă smerenie, ca un vinovat și osândit. Dar mărturisește-te și deosebi în chilia ta lui Dumnezeu, Celui ce cunoaște toate, pentru ca, așa cum spune David, să ierte necredința inimii tale. Suspină din inimă și bate-ți pieptul, imitându-l pe vameșul care prin aceasta a fost îndreptățit de Dumnezeu, și dacă nu poți vărsa lacrimi, măcar fruntea lipește-o de pământ, lovește-o și spune: „Ți-am greșit ție, Doamne, iartă-mă și arată-mă vrednic de împărtășirea cu dumnezeieștile Tale taine. Căci multe sunt păcatele mele, dar pe acestea le aduc înaintea nemăsuratei Tale mile. Miluiește-mă degrab, precum ai miluit oarecând pe cei asemenea mie, pe desfrânata și pe risipitorul, împreună cu vameșul și cu tâlharul.

Citeşte şi:  Conform tradiției noastre creștine, morții se înhumează și nu se ard. Incinerarea este o practică de sorginte păgână sau hinduistă

Acestea, așadar, în trei zile, de trei ori, ziua și noaptea, săvârșindu-le cu inimă zdrobită, îndrăznește, frate, auzind că „inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi”. Astfel așadar, rugându-te pentru cele păcătuite mai înainte, cere iarăși din toată inima ajutorul lui Dumnezeu, ca să trăiești în siguranță și fără întinăciune restul timpului vieții tale și dă-ți cuvântul lui Dumnezeu că nu vei mai păcătui nicidecum. Și dacă vei face astfel eu, smeritul, după Dumnezeu, îți garantez și te asigur că pentru dumnezeiasca și nesfârșita mila Lui care se află în firea cea întreit ipostatică, după trei zile vei fi învrednicit de preacuratul și stăpânescul Lui trup și sânge și de atunci înainte, cu ajutorul lui Dumnezeu, „cu frică de Dumnezeu și cu credință spre iertarea păcatelor și spre viață veșnică”, împărtășește-te și pune-ți în rânduială viața pentru o petrecere curată, ca nu cumva să te arăți lui Dumnezeu mincinos și uituc în împlinirea făgăduințelor și iarăși să te desparți de dumnezeiasca împărtășire și astfel să ia vrăjmașul îndrăznire și să se facă cele ale tale „mai de pe urmă mai rele decât cele dintâi”, fiindcă nu te-ai îmbunătățit spre mai bine nici prin acest mare pogorământ că nu după ani și vremi, ci numai în trei zile, printr-o dumnezeiască iconomie, ai fost dezlegat de păcate și învrednicit de sfânta împărtășire.

Și aceasta am descris-o eu nu din propria mea minte sau autoritate, nici îndrăznind a contrazice canoanele, ci dumnezeiasca parabolă a Mântuitorului nostru cu privire la fiul risipitor ne-a învățat pe noi acestea în modul cel mai limpede și mai drept. Acel fiu risipitor poartă în sine chipul oricărui om care trăiește în desfrânare, care s-a îndepărtat de Tatăl și Dumnezeu cel nemuritor și care s-a sălășluit împreună cu demonii, răii cetățeni, și care a cheltuit averea aceea dumnezeiască și părintească ce ne-a făcut pe noi fii prin Sfântul Botez și pe care a mâncat-o cu desfrânatele, batjocorind viețuirea părintească a vieții celei nemuritoare. Apoi s-a întors la Dumnezeu cu pocăință vrednică. Fiindcă nu este nevoie de multe zile ca să fie primit de Tatăl, Cel prin fire milostiv, dar este nevoie totuși să se pocăiască și să se ridice din păcat și să se întoarcă la Dumnezeu și să zică acel „tată, am păcătuit” și celelalte. Și atunci este primit de Tatăl și este îmbrăcat în haina cea dintâi, adică harul dumnezeiescului Botez, pe care a dezbrăcat-o din prisosința desfrânării și a întinăciunii (o, ce mare pagubă!) și pe care o îmbracă iarăși prin pocăință (o, ce bucurie!) și inelul – arvuna vieții veșnice, harul Duhului Sfânt, îl primește în mâna sufletului degrab și este învrednicit a se înfrupta din vițelul cel îngrășat.

Citeşte şi:  Rolul familiei în formarea personalităţii

Iar vrednica[1] întoarcere către Dumnezeu, cum spuneam, mai întâi de toate este amintirea și râvna cea bună a sfinților robi ai lui Dumnezeu „Câți argați ai Tatălui meu”, adică robii lui Dumnezeu, „se îndestulează de pâinea cea dumnezeiască, iar „eu pier aici de foamea” oricărui bine. „Sculându-mă din scârnăvia păcatului, mă voi întoarce, mă voi pocăi lui Dumnezeu și îi voi spune Acestuia: „Doamne, am greșit la cer și înaintea Ta și „nu sunt vrednic să fiu numit fiu al Tău”. Iată patru bunătăți: ridicarea din păcat, întoarcerea la Tatăl, mărturisirea și smerenia. „Fă-mă și pe mine ca pe unul dintre simbriașii Tăi”. Pentru aceea nu ca simbriaș, potrivit cererii, ci mai curând ca moștenitor este primit și ca fiu, care, deși a scăpat gol și a venit din țară barbară, este îmbrăcat și primit de îndată și este împodobit cu strălucire ca un fiu care vine de departe și este jertfit pentru el „vițelul cel îngrășat” și este învrednicit neîntârziat de masa părintească. Cine oare ar mai milui pe cel care nu aleargă prin pocăință la o așa de mare dumnezeiască iubire de oameni, ci rămâne robit păcatului și adaugă nelegiuire la nelegiuire și se îndârjește să slujească pururea păcatului și să fie rob păcatului, ca unul care nu a auzit niciodată pe cel ce zice că: „oricine face păcatul, rob este păcatului”? Nu se împărtășește de masa cea stăpânească, nu-și hrănește sufletul cu hrană cerească, ci-și hrănește doar trupul cu hrană stricătoare și cu plăceri rușinoase și încă de aici este lipsit de dumnezeiasca împărtășire și devine pășune patimilor pierzătoare, și risipește în chip desfrânat averea părintească și adună iarbă și lemne și paie care sunt focului cheltuială și lipsire de viață.

Citeşte şi:  Părinte, ce să fac că nu mă pot lăsa de fumat? Dă-mi canon aspru, că nu mă pot lăsa…

Dacă deci iubești viața cea fără de moarte și înfricoșătoarele taine, Trupul și Sângele lui Hristos, pocăiește-te, omule, în ce chip ți-am descris mai sus și în trei zile de fierbinte pocăință te primește și pe tine Dumnezeu, ca un Dumnezeu al celor ce se pocăiesc, prin Care și eu te-am îndemnat la dumnezeiasca împărtășire cu îndrăznire, pentru ca și în veacul de acum și în cel viitor să rămâi în Hristos și Hristos întru tine.

Iar dacă cineva ne va învinui pentru marele nostru pogorământ și grabnica ta dezlegare, eu voi pleda înaintea lui și pentru tine, și pentru mine că înaintea lui Dumnezeu mai bună este o pocăință sinceră de trei zile decât o nepăsare și o nebunie de trei ani. Dar aceasta au zis-o și Sfinții Părinți, și dumnezeiescul Hrisostom, și marele Vasile că celui nepăsător și leneș și nepurtător de grijă nu îi va veni nici un câștig de la despărțirea de împărtășanie vreme îndelungată, dar pentru cel ce iute se pocăiește, iute se și cuvine să fie primit. Și aceasta este pledoaria mea pentru mine și pentru tine față de cei care, poate, ne aduc nouă învinuiri.

Iar pentru cei ce pizmuiesc sau pentru cei cărora le displace o asemenea iconomie a primirii tale grabnice, pe care ai primit-o printr-o pocăință vrednică de laudă, pledează pentru tine Atotmilostivul acela, Tatăl risipitorului, că nu trebuie să pizmuim sau să învinuim, ci mai degrabă trebuie „să ne bucurăm și să ne veselim”, că acest fiu al meu „mort era și a înviat, pierdut a fost și s-a aflat”[…

[1] Adică pocăința pe măsura păcatelor.